Miercuri, ministrul de Externe al Federaţiei Ruse a lovit Chişinăul din mers. Gură mare şi bogată la conferinţa de presă, unde a făcut bilanțul activității diplomației de la Moscova în anul 2011, la Republica Moldova s-a referit în treacăt şi în puţine cuvinte.

L-a mâncat palma

Serghei Lavrov a amestecat, în trecere, câteva vorbe aţâţătoare la adresa autorităţilor de la Chişinău cu aerele unui personaj pe care îl mănâncă palma. „Cu regret, partea moldovească a refuzat să coopereze pe deplin, în special, nu ne-a fost oferit automobilul pentru a-l putea examina şi a înţelege traiectoria şi balistica glonţului. În schimb, se încearcă politizarea problemei", a spus el. La auzul acestor cuvinte, vrând-nevrând, îţi vine să-l întrebi pe ministrul rus, citându-l pe Ostap Bender: dar cheia de la apartamentul în care păstrez banii nu doriţi să v-o dau?

Lăsând gluma la o parte însă, trebuie spus, totuşi, că Lavrov este un diplomat inteligent şi experimentat pe care niciodată nu-l ia gura pe dinainte. Chiar dacă a lovit la repezeală, acest lucru nu este întâmplător. Atacul său are câteva explicaţii.

Prima ar fi că lui Lavrov i se schimbă stăpânul. Potrivit unor experţi de marcă de la Moscova, diplomaţia rusă renunţă la stilul preponderent cumpătat al lui Dmitri Medvedev şi revine la retorica maliţioasă a lui Vladimir Putin. Se modifică însă nu doar forma, ci şi conţinutul, consideră Fiodor Lukianov, directorul Fundaţiei „Rusia în politica globală".

Putin se confruntă în propria-i ţară cu o criză de legitimitate şi cu o opoziţie anti-sistem care se întăreşte rapid. În aceste împrejurări, el are nevoie de un inamic extern. Cu cât mai proastă va fi situaţia liderului de la Kremlin, cu atât mai mult va fi demonizată America. În aceste condiţii, prin ricoşeu, li se vor aplica directe în plină figură, ori de câte ori va fi prilejul, aliaţilor occidentali din spaţiul postsovietic. Republica Moldova se numără printre ei.

Fitilul butoiului cu pulbere

A doua explicaţie ar fi slăbiciunile UE, fapt ce, cu voie sau fără voie, încurajează o nouă contraofensivă a Kremlinului cel puţin pe segmentul est-european al spaţiului postsovietic. Deloc întâmplători, în ciuda cedărilor făcute de Ianukovici, bunăoară, Rusia hărţuieşte fără menajamente până şi Ucraina, obligată să achite preţuri exorbitante pentru gazele naturale, necum Republica Moldova.

A treia explicaţie ar fi eşecul candidatului Kremlinului în alegerile prezidenţiale din autoproclamata republică nistreană. Calomniat şi tăvălit în noroi, intrusul Evgheni Şevciuk urmează să fie chemat la ordine şi înregimentat cât mai grabnic în rândurile marionetelor ruse din regiunile separatiste. Anume pentru asta mai întâi de toate, după cum am arătat în câteva editoriale anterioare, a fost nevoie de provocarea de pe podul de la Vadul lui Vodă.

A patra explicaţie ar fi că Moscova trebuie mereu să agite fitilul butoiului cu pulbere de la Nistru ca să-i poată da foc în caz de forţă majoră. În cazul în care Putin, de exemplu, pentru a le închide gura oponenţilor săi interni, va avea nevoie de un mic război victorios. Oricât de prezumtivă ar părea, această posibilitate nu are cum fi scoasă din calcul.

Un mic episod dintr-o luptă mare

Chiar din afirmaţiile lui Lavrov rezultă că Moscova încearcă să-şi subordoneze investigarea incidentului de la Vadul lui Vodă. În mod normal însă, omorul având loc pe teritoriul Republicii Moldova, circumstanţele lui ar trebui să fie cercetate de procurorii de la Chişinău, iar ruşii doar să colaboreze.

Ca şi în cazul accidentului aviatic de la Smolensk, în urma căruia şi-a pierdut viaţa preşedintele polonez Lech Kaczynski, Kremlinul şi-a adjudecat întreaga anchetă pentru a impune ulterior opiniei publice internaţionale propriul punct de vedere. Atâta doar că acum face asta abuziv pe teritoriul altui stat.

Toate acestea, coroborate cu o răutăcioasă campanie propagandistică, afirmaţiile presei de la Moscova precum că doar datorită pacificatorilor ruşi capitala basarabenilor este în prezent Chişinăul, şi nu Bucureştiul, mă întăresc în opinia că incidentul de la Nistru pare să fie un foarte mic episod din lupta cea mare a Estului cu Vestul care, de altfel, n-a încetat niciodată.