Din 24 decembrie in toate punctele de trecere a frontierei din R. Moldova este implementat "Ghiseul Unic"
adăugat 30 decembrie 2008, 08:08, la Eveniment
Din data de 24 decembrie 2008 în toate punctele de trecere a frontierei din R.Moldova este implementat "ghişeul unic".După cum transmite INFOTAG, Viorel Melnic, directorul general al Serviciul Vamal, a relatat vineri în cadrul unei conferinţe de presă că acest sistem va permite reducerea cu 30% a timpului de trecere a frontierei de către unităţile de transport, a mărfurilor şi a pasagerilor, făcînd controlul vamal mult mai eficient.
Potrivit lui, "ghişeul unic" este implementat pentru a facilita procedura de trecere a frontierei, procedura de devamare şi pentru a micşora corupţia în cadrul organelor antrenate în prestarea serviciilor la frontieră.
"Dacă pînă în prezent agentul economic care traversa hotarul trebuia să treacă controlul la serviciul veterinar, fitosanitar, ecologic, controlul mijloacelor de transport, precum şi controlul vamal şi de grăniceri, atunci odată cu implementarea sistemului, aceştia trebuie să treacă doar ultimele două controale", a spus Melnic.
Sursa citată a precizat că "ghişeul unic" presupune că organul vamal primeşte informaţia necesară de la persoana fizică sau juridică şi o prelucrează cu ajutorul unui program informaţional, după care o transmite după necesitate organului responsabil. De asemenea, toate taxele sînt acumulate de către Serviciul Vamal în baza unui "bon unic", fiind ulterior transferate pe contul fiecărui serviciu.
Potrivit lui Melnic, serviciile amplasate în interiorul ţării recepţionează informaţia primită şi asigură organul vamal cu suport informaţional.
Melnic a mai spus că mărfurile care necesită control veterinar şi fitosanitar pot trece frontiera doar în opt puncte de trecere a frontierei - Sculeni-Sculeni, Leuşeni-Albiţa, Giurgiuleşti-Galaţi, Giurgiuleşti-Reni, Tudora-Starokazacie, Otaci-Moghilev-Podolsk, Briceni-Rosoşeni şi Criva-Mamaliga.
‹ înapoi la Ultimele Ştiri |
sus ▲