![[o]](/v2_files/img/icons/clock.png){kind=icon}
Comentarii (1)
Tipăreşte
Sus
De ce nu poate fi garantată permanent neutralitatea R. Moldova?
adăugat 23 martie 2008, 22:38, la Opinii / Editoriale
Sistematic şi obsesiv, de fiecare dată când un moment de criză geopolitică apare în regiune, la Chişinău începe să se vorbească despre "neutralitatea" R. Moldova. Semn evident că problema există, este prezentă şi presantă, chit că unii se prefac, ipocrit, că nu o văd. În realitate, toate blocajele R. Moldova după dobândirea independenţei încoace sunt consecinţa, dacă nu neutralităţii ca atare, atunci impunerii ei. Pentru că neutralitatea impusă a R. Moldova nu are nimic de-a face cu cea negociată a Elveţiei, Austriei sau Finlanda, cu care se fac adesea - aberante! - comparaţii.
Nu e cazul că reluăm argumentaţiile deja cunoscute. Vom spune doar că, spre deosebire de aceste state, neutralitatea R. Moldova este consecinţa unei înfrângeri, nu a unei decizii libere. Neutralitatea R. Moldova este raţionalizarea unei stări de fapt, adică o tentativă de a explica / defini ulterior un fapt petrecut peste capacitatea de control a Chişinăul. Şi cum ocupaţia militară trebuia să poarte un nume, i s-a dat numele de neutralitate. Spre deosebire de majoritatea statelor din fosta URSS, Chişinăul, înfrânt de Imperiu sau extensiile lui după destrămarea acestuia, a ales neutralitatea ca nume pentru ocupaţie şi pentru a doua etapă a confruntării cu Imperiul, după cea a înfrângerii militare propriu-zise. Spunem a doua, pentru că, după ce a pierdut într-o confruntare militară inegală o parte a teritoriului său, R. Moldova a decis că singura cale de a o recăpăta este declararea / acceptarea unilaterală a neutralităţii. Şi astăzi Chişinău se află tot în această etapă, chiar dacă, se pare, s-a ajuns la un apogeu în acest parcurs complet ineficace până în prezent. Căci Moscova, abilă, sugerează că "neutralitatea" perorată atâta vreme de către Chişinău, în pofida oricăror evidenţe, şi-ar putea da astăzi roadele. Cu o singură condiţie: ca aceasta să fie garantată permanent şi internaţional. (Aproximativ ceea ce ceruse prin 2004, fără nici un succes şi în alt context geopolitic, preşedintele Voronin.)
Unii ar putea exclama: am ajuns astfel, în sfârşit, la momentul zero. Adică exact acela de la care au început state neutre, precum cele trei pomenite mai sus, să-şi asume statutul de ţară neutră, adică o neutralitate negociată şi convenită între marile puteri, SUA şi URSS, la acel moment. Astăzi, R. Moldova s-ar afla în situaţia similară.
Dar acest mod de a privi chestiunea este un sofism, căci de data asta situaţia este diferită. Net diferită. Pentru a se ajunge în situaţia statelor mai sus pomenite şi în cazul R. Moldova, este nevoie incontestabilă de câteva lucruri: întâi, de retragerea trupelor străine care staţionează pe teritoriul său fără acceptul statului "gazdă"; doi, de o dezbatere corectă şi transparentă despre neutralitate în rândul cetăţenilor R. Moldova; şi abia în al treilea rând, eventual, o purcedere la garanţii pentru implementarea unei eventuale decizii de neutralitate asumată şi acceptată colectiv. Dar situaţia prezentă, cum bine se poate remarca, este departe de a semăna cu tabloul ideal de mai sus. Practic, se doreşte de către adepţii acestui punct de vedere trecerea directă la pasul al treilea, fără garanţii că primul se va produce în termene rezonabile şi cu ignorarea completă a celui de-al doilea.
Dar aceste distorsiuni sunt evidente în peisaj. Şi de aici imposibilitatea garantării neutralităţii internaţionale permanente de către actorii euroatlantici, în special SUA. Concretizând ceea ce am spus până acum, două sunt raţiunile fundamentale.
În primul rând, argumentul extern (geopolitic). Garantarea neutralităţii permanente ar fi o recunoaştere fără rest a victoriei militare a Federaţiei Ruse de la începutul anilor 90 (conform Deciziei CEDO din 2004 în dosarul "Ilaşcu versus Federaţia Rusă şi R. Moldova"), într-un spaţiu pe care aceasta, prin prelungirile ei militaro-politice, îl controlează abuziv. În realitate, garantarea internaţională a neutralităţii ar însemna a doua victorie a Moscovei în războiul din 1992 şi blocarea pe termen nedefinit a înaintării frontierei occidentale într-un spaţiu care nu poate fi condamnat să trăiască permanent contra naturii sale euroatlantice.
În al doilea rând, argumentul intern (democratic). Un stat precum America, campion declarat al drepturilor omului şi a democraţiei, nu poate face dintr-o decizie conjuncturală - chipurile, a întregului popor care trăieşte în stânga Prutului - una veşnică. Altminteri spus, Washingtonul nu poate "garanta permanent" neutralitatea R. Moldova, pentru că nu poate garanta de-a pururi "dorinţa" de astăzi a cetăţenilor R. Moldova, "întrupată" într-o Constituţie adoptată cu trupe străine ilegal aflate pe teritoriul statului. Căci dorinţa prezentă a cetăţenilor - chiar dacă am presupune, forţând lucrurile, că este genuină - este cea de astăzi, fără vreo garanţie că ea va rămâne identică şi mâine. Constituţia nu este un text sfânt, revelat, aşa că schimbarea ei este la dispoziţia oamenilor. Care o pot modifica, tocmai în conformitate cu normele constituţionale. Dacă astăzi o asemenea opţiune pare implauzibilă, cine ne garantează că mâine va fi la fel? Aşa cum implauzibilă părea şi opţiunea covârşitoare proeuropeană a cetăţenilor R. Moldova prin anii 90. De ce, atunci, garanţii permanente la o stare de fapt care nu e deloc aşa?
În concluzie, ideea însăşi de "garanţii internaţionale permanente" este un sofism menit să raţionalizeze, pentru a doua oară, ocupaţia rusească din R. Moldova. Şi de data asta cu mâinile occidentale.
Dar asta, evident, nu se poate.
#614
‹ înapoi la Ultimele Ştiri |
sus ▲
![[Valid RSS]](/v2_files/img/valid-rss.png "Validate my RSS feed"){kind=small}