De Ziua Naţională a României, orice român sănătos, din ţară sau „de pretutindeni”, indiferent dacă are paşaport românesc ori nu, mânat de valurile necazurilor cotidiene, nu poate să nu se gândească, măcar o clipă-două, în fugă, cu mândrie sau cu ciudă, la aceea că este român, că există o ţară numită România, că este şi el direct sau „indirect” legat de ea. Probabil că aşa se întâmplă peste tot, şi la alte popoare. Nu cunosc folclorul, inclusiv cel patriotic al altor popoare, dar presupun că puţine sunt naţiunile care cântă cu mândrie identitatea lor etnică. La români, cântecele de genul „Nu uita că eşti român” nu sunt o raritate. Nu am auzit cântece de acest fel, de exemplu, la ruşi („Nu uita că eşti rus”). Încerc să explic acest lucru prin faptul că ruşii, popor mare şi războinic, n-au avut timp să se mândrească că-s ruşi, fiind ocupaţi cu cucerirea altor popoare mai mici, astfel mândria de a fi cine sunt au cântat-o popoarele mici, pentru a rezista.

 Cu totul deosebită e situaţia noastră, a basarabenilor, a moldovenilor din stânga Prutului. Moldoveanul este o fiinţă naţională (etnică) aparte, ciudată, chiar foarte ciudată. Există mai multe tipuri de… moldovean-tip: moldoveanul-român, adică cel care ştie cine este şi se consideră (deschis) român, moldoveanul-moldovean, adică cel care ştie că este român, dar nu recunoaşte (deschis) acest lucru, moldoveanul-antiromân, adică acel care ştie că este român şi-i urăşte pe români… Mai există o specie de moldoveni care, într-adevăr, nu cred că sunt români, îi consideră pe români altă naţiune, dar îi urăsc pe români cu aceeaşi pasiune… Când vorbesc de ură, nu exagerez, trebuie doar să precizez că ura aceasta a lor este amestecată cu un soi nelămurit de frică. „Frica de români” - iată una din marile performanţe ideologice ale comunismului rusesc! După apariţia, în anii ’90 ai secolului trecut a romanului lui Cinghiz Aitmatov, noi am preluat cuvântul „mankurt” şi i-am numit cu el pe toţi moldovenii care nu se considerau români. Adevărul e că nu toţi aceştia sunt mankurţi. Şi nu aceştia sunt cei mai periculoşi, ci acei care ştiu cine sunt, dar, din diferite motive, nu-şi recunosc identitatea şi-i urăsc pe români cu pasiune leninistă.
 
Portretul-robot al moldoveanului-mankurt e dureros de simplu. Acest moldovean s-a născut după anul 1940 şi a fost fabricat conform unei ideologii diabolice: în şcoală a învăţat „limba moldovenească” cu chiriliţă, istoria pe care a învăţat-o a fost istoria URSS, limba rusă i se băga pe gât din clasele primare, cântecele pe care le învăţa erau ruseşti, care slăveau „viaţa nouă”, Armata Roşie, „prietenia popoarelor”, „comunismul luminos” şi, bineînţeles, „fratele rus, care lumină ne-a adus”, educaţia s-a făcut în baza mitologiei sovietice (pionieri-eroi, comsomolişti-eroi, Eroi ai Uniunii Sovietice, stahanovişti ş.a.m.d.), românii erau prezentaţi drept fascişti, ocupanţi, care vorbeau altă limbă, limba „moşierilor români”. La facultate, acest moldovean învăţa ruseşte, o bună parte a cursurilor erau discipline… educative: „istoria URSS”, „istoria PCUS”, „ateismul ştiinţific”, „comunismul ştiinţific”, în care românii erau prezentaţi drept „ocupanţi” şi „fascişti”... Acest moldovean făcea serviciul militar în „slăvita Armată sovietică”, unde se „slujea”, evident, ruseşte şi era educat ruseşte împotriva „ocupanţilor româno-fascişti”. Astfel, fiecare tânăr moldovean cu câteva clase, în doi-trei ani se întorcea „rus” în sat, „bine potcovit politic”. Existau două posturi de televiziune - cel central, rusesc, şi cel „naţional”, tot rusesc, comunist, antiromân. Ziarele, deşi „moldoveneşti”, erau toate ruseşti şi antiromâneşti, ca spirit, şi comuniste. Acest moldovean s-a născut la sat, a trăit la sat, n-a ieşit mai departe de centrul raional sau Chişinău şi a îmbătrânit la sat, într-o profundă atmosferă antiromânească… Astfel, la noi nu veşnicia s-a născut la sat, ci comunismul şi antiromânismul.

Să-l acuzi astăzi pe acest moldovean de „mankurtism” şi de lipsă de conştiinţă naţională românească este, cel puţin, necorect. Acesta e moldoveanul-victimă. Spuneam mai sus că cei mai periculoşi sunt moldovenii care ştiu cine sunt, dar nu recunosc acest lucru. Acesta e moldoveanul care a făcut carte, a mai umblat prin biblioteci, a înţeles cine este, dar, făcând o carieră mai mare sau mai mică, beneficiind astfel de fostul regim, dar şi făcând unele… „servicii preţioase” fostului regim, are tot interesul să îi rămână credincios până la moarte. Anume aceşti moldoveni formează „elitele” de după 1990, anume aceştia îi exploatează politic, în mod cinic, pe moldovenii-victime. Toată clasa politică de la ’90 încoace a continuat, de fapt, linia ideologică antiromânească sovietică, rusească şi comunistă. Anume aceştia au împânzit administraţia „tânărului stat independent” la toate nivelurile, din rândurile acestora se recrutau (şi se mai recrutează) şefii de toate gradele, ambasadorii, laureaţii ş.a.m.d. Iată de ce, de la ’90 încoace, nu s-a produs acea „revoluţie a mentalităţilor”, care trebuia să se producă, moldovenii fiind ţinuţi în faza lor „prerevoluţionară”, ca un „material electoral” sigur şi garantat.

Nici actuala clasă politică, cea venită la putere anul trecut, nu a avut timp să se ocupe de această problemă, fără să realizeze că numai emanciparea naţională a moldovenilor îi va deschide uşa spre putere. „Lupii tineri” vor puterea, dar uită că puterea e în mâinile celor care votează, iar votul academicianului are aceeaşi valoare cu votul unui cerşetor. Coaliţiile care se nasc în chinuri atât de grele sunt rodul acestei stări de lucruri. S-ar putea ca şi viitoarea alianţă, aflată azi în chinurile facerii, să se nască foarte… roşie, plătind astfel tribut unei ideologii criminale. Mi se pare că şi această Alianţă nu realizează adevărul fundamental: un stat ai cărui cetăţeni nu ştiu cine sunt (sau ştiu cine sunt, dar mint că sunt altceva şi altcineva) nu are cum deveni un stat liber, independent şi prosper. Lupta cu sărăcia nu se va încununa cu succes, dacă îi pui să lupte împotriva ei pe nişte oameni cu fiinţa naţională contrafăcută. Aceştia se simt mai bine când sunt săraci… Americanii, nemţii, cehii ş.a.m.d. sunt prosperi pentru că ştiu (şi se mândresc!) că sunt americani, nemţi, cehi…

Ieri, de Ziua Naţională a României, câţi politicieni de elită de la Chişinău s-au felicitat cu ocazia sărbătorii şi s-au mândrit că sunt… români? Dar câţi ţărani, muncitori, profesori, scriitori ş.a.m.d. au făcut acest lucru? Câţi şi-au amintit ieri cine sunt, măcar pe o clipă-două, pentru că n-ai când te mândri toată ziua, că viaţa e grea… Cu siguranţă că nici în România mulţi nu şi-au amintit de Sărbătoarea lor Naţională, dar lor poate nici nu le mai trebuie atât de mult, ca nouă…