Despre Nicolae Timofti, la modul personal
adăugat 13 martie 2012, 10:51, la Opinii / Editoriale • Articol publicat de Alexandru Rîșneac
Fiindcă s-au auzit strigăte isterice, de nemulţumire şi de panică în legătură cu candidatul AIE la preşedinţie, am considerat că e cazul să spun şi eu cum văd această persoană. Aceasta ţine şi de datoria mea de jurnalist.
Deşi suntem născuţi în acelaşi sat, în acelaşi an, l-am cunoscut personal pe dl Nicolae Timofti ocazional, cu câţiva ani în urmă, pe stadion, când JURNAL de Chişinău organizase Cupa Liceelor la fotbal. El venise să-l susţină pe unul dintre cei trei fii ai săi, ceea ce ne spune ceva despre viaţa sa personală. Chiar dacă ne numeam consăteni, nu ne întâlnisem niciodată în sat, deoarece la scurt timp de la apariţia noastră pe lume, familia Timofti s-a mutat la Floreşti, iar familia Negru „s-a mutat” în Siberia, unde fusese deportat şi unul dintre bunicii săi. Sigur, ca jurnalist nu aveam cum să nu fi auzit sau citit despre judecătorul Nicolae Timofti, care s-a situat de la bun început, odată cu transformările generate de perestroika, de partea democraţiei, contribuind alături de alţi jurişti notorii la instituirea statului de drept în RM.
Cea de-a doua ocazie când ne-am întâlnit a fost una nefericită pentru familia noastră – moartea fratelui Alexandru, coleg de breaslă cu viitorul candidat al AIE, dl Timofti venind atunci, conform spuselor sale, pentru prima dată în satul natal. Părea un pic marcat, în sensul frumos al cuvântului, de această circumstanţă.
Nu ştim dacă dl Nicolae Timofti are viziuni unioniste, dar faptul că este un democrat şi un om onest, cumpătat, o persoană cu autoritate în sistemul judecătoresc al RM îl califică la postul de preşedinte al RM. El şi-a asumat obiectivele programului de guvernare şi e în acord deplin cu direcţiile politicii externe ale RM stabilite de AIE, pe care nu le neagă nici deputaţii grupului socialist.
Fiind judecător, în cei opt ani de guvernare comunistă, dl Timofti nu s-a lăsat folosit de Voronin împotriva opoziţiei. De asemenea, numele său nu a fost asociat vreodată cu fapte de corupţie, ceea ce înseamnă că nu va fi şantajabil, dependent de vreun „oligarh”. Ne aşteptăm ca dl Timofti să prezinte un factor de echilibru, stabilizator, nu numai în raport cu celelalte puteri, dar şi în cadrul Alianţei. Cu siguranţă, el nu se va lăsa atras în jocurile politice, nu va face front comun cu cineva împotriva cuiva, şi nu ne va împărţi în duşmani şi statalişti, cum a făcut Voronin. Aceasta este deducţia în baza datelor cunoscute până acum. A şi declarat că va fi preşedintele tuturor cetăţenilor, că va dialoga cu opoziţia şi societatea civilă.
Mie mi-a lăsat impresia unui om sensibil, principial şi cumsecade. Deşi implicat în viaţa societăţii, lucrând la reformarea justiţiei, el pare, într-adevăr, un pic „străin” printre politicieni, dar această „distanţă” este, din punctul meu de vedere, mai degrabă un atu, îl va avantaja în exercitarea funcţiei care cere nu numai abilităţi politice, dar şi un nivel corespunzător de„obiectivitate” şi moralitate.
Cum va fi în realitate e greu de spus, cu unii oameni se întâmplă uneori transformări uimitoare, nu întotdeauna în bine. Însă, aşa cum se văd lucrurile acum, există premisele pentru ca RM să aibă un preşedinte bun.
‹ înapoi la Ultimele Ştiri |
sus ▲