Dacia Chişinău a învins Dinamo Bucureşti, 2-1
adăugat 12 noiembrie 2011, 21:42, la Sport • Articol publicat de Ana Cristiuc
Echipa de fotbal FC Dacia Chişinău a învins la limită, 2-1, formaţia FC Dinamo Bucureşti, într-o partidă amicală disputată în această seară la stadionul Zimbru, cu ocazia a 12 ani de la fondarea echipei chişinăuiene.
Meciul a fost unul echilibrat, însă ocaziile mai importante au fost de partea „lupilor-galbeni”, ceea ce a dus şi la reflectarea pe tabela de scor.
Dacii au deschis primii scorul, minutul 22, prin Alexandru Dedov, fiind şi scorul consemnat la pauză. După reluare cele două echipe s-au tatonat la mijlocul terenului fără să pună în pericol poarta adversă. Ultimele minute ale jocului au fost cele mai atractive, unde s-au marcat alte două goluri. Mai întâi Dacia, care a fructificat o lovitură de la 11, transformată de Ghenadie Orbu, după ce Laurenţiu Rus a faultat în careu pe Alexandr Nechaev şi a fost eliminat. Ca apoi Dinamo să reuşească golul de onoare prin Rafael Stănescu, care a profitat de o învălmăşeală în careul lui Matiughin.
Cele două galerii au creat o atmosferă frumoasă, scandând de mai multe ori, împreună, România! România! Basarabia Pământ Românesc! şi Hai Moldova!
Învinşi pe teren, scor 1-2, jucătorii lui Liviu Ciobotariu au ieşit şifonaţi şi din punct de vedere fizic din meciul cu Dacia, iar tehnicianul "câinilor" s-a declarat extrem de supărat la finalul partidei. Ciobi a refuzat să stea de vorbă cu presa din Moldova, în semn de protest pentru jocul extrem de dur al gazdelor şi ne-a declarat că jucătorii pe care se bazează jocul lui Dinamo în acest sezon (Cătălin Munteanu, Ionel Dănciulescu şi Marius Niculae) au terminat meciul accidentaţi.
"Sunt extrem de supărat. Noi am venit aici cu inima deschisă, penturu o sărbătoare, dar jucătorii Daciei au jucat extrem de tare chiar din primul minut. Dănciulescu, Niculae şi Munteanu au contuzii puternice şi se puteau accidenta şi mai grav.
Chiar dacă am pierdut şi în ciuda jocului dur al adversarilor, consider că a fost un test util, în care am văzut la lucru mai mulţi jucători.
Deocamdată nu ne gândim la meciul cu Steaua şi nici unde se va disputa. Acest lucru îl vom stabili săptămâna viitoare. Acum important e să ne concentrăm pentru meciul cu Voinţa Sibiu, din următoarea etapă", a declarat Liviu Ciobotariu pentru presa română.
‹ înapoi la Ultimele Ştiri |
sus ▲