Deputat rus ameninţă Moldova cu `decizii serioase` din partea Rusiei
adăugat 26 noiembrie 2009, 23:55, la Interviu / Reportaj
Dacă în Republica Moldova va fi un nou eşec al alegerii preşedintelui, atunci la putere la Chişinău vor rămâne numai reprezentanţii acelor forţe naţionaliste şi românofile şi acest lucru va crea o serie de divergenţe cu Rusia, a declarat deputatul rus Konstantin Zatulin, directorul Institutului pentru statele CSI, în cadrul unei vizite făcute la Tiraspol, potrivit agenţiei Novîi Reghion.'Moscova urmăreşte cu atenţie ceea ce se petrece la Chişinău, liderii politici ruşi şi deputaţii s-au întâlniri cu reprezentanţii diferitelor curente politice moldovene', a afirmat în în cadrul unei vizite la Tiraspol, Konstantin Zatulin, directorul Institutului pentru statele CSI El a indicat că nu o dată s-a întâlnit cu Marian Lupu, şeful Partidului Democrat şi candidatul Alianţei democratice pentru preşedinţia Republicii Moldova, şi cu Serafim Urecheanu, liderul Alianţei Moldova Noastră, dar nu şi cu premierul Vlad Filat şi cu Mihai Ghimpu, preşedintele interimar al Moldovei, cu care nici nu crede că trebuie să se întâlnească, potrivit Agerpres.
'Divergenţele moldo-ruse nu sunt acum atât de tensionate, întrucât autorităţile moldovene sunt interesate să obţină creditul promis de Rusia încă de pe vremea fostului preşedinte Vladimir Voronin, dar la nivelul puterii de la Chişinău au apărut anumite simptome pe care Moscova le consideră negative', a adăugat Konstantin Zatulin. Ca exemplu, el a indicat că au fost închise o serie de mass-media în limba rusă, precum postul de radio Glasul Rusiei, şi că 'mai mulţi membri ai guvernului moldovean s-au grăbit să declare că sunt gata să naţionalizeze anumite întreprinderi, între care Moldovagaz, companie unde Rusia deţine pachetul majoritar'.
Zatulin, care este şi membru al Comisiei de pe lângă preşedintele Federaţiei Ruse privind lupta împotriva falisificării istoriei, şi-a manifestat nemulţumirea faţă de 'interpretarea incorectă a istoriei şi evenimentelor', dând ca exemplu conflictul de pe Nistru, care, a spus el, în programul liberal-democraţilor moldoveni este numit 'conflict moldo-rus', iar trupele ruse 'forţe de ocupaţie'. 'Este vorba de o interpretare ostilă şi despre dorinţa de a sări peste anumite etape ale reglementării /transnistrene/ pentru a enunţa din nou pretenţii directe asupra Transnistriei', consideră deputatul rus.
În opinia sa, 'dacă la putere în Moldova se vor consolida forţele naţional-liberale, este greu de crezut că va fi găsită o limbă comună între cele două maluri ale Nistrului la nivel de stat'.
'O asemenea evoluţie a evenimentelor va necesita din partea Rusiei decizii interne foarte serioase. Ea îşi va susţine compatrioţii în Moldova, va insista asupra respectării dreptului lor la limbă, cultură, educaţie, şi va fi intolerantă faţă de falsificarea istoriei şi eroizarea Românei profasciste din anii '40', a ţinut să avertizeze Konstantin Zatulin.
Da, e dureros ce se intimpla pe aceasta mica bucatica de pamint, toti o impart in bucatele, interesele rusilor e mare, dar trebuie sa avem rabdare si sa sustinem fortele democrate ce fac destul de multe pentru noi, asta e unica putere a poporului la moment.
V_A SFATUI SA PRIVITI FILMUL RUSESC "GAMBITUL TURCESC" (турецкий гамбит)
Întocmai rusofonii din Basarabia printre primii au dobîndit cetăţenie Română pe cînd noi românii basarabeni nu ne grăbeam socotindu-ne deja români care nu vom fi în afara neamului.Însă să vedeţi că cetăţenie le-au acordat cei de deţineau puterea în RO adică tot comuniştii lui Iliescu fiind că e deprinderea mare a românului de a se ţine cd comunism.Chiar şi acum privesc PSD-ul cu steaguri roşii de care nouă ne este greaţă iar unei părţi a populaţiei din RO le e dragă.Şi asta cînd te gîndeşti că cei de au anexat Basarabia erau tot comunişti cu drapele roşii!
Imi pare rau sa vad ce ai scris despre Basarabia... Am o intrebare: Oare e corect sa generalizezi si sa pui in fata unui intreg popor o eticheta? Sincer..nu mi se pare corect... Sunt deacord ca nu toti basarabenii au o parere buna despre romani, dar asta e problema lor ca nu au avut tangente cu istoria, valorile neamului. Referitor la redobandirea cetatenie... Pot sa afirm sigur ca sunt mai roman decat tine...cat familia ta era bine-mersi...Buneii mei au fost deportati in vagoane pentru vite in Siberia doar pentru faptul ca au sustinut cu inversunare ca sunt ROMANI. Consider ca e corect sa obtin ceea pentru ce buneii mei au luptat, pentru chinurile care le-au avut de suportat in Siberia. Cum sunt basarabeni care nu respecta romanii, asa sunt si romani care nu respecta basarabenii...asta am trait-o pe pielea mea...caci stau de ceva timp in Timisoara.
Marcel e nume ţigănesc,probabil de la Soroca numai că la Soroca sunt şi ţigani de treabă şi buni lăutari cum şi singur recunoşti.Iar de naţionalitate păstrez certificatul de naţionalitate română a tatălui meu din 1932 eliberat de regatul RO ceia ce tu nici o dată nu l-ai avea.Chiar dacă şi al tăi l-au fi primit pe timpuri atunci s-au debarasat de el din frică.Eşti din neam fricos.În ce priveşte că nu eşti iubit în Basarabia.Pentru ce să fii iubit? Pentru că ai lăsat pămîntul cu toată populaţia pradă ruşilor fără a opune careva rezistenţă, lăsînd rusul să mistuie sute de mii deşi mareşalul Antonescu chema de a trece prutul ca mai apoi tot românii să-l împuşte.
Nu mai vorbiti in numele romanilor,ca nu sinteti in stare.
Doi la mana. Voi basaraboii sunteti moldoveni asa cum rusii sunt chinezi sau africani. Bai porcule, pruto-nistrenii sunt orice, dar numai nu moldoveni. Voi sunteti asiatic pripasiti din fundul Asiei intre Prut si Nistru sau urmasii violurilor dintre buruieni asupra basarabencelor comise de vajnicii soldatoi din Turkmenistan sau Uzbekistan. Venetici sau corcituri imputite de basaraboi, este unul si acelasi lucru pentru noi romanii! Rusine bastardule idiot!
‹ înapoi la Ultimele Ştiri |
sus ▲