Dan Dungaciu la RFI : CSI este o formă fără fond
adăugat 09 octombrie 2009, 09:38, la Opinii / Editoriale
Comunitatea Statelor Independente nu mai este o instituţie viabilă. Aşa crede sociologul Dan Dungaciu (audio), cercetător la Institutul de Relaţii Internaţionale. El spune la RFI că summit-ul CSI care se desfăşoară în aceste zile la Chişinău nu va rezolva problemele de fond din fostul spaţiu sovietic."De mult nu mai este o structură viabilă, are mai degrabă funcţii subiective, psihologice, terapeutice, decât funcţii obiective, concrete, pentru că este un loc în care şi Moscova şi fostele state din URSS îşi pot compensa într-un fel sau îşi pot rezolva disonanţele cognitive, să nu o rupă atât de violent unii cu alţii, adică nici Moscova cu fostele state, nici fostele state cu Moscova", spune Dan Dungaciu.
Sociologul subliniază că participanţii la acest summit al CSI nu discută despre două subiecte esenţiale - Georgia şi Transnistria.
"În realitate, este un cadru în care se întâlnesc protocolar, dar în care nu se rezolvă nici o problemă fundamentală pentru statele care încă mai fac parte din CSI şi doar două exemple cred că sunt relevante : nici despre Georgia nu se discută la Chişinău, nici despre trupele ruseşti din Republica Moldova. Deci este mai degrabă un summit care are aspectul unui protocol, unui joc diplomatic ineficient", continuă Dan Dungaciu.
El crede că în prezent Comunitatea Statelor Independente "nu mai reprezintă nimic". "Astăzi, CSI nu mai reprezintă mai nimic. CSI este o instituţie care iniţial vrea să coordoneze activitatea statelor din fosta URSS pe trei dimensiuni, economică, militară şi politică. Republica Moldova, iniţial, prin Mircea Snegur, în 1991 a semnat doar pentru partea economică, însă între timp, nici măcar la nivel economic lucrurile nu mai funcţionează foarte bine, pentru că acordurile care există între statele CSI pot fi reglementate, pot fi coordonate mult mai bine chiar la nivel bilateral. Şi în realitate chiar aşa se întâmplă", crede Dan Dungaciu.
"CSI este o cupolă, mai degrabă, care aduce a formă fără fond", conchide sociologul. (Radio France International)
‹ înapoi la Ultimele Ştiri |
sus ▲