A devenit o tradiţie în societatea noastră ca la sfârşit de an vechi şi început de an nou să se discute despre când trebuie sărbătorit Crăciunul: pe stil nou – la 25 decembrie – sau pe stil vechi – la 7 ianuarie. Anul acesta nu a fost o excepţie. Tema dată s-a discutat şi în cadrul emisiunii de luni a „Cabinetului din umbră”, de Val Butnaru, sub a cărei impresie m-am decis să scriu aceste rânduri.

Echinocţiul de la 8 la 21 martie

Argumentul adepţilor stilului nou este că e vorba de o simplă ajustare a calendarului iulian, care nu reflectă cu cuvenită precizie perioada de rotire a pământului în jurul soarelui. Ca reper a servit ziua echinocţiului de primăvară şi de toamnă (când durata zilei coincide cu durata nopţii) care, pe parcursul a 300 de ani, rămânea în urmă cu o zi.

În 1923, la Constantinopol, într-un sinod panortodox, la care au participat reprezentanţii tuturor Bisericilor Ortodoxe, s-a decis că „îndreptarea calendarului” este necesară şi că, prin stabilirea echinocţiului de la 8 martie la 21 martie, nu se aduce ştirbire dogmelor şi canoanelor Bisericii. Trecerea la stil nou e similară resetării unui ceas rămas în urmă care crează inconvenienţe de orientare în timp. Aşa este de fapt.

Consumism şi devieri liturgice?

Adepţii stilului vechi răspund că această schimbare este o deviere de la dreapta credinţă, că aduce atingere ordinii liturgice. Că, imitând Occidentul, ortodocşii se lasă ispitiţi de consumerism, de un fast comercial, în care nu este prezent Isus Hristos. Ceea ce, trebuie să recunoaştem, pare adevărat. Care însă sunt devierile ce ţin de liturghie? Nu e de fapt niciuna, decât că postul sfinţilor apostoli Pavel şi Petru au o durată variabilă din cauza că, în urma unui sinod al reprezentanţilor Bisericilor Ortodoxe de la Moscova, în 1948, s-a decis că Paştele va fi sărbătorit de toate bisericile ortodoxe în aceeaşi zi, pe stil vechi.

Calendarul „sideral”

Există însă şi adepţi ai stilului vechi care nu văd un păcat în schimbarea calendarului şi nu consideră că acest fapt ar avea consecinţe grave de ordin liturgic. Ei vorbesc însă despre superioritatea calendarului iulian, care ar fi „mai autentic şi corect pentru Biserică” prin faptul că nu este solar, ci „sideral”, „pancosmic, aşa cum Dumnezeu a făcut şi cerul şi pământul, şi stelele”. Sună frumos, dar în ce constă această „sideralitate”? Din punctul lor de vedere, calendarul iulian ia în calcul „nu numai perioada de revoluţie a pământului în jurul soarelui”, ci şi faptul că pământul ” este static, adică pământul este în centrul universului, iar în jurul pământului se învârte soarele, luna şi stelele”. Cum e posibil ca pământul să se învârtă în jurul soarelui şi, în acelaşi timp, să fie centrul universului nu se explică. Cu alte cuvinte, adepţii stilului vechi nu vor să recunoască de fapt simplele adevăruri astronomice, pentru care unii „eretici” au fost arşi pe rug. Astăzi, Biserica Catolică regretă că i-a persecutat pe astronomi.

Astronomie pe canalul Discovery

Folosirea în ziua de azi a unor asemenea argumente „siderale” este un indiciu că discuţia nu are niciun rost, că mai degrabă se vor înţelege un surd cu un mut, decât un moldovean care sărbătoreşte Crăciunul pe stil vechi şi altul care sărbătoreşte pe stil nou.

Lucrurile ar trebui lăsate să se rezolve de la sine prin vizionarea de emisiuni de astronomie pe canalul Discovery. Cu atât mai mult cu cât această dispută nu este numai una pur religioasă, fiind prezent şi factorul politic, şi cel geopolitic. Ar fi bine ca partidele politice să nu se implice în această chestiune bisericească, dar nu e posibil aşa ceva. Pentru că cei care sărbătoresc pe stil nou sunt discriminaţi. Partidele proeuropene fac încercări timide de legitimizare/legalizare a sărbătoririi Crăciunului pe 25 decembrie, provocând reacţii negative din partea Mitropoliei Moldovei din cadrul Bisericii Ortodoxe Ruse. PCRM, ca partid prorusesc, pledează „fireşte” pentru „credinţa strămoşească”, opunându-se oricăror schimbări. Există şi alte partide care se situează de partea Crăciunului pe vechi din simplul motiv că sunt rusofile. Liderii acestora care de cele mai multe ori sunt atei şi nu le pasă de stil se simt obligaţi să apere „adevărata credinţă” şi „adevăratul Crăciun”.

Ca să nu se ajungă la conflicte mai serioase, partidele Crăciunului pe vechi trebuie să accepte că sărbătorirea Crăciunului pe stil nou este, cel puţin, la fel de legitimă.

Semnificaţia geopolitică

Pe de altă parte, am fi nesinceri dacă am spune că sărbătorirea Crăciunului pe stil nou nu ar avea nicio semnificaţie geopolitică (sau ecumenică). Departe de noi gândul că partidele în cauză ar fi întruchiparea respectului pentru libertatea confesiunii şi separarea Bisericii de stat, că ele nu urmăresc interese extrabisericeşti. Trecerea la stilul nou face cu siguranţă parte din procesul de integrare europeană, dar şi din cel de reunificare cu România, după cum decizia luată în 1923, de către Patriarhiile Constantinopolului, Greciei, României ş.a. de trecere la calendarul gregorian a fost determinată şi de anumite mişcări ecumenice din spaţiul ortodox.

Partidele „stilului nou” trebuie, la rândul lor, să ţină cont de faptul că o anumită parte a clerului respinge inovaţiile din motive nelegate de politică (deşi nu se exclude „inspiraţia” din afara bisericii), şi orice forţare a procesului duce la conflicte şi scindare. Astăzi, în România, Grecia, Bulgaria există Biserici Ortodoxe de stil vechi, apărute după 1924, când s-a forţat trecerea la stil nou.

Tendinţele ecumeniste

În mod ironic, apărătorii de azi ai stilului vechi din cadrul Bisericii Ortodoxe Ruse sunt ei înşişi „produsul” unei reforme liturgice de inspiraţie ecumenică, efectuată de Patriarhul Nikon, în secolul al XVII-lea. El a ordonat corectarea cărţilor liturgice ale Bisericii Ruse în corespundere cu cele greceşti. De altfel, reforma respectivă era în consens cu aspiraţiile geopolitice ale ţarului rus de atunci, Aleksei I. Deşi neînsemnată – inovaţia cea mai importantă fiind trecerea de la semnul crucii cu două degete la cel cu trei degete – forţarea reformei s-a soldat cu tăiere de capete, ardere pe rug şi naşterea unei puternice mişcări de raskolnici (raskol – sciziune). Sute de mii de oameni s-au declarat credincioşi ritului vechi şi s-au refugiat în diferite ţări ale lumii, inclusiv România. Astăzi, Biserica Ortodoxă Rusă de Rit Vechi din afara Rusiei îşi are sediul la… Brăila.

Cine însă garantează că, în viitor, într-un alt context politic şi geopolitic, tendinţele ecumeniste nu pot învinge iarăşi în Rusia şi Biserica Ortodoxă de acolo să adopte stilul vechi, după exemplul altor biserici ortodoxe? Şi atunci cum vor proceda apărătorii stilului vechi din RM? Vor merge şi împotriva Rusiei? Mă îndoiesc, cel puţin în privinţa unora dintre politicienii noştri, dar şi în privinţa unora dintre participanţii la emisiunea sus-numită.

Egalitatea în faţa legii

Oricât ar părea de „consumistă” şi „păcătoasă”, sărbătorirea Crăciunului în stil european şi oricât ar părea de absurdă sărbătorirea Crăciunului după Anul Nou, legea nu trebuie să privilegieze pe nimeni. Şi nu e chiar atât de rău, la urma urmei, să avem două Crăciunuri, chiar dacă pare, trebuie să recunoaştem, niţel ciudat. Să fie aceasta singura ciudăţenie din Republica Moldova? Aşa că propunerea mea e să-i lăsăm în pace pe cei care apără cu îndârjire stilul vechi. Asta nu înseamnă că nu trebuie să discutăm. Poate că unii dintre ei nici nu sunt informaţi că peste 90 de ani vor trebui să sărbătorească Crăciunul pe 8 ianuarie. Trebuie neapărat să discutăm. Cu calm, cu înţelegerea faptului că în religie argumentele raţionale, logica, ştiinţa nu contează, nu reprezintă un argument.