Ministrul de Interne, Oleg Balan, dispune și, tot el, abandonează în circumstanțe suspecte executarea unor investigații care ar putea demasca ilegalitățile comise de unii dintre angajații MAI. O demonstrează, cu prisosință, un șir de acte și înregistrări video, în posesia cărora a intrat Deschide.MD, cu privire la furtul banilor publici, din contul combustibilului alocat pentru mașinile poliției. Mai mult, polițiștii care semnalează nelegiuirile comise de ofițerii aflați în subordinea directă a ministrului de Interne sunt sancționați, pentru a li se închide, probabil, gura.
Pentru mai multă limpezime, vă prezentăm mai jos evenimentele, în ordinea cronologică în care acestea s-au desfășurat.
Uite hoțul, nu e hoțul!
Pe 11 martie, la doar trei zile după ce a fost inssubtituit în funcție, ministrul de Interne, Oleg Balan, a prezentat, în cadrul unei conferinţe de presă, informații despre un grup organizat din cadrul MAI, care se ocupa cu sustragerea banilor de pe cardurile de alimentare a mașinilor din MAI.
Pe 12 martie, colonelul de poliție, Ștefan Curchi, șeful Direcției nr.7 a INI IGP, scrie un raport pe numele lui Ion Bodrug, șeful IGP MAI din acea perioadă, în care vorbește despre câteva autoturisme din gestiunea Direcției nr.5, condusă în acea perioadă de Gheorghe Cavcaliuc, actualul șef interimar al Inspectoratului General de Poliție (IGP). Autorul raportului menționează și perioada în care una din aceste unități de transport a fost condusă de Cavcaliuc.
Trebuie de menţionat că fiecare maşină a Ministerului Afacerilor Interne are un card, care asigură alimentarea cu carburanţi. Pe fiecare din aceste carduri este transferată o sumă de bani, care poate fi cheltuită doar într-o anumită reţea de staţii de alimentare, în cazul maşinilor de la MAI reţeaua de staţii de alimentare este Lukoil.
În raportul său, Curchi atenționează că pe teritoriul MAI este parcat un autoturism de marca Opel, care era în stare disfuncțională (era cu pneurile dezumflate), și prin prisma unor circumstanțe a presupus că în foaia de parcurs a acestui automobil au fost introduse date false, care ar justifica trecerea la cheltuieli a combustibilului primit.
În loc să pornească o anchetă pentru a verifica presupunerile lui Curchi, Gheroghe Cavcaliuc, adjunct al lui Ion Bodrug, care era cum am scris mai sus șef al IGP, semnează un ordin de suspendare din funcție a lui Ștefan Curchi.
Pe 20 aprilie, Curchi scrie un mesaj pe numele lui Ștefan Pavlov, șeful Secției Protecție Internă și Anticorupție (SPIA), în care informează despre aceeași ilegalitate şi menţionează că, pe 17 aprilie, autoturismul Opel (CMA 747) a fost scos de pe teritoriul MAI, pentru a-i fi modificate datele la registratorul de distanţă.
În răspuns, Pavlov susține că experţii MAI, după o expertiză tehnico-ştiinţifică, au stabilit că sistemele din înregistrare a distanţei parcurse a automobilului Opel (CMA 747) nu ar fi fost observate intervenţii din exterior. Pavlov afirmă că, potrivit registrului de evidenţă a mijloacelor de transport, în perioada ianuarie-aprilie 2015 maşina menţionată a fost activă, înregistrând 15 ieşiri/intrări pe teritoriul MAI.
Cine se alimenta de fapt?
Deschide.MD a intrat însă în posesia unor acte, conform cărora, de pe cardul de alimentare atribuit autoturismului Opel Astra (numere CMA 747), în perioada 23.01.2015-16.042015, au fost cheltuiţi circa 7 mii de lei (403 litri de benzină Premium 95).
Potrivit unor fotocopii ale datelor de evidenţă a cardurilor de alimentare, din sistemul de monitorizare a tranzacţiilor, lămuririle şefului SPIA, Ştefan Pavlov, par a fi adevărate, pentru că într-adevăr în listă apare numărul CMA 747.
Dar, pe înregistrările de pe camerele de supraveghere veți observa că, la orele indicate în sistemul de monitorizare, nu apare nici un autoturism de marca Opel, fapt ce confirmă, dimpotrivă, afirmaţiile lui Curchi, precum că autoturismul se află în această perioadă pe teritoriul MAI. În imagini apare un microbuz de marcă Volkswagen, de culoare întunecată. Acest microbuz se alimentează de fiecare dată când este folosit cardul atribuit Opel-ului. (NB: în înregistrări diferite, Volkswagen-ul are numere de înmatriculare diferite).
După cum explică operatorii de la una dintre benzinăriile din capitală, pe data de 3 aprilie 2015 la stație a venit un automobil de marcă Volkswagen Transporter și s-a alimentat cu motorină, deși în extrasele prezentate mai sus, de pe acest card s-a alimentat doar cu benzină cu cifra octanică 95. (vezi tranzacțiile marcate cu roșu).
Şi din imaginile de pe camerele de supraveghere video observăm că, la ora indicată în actul prezentat mai sus, este alimentat Volkswagen-ul. Mai mult ca atât, pe una din înregistrări putem observa cum posesorul cardului de alimentare, se înţelege cu un alt şofer, ia banii de la acesta şi îi alimentează maşina din contul cardului.
Imagini de pe camerele de supraveghere din data de 3 aprilie 2015, ora 07:54
Imagini de pe camerele de supraveghere din data de 3 aprilie 2015, ora 08:06
Imagini de pe camerele de supraveghere din data de 6 aprilie 2015
Imagini de pe camerele de supraveghere din data de 6 aprilie 2015
Surse din cadrul MAI ne-au comunicat că automobilul Opel, cu numere de înmatriculare CMA 747, este gestionat de secția nr.7 a Direcției nr.5 a Inspectoratului Național de Investigații (INI), condusă de către Iurie Burciu, care este și cumătru cu actualul șef-adjunct al IGP, Gheorghe Cavcaliuc.
Anume datorită acestor ”relații speciale”, Iurie Burciu ar fi fost avansat nelegitim, spun sursele noastre, pentru că nu ar avea studii superioare, în grad, dar și în funcția pe care o exercită în prezent.
La fel, în sesizarea depusă pe 20 aprilie 2015 de Ștefan Curchi au fost indicate circumstanțe concrete ce atestă comiterea unei infracțiuni, condiții în care șeful Serviciului Protecție Internă și Anticorupție (SPIA) al MAI ar fi fost obligat să transmită imediat această sesizare organului de urmărire penală. Faptul că acesta a dispus transmiterea materialelor la Procuratura Anticorupție abia peste 25 de zile poate fi apreciat ca un abuz în exercițiul funcțiunii, pentru că este firesc să presupunem că în acest fel s-a încercat tergiversarea și mușamalizarea acestui caz. Sursele noastre adaugă că este puțin probabil ca SPIA să fi solicitat măcar o înregistrare video de la stațiile Lukoil.
„Munca titanică” a angajaților SPIA depusă pentru examinarea obiectivă a acestui caz, „imparțialitatea și standardele morale ireproșabile” ale șefului-adjunct al SPIA, precum „principialitatea și consecvența” ministrului Oleg Balan au avut ca efect faptul că nicio persoană vinovată de sustragerea mijloacelor bugetare prin intermediul schemei mai sus descrise nu a fost identificată, ironizează sursele citate.
În schimb, șeful Direcției nr.7 a INI, colonelul de poliție Ștefan Curchi, pentru cutezanța de a semnala asemenea fapte, a fost fost găsit vinovat de „denigrarea gravă a imaginii MAI” șiconcediat din poliție.
În concluzie,
Vrem să-l atenționăm pe ministrul Oleg Balan că ținem în vizor toate cazurile zgomotoase anunțate de el însuși, precum și de subalternii acestuia. Spre deosebire de el, însă, Deschide.MD nu le va abandona, până nu vom vedea o decizie judecătorească în fiecare caz aparte sau până când vor fi deconspirați cei care aruncă praf în ochii cetățenilor cu acțiuni de genul unor bombe artizanale, fără nici măcar un singur bănuit, în loc să lupte realmente cu criminalitatea și corupția din propria instituție.