Deputatul roman Petru Movila a acordat audiente la Orhei
adăugat 18 ianuarie 2008, 21:01, la Eveniment
Deputatul de Iaşi din partea Partidului Democrat din România, Petru Movilă, a acordat astăzi audienţe cetăţenilor români şi moldoveni în oraşul Orhei. Aceasta este deja a patra oară când oficialul român se întâlneşte cu cetăţenii în Republica Moldova, informează AP FLUX. La întrevederea cu deputatul de peste Prut, care a fost organizată la sediul Partidului Popular Creştin Democrat din Orhei, au participat peste 50 de persoane, prezenţi pentru a-i solicita sprijinul în vederea soluţionării mai multor probleme cu care se confruntă. Astfel, orheienii i-au solicitat lui Petru Movilă sprijin privind construcţia unei "Biserici a tuturor românilor", de asemenea, a existat o solicitare de a fi înălţat în Orhei un monument al marelui poet şi publicist român, Mihai Eminescu, au existat solicitări privind înfrăţirea localităţilor de pe cele două maluri ale Prutului, ajutor pentru agricultori etc. Totodată, primarul din satul Niculaeuca, Orhei, Claudia Bejenaru, i-a solicitat deputatului PD sprijin privind renovarea cimitirului eroilor români din această localitate. În acest sens, Petru Movilă a declarat că va efectua o deplasare la acest cimitir pentru a se documenta la faţa locului şi că va face tot posibilul pentru a acorda asistenţă pentru renovarea acestuia. La întâlnirea parlamentarului român cu cetăţenii a participat şi preşedintele fracţiunii PPCD din Parlamentul Republicii Moldova, deputatul Vlad Cubreacov, care a declarat pentru AP FLUX că vizita lui Petru Movilă este una binevenită şi mult-aşteptată de către locuitorii din Orhei. Totodată deputatul creştin-democrat a salutat iniţiativa de a reconstrui cimitirul ostaşilor români de la Nicolaeuca, precizând că teritoriul Basarabiei a fost plasat pe linia frontului în timpul celui de-al II-lea Război Mondial şi că aici există foarte multe cimitire unde au fost înhumaţi ostaşi români. Întrucât unele dintre problemele discutate ţin de competenţa autorităţilor Republicii Moldova, Vlad Cubreacov a declarat că va face demersurile necesare în cadrul Legislativului de la Chişinău pentru a soluţiona aceste probleme. La rândul său deputatul Petru Movilă a declarat că este deja a patra oară când organizează întâlniri cu cetăţenii pe teritoriul Republicii Moldova, precizând că, pe viitor, acorda audienţe şi în alte localităţi, întrucât numărul persoanelor interesate devine din ce în ce mai mare. Petru Movilă a mai menţionat că este şeful delegaţiei parlamentare române pentru relaţiile cu Chişinăul şi că această delegaţie funcţionează defectuos, din cauza relaţiilor proaste care există între Republica Moldova şi România. "Relaţiile dintre Chişinău şi Bucureşti nu sunt dintre cele mai luminoase, de aceea, sper că această colaborare pe care o avem cu prietenii şi partenerii noştri din cadrul Partidului Popular Creştin Democrat să poată crea o punte care să apropie cetăţenii de pe cele două maluri ale Prutului", a spus Petru Movilă. Amintim că vizitele decizia de a acorda audienţe a fost luată de către reprezentanţii celor două partide partenere, PD din România şi PPCD din Republica Moldova, în vara anului trecut. Până în prezent, deputatul de Iaşi Petru Movilă a avut întrevederi cu cetăţenii în oraşele Chişinău, Cahul, Bălţi şi Orhei, mai informează AP FLUX.
‹ înapoi la Ultimele Ştiri |
sus ▲