Despre unionism, cu calm (2)

adăugat 17 septembrie 2009, 19:40, la Opinii / Editoriale

„Nimic nu este nerezonabil, dacă este util” (Tucidide)

Tratatul de bază dintre România şi R. Moldova, parafat la 28 aprilie, niciodată semnat, a fost, practic, ultimul prilej de manifestare plenară şi concretă a aspiraţiilor politice unioniste. După anul 2000, „chestiunea unionistă” intră într-o nouă fază, pe acelaşi trend descrescător, cel puţin la nivelul expresiei ei publice.

Paradoxurile unui protest identitar

La 25 februarie 2001 ajunge la putere Partidul Comuniştilor. Moldovenismul sovietic redevine politică oficială, apare Concepţia politicii naţionale de stat a RM şi Dicţionarul moldovenesc-românesc, se dau publicităţii datele unui recensământ criticat inclusiv de reprezentanţii Consiliului Europei, Istoria Românilor este suprimată din programele de învăţământ, iar comuniştii vor să confere limbii ruse statutul de limbă oficială. Reacţia societăţii este canalizată într-o mişcare de protest amplă, în regim non-stop. Dar această manifestaţie, cu evident vector identitar pro-românesc, are un destin surprinzător. Începută în ianuarie 2002 de către PPCD, va fi reluată, practic, şi în anul următor.

Energia colectată în stradă în numele unor revendicări identitare se va descărca însă în altă albie: în noiembrie 2003, liderii străzii vor fi printre iniţiatorii Comitetului pentru Apărarea Independenţei şi a Constituţiei RM, respectiv, gruparea care va constitui avangarda bătăliei împotriva Memorandumului Kozak. Diferenţele dintre 2002 şi 2003 sunt semnificative şi chiar ironice: o lungă acţiune de protest declanşată de mize identitare pro-româneşti, culminează cu a manifestare în numele integrităţii şi independenţei RM. Aburul „unionist”, atâta cât plutea deasupra Pieţei Marii Adunări Naţionale, s-a risipit urgent cu ocazia bătăliilor anti-Kozak, purtate sub sloganul „Dumnezeu să ocrotească R. Moldova”. Nu e pentru cine se pregăteşte...

Ceea ce a urmat, se ştie. În 2005, legatarii Frontului Popular unionist flanchează electoral liderul PCRM, în numele obiectivului portocaliu al integrării regiunii în siajul euroatlantic, persistând, chiar şi în pofida evidenţelor, în acest proiect. Parafrazând, parcă, replica unui celebru personaj din Caragiale, „patria cea mare” se schimbă cu „patria cea mică”, iar simbolistica sau încărcătura emoţională livrate, iniţial, celei dintâi, revin acum „patriei celei mici”, devenită între timp „proiect de succes”. Spaţiul public este, practic, epurat de orice discurs cu tentă unionistă. Nu doar că dispare din peisaj, dar capătă conotaţii negative - sintagma devine sinonimă cu „infractor”, „ilegalist” sau „sabotor”.

Resuscitat din dreapta Prutului

Paradoxal, discursul unionist avea să fie resuscitat, cu timpul, de partea care îl abandonase prima, respectiv, dreapta Prutului. Nu neapărat cu intenţie. Cel care va face asta va fi preşedintele României, Traian Băsescu. Prin diverse declaraţii, mai mult sau mai puţin ambigue, preşedintele Băsescu redeschide dosarul şi persistă, încăpăţânat, în el. În 2005, condamnă Pactul Ribbentropp-Molotov. În ianuarie 2006, afirmă că „politica României ar trebui să fie unificarea naţiunii române în interiorul UE”. În iulie 2006, sugera că a făcut o propunere preşedintelui Voronin, astfel încât ambele ţări să adere la UE. În 2007 condamnă din nou Pactul, iar în mai 2009 îl consideră definitoriu pentru relaţia dintre cele două state.

Dincolo de ambiguitatea lor, declaraţiile au cel puţin un efect concret. Teme considerate tabu cu ani în urmă redevin frecventabile, uşa fiind deschisă chiar de preşedintele unui stat euro-atlantic. Mai cu seamă la Bucureşti, dar nu numai, s-a constatat, deseori cu stupoare, că se poate discuta şi în aceşti termeni relaţia dintre cele două maluri ale Prutului. De ce nu? Că e bine sau rău, oportun sau inoportun, realist sau utopic – e altă poveste. Ceea ce interesează aici este că asemenea declaraţii au conferit, dacă nu legitimitate, atunci normalitate acestui tip de discurs.

O asemenea constatare nu duce, fireşte, la concluzia că realităţile s-au schimbat în consecinţă. Evident, nu, deşi preşedintele Băsescu rămâne cel mai popular politician din România în stânga Prutului. A vorbi astăzi în termenii unionismului anilor ’90 este redundant şi inutil. Pentru că nu aceasta va schimba - dacă se vor schimba! - relaţiile dintre cele două state! Nu „unionismul inimii”, ci o formă de „unionism” pe care am denumit-o „unionismul minţii”. Avem de-a face cu un fenomen nou, inedit în peisaj, dar cu relevanţă sociologică consistentă. Nu îl exclude neapărat pe cel dintâi, dar este pragmatic, caută soluţii la problemele cotidiene, este mercantil şi gândeşte pe termen scurt. Nu îi cunoaştem ponderea socială, dar va trebui să ne străduim să o surprindem. Căci a discuta de acum încolo chestiunea unionismului făcând abstracţie de această varietate a lui este naiv. Mai cu seamă că o serie de elemente de context favorizează apariţia, fie şi tacită, a acestui fenomen.

Schiţă pentru o „sociologie a unionismului” sau dubletele basarabene

În primul rând, demografia şi educaţia. Evenimentele din 7 aprilie au arătat deja o generaţie care nu mai are răbdare. E furioasă şi revendicativă, nu se încurcă în proceduri, iar pentru ea, orizontul de 20 de ani pentru eventuala integrare „normală” în UE este insuportabil. În plus, această generaţie, dacă nu are puseurile emoţionale şi pro-româneşti ale generaţiei frontiste, nu are în niciun caz ostilitate faţă de Bucureşti.

„Regimul Voronin” nu a avut timp să producă generaţii anti-româneşti, doar a resuscitat sentimentul acolo unde exista. În al doilea rând, creşterea nivelului de aspiraţii la toate nivelele societăţii, chiar dacă în ritmuri diferite. RM, deja cel mai sărac stat european, va ieşi, inevitabil, mai târziu din criză decât ţările din UE. Nevoia de prosperitate şi eventualul efect de vitrină pe care, în câţiva ani, România îl va furniza, va fi dificil de ignorat peste Prut. Prosperitatea este o forţă motrică dominantă în ziua de azi. Iar dacă drumul spre prosperitate ajunge să treacă (numai) prin România, cine se va opune cu adevărat?

Cine se va împotrivi unui paşaport european, unei pieţe de desfacere incomparabil mai extinse, unei diplome recunoscute în UE sau şansei de a munci legal oriunde? Aceasta este valabil inclusiv pentru minoritari („efectul baltic”). În al treilea rând, contextul geopolitic. În condiţiile schimbări priorităţilor americane şi, pe cale de consecinţă, a unei Rusii tot mai pragmatice în regiune, opţiunea (pro)românească a RM nu va mai fi întâmpinată cu atâta îngrijorare. Nu în ultimul rând, problema disonanţei cognitive. Indiferent cât se pedalează pe asta, acceptarea plenară a identităţii româneşti nu este atât de dificilă, iar trecerea de la „moldovean” la „român”, mai ales la tânăra generaţie, este un pas care se face fără sacrificii identitare semnificative.
În concluzie, într-un orizont de 5-10 ani de zile, este plauzibil să asistăm la apariţia unui asemenea fenomen şi acolo trebuie căutate, eventual, resorturile unui asemenea curent. Dar aşa cum omologul „unionismului inimii” din anii ’90 era „moldovenismul sovietic” anti-românesc, omologul „unionismului minţii” va fi o formă de moldovenism „soft”, incoerent, dar rezonabil, care detesta în regimul Voronin tonul, nu neapărat conţinutul. Dar asta este deja altă poveste.

Autor: Dan Dungaciu
Sursa: www.timpul.md

#15383

1. E ANACRONIC sa scrii despre UNIRE, când deja de aproape trei ani insasi România e unita in hotarele unei alte mari comunităţi de pe glob- UE si nu mai are hotare proprii, iar in curând nici chiar ministru de externe si nici constituţie de stat suveran si independent. Va fi o regiune a UE. Unirea bilaterala putea fi făcuta numai pana la 31.12.2006, ora 23.59 minute. Acum e REZONABIL de vorbit doar de UNIREA R. MOLDOVA CU ÎNTREAGA COMUNITATE UE, din care face parte si statul-regiune România, adică de ADERAREA R.MOLDOVA intr-un viitor nu chiar apropiat la comunitatea UE.
2. După o eventuala aderare a R.Moldova România nu va avea nici un drept mai mare decât al altor membri ai UE in relaţiile cu R. Moldova, deaceea se exclud de pe acum orice tentaţii nedemocratice de amestec, subordonare, asimilare, dictat etc. Trecutul istoric si cultural comun de pana la aderare nu oferă privilegii niciunui membru al UE, nemaivorbind de careva temeiuri pentru amestec in afacerile interne ale R.Moldova, dominaţie, dictat, asimilare identitara etc. Năravurile de "frate mai mare" trebuie sa dispară - n-au incotro.

A comentat geticus 18 septembrie 2009, 09:21

#15388

Geticus, se pare ca n-ai citit constitutia Romaniei si mai mult decat atat trebuie sa stii ca UE este o uniune europena de ordin pur economic, nimic altceva. Apararea frontierelor tarii noastre (Romania) cade sub jurisdictia altei entitati internationale si anume doar NATO in care suntem integrati(a nu se intelege uniti sau alipiti teritorial). Si acum te rog frumos sa nu mai formulezi principii nefondate si sa citesti Constitutia Romaniei urmand linkul de mai jos:
http://athenian-legacy.com/ro/wp-content/uploads/2009/01/constitutia_romaniei1.pdf

A comentat Ducele 18 septembrie 2009, 10:35

#15389

Ca sa te numeşti român-roman trebuie sa uiţi si sa faci abstracţie de multe ADEVĂRURI istorice. Mai intâi, ocupaţia romana in Dacia n-a durat mai mult de 15 decenii, in 271 e.n. Dacia nord-dunăreana a scăpat de regimul impus de legiunile romane, s-a văzut iarăşi libera. Romanii au pus la cale un genocid pentru bărbaţii-daci si s-au dedat la violul in masa a femeilor dacice numai de-a lungul traseului văii Oltului spre Sarmisegetuza, acolo ar trebui căutaţi urmaşii seminţiei cu cel mai mult sânge de roman. Oricum, daca ţinem cont si de linia materna, apoi nici chiar oltenii nu sunt 100 % romani, ci numai daco-romani. Despre care sânge de roman de viţa nobila poate fi vorba acolo unde romanii n-au fost niciodată si unde locuiau dacii liberi 100% neromani. Cum putea sa dispară seminţia lor? Reiese ca noi am fost si rămânem a fi geto-daci, influenţaţi de romani, parţial romanizaţi, de aceea admitem sa ne numim daco-romani, dar nici intr-un caz nu am fost si nu suntem înşişi romanii. E la mijloc o eroare, un furt sau un fals identitar, pe care n-am vrea sa-l răspândim orbeşte in continuare.

A comentat geticus 18 septembrie 2009, 10:58

#15391

mai Geticus:
1) renunta la acest pseudonim;
2) esti un adept cat se poate de clar al asa-zisei teorii a etnogenezei roesleriene de formare a poporului român;
3) esti un prostalau, daca pretinzi ca stii istorie.

A comentat Servius Tullius 18 septembrie 2009, 11:16

#15441

Eu recomand romanilor basarabeni sa promoveze ideea Basarabiei istorice dintre Dunare, Mare, Prut si Nistru pana la Hotin. Un roman basarabean de la Reni, Chilia sau Cetatea Alba cum ar trebui sa se numeasca? El nu este acum cetatean al actualei RM. Deci cultivati spiritul nobilei provincii romanesti Basarabia istorica dintre Dunare, Mare, Prut si Nistru pana la Hotin. Cine stie, poate Dumnezeu va tine odata si odata si cu romanii Basarabiei istorice si va permite refacerea acestui teritoriu romanesc sfartecat de rusi si ucraineni! Stimulati in randurile populatiei din sudul si nordul Basarabiei mandria de a apartine Basarabiei istorice!

A comentat un roman de langa Prut 19 septembrie 2009, 06:19

#15508

iar amintiti pe PPCD ca cei ce "au tradat" electoratul...va mai amintesc, a votat si Filat, si Diacov, Si Urecheanu, si Lupu atuncea pentru Voronin...cu asta basta...

A comentat Andrei 20 septembrie 2009, 15:42

#15521

electoratul s-a simtit tradat, fara indoiala.
problema este daca a tradat interesele nationale sau nu PPCD-ul. Eu zic ca nu.
Toata lumea stie ca a face politica inseamna a fi curva.dar curva inseamna a te vinde. cedeti ca s-u vandut ppcdistii sau s-au sacrificat? nu iti trebuie multa minte ca sa-ti dai seama ca tu ca forta unionista, pro romaneasca daca te dai cu comunistii iti vei pierde electoratul...

A comentat primus 20 septembrie 2009, 18:53

#15648

"MOLDOVA-ZONA DEROMANIZATA"
"TRAIASCA MOLDOVA MARE"

A comentat SPA 21 septembrie 2009, 12:02