Bine v-am găsit, doamnelor şi domnilor. La microfon e Vasile Botnaru, autorul şi prezentatorul emisiunii duminicale Punct şi de la capăt.
 
Astazi vom vorbi despre imaginarul dosar cu titlu generic „7 aprilie”, mai exact despre compartimentul juridic al acestuia, la care s-a referit în urmă cu două zile Procurorul general. Trebuie să recunosc, că aproape toţi colegii de breaslă, cu care am stat de vorba după conferinţa de presă, ţinută de Valeriu Zubco, nu au devenit mai optimişti în ceea ce priveşte şansele de întronare a dreptăţii, care, aşa cum spuneau înaintaşii este „adevărul în acţiune”. De unde rezultă că nedreptatea este „inacţiunea adevărului”, sau „lucrătura minciunii”, şi aşa mai departe. 

Vitalie Nagacevschi şi Igor Dolea

În Studioul de la Chişinua al Europei Libere i-am invitat astăzi pe deputatul Vitalie Nagacevschi, preşedintele Comisiei parlamentare de anchetă pentru elucidarea cauzelor şi consecinţelor evenimentelor de după 5 aprilie 2009, şi pe Igor Dolea, şeful Catedrei drept procesual-penal şi criminalistică de la Facultatea de drept a Universităţii de Stat din Moldova, membru al Consiliului Superior al Magistraturii.

Vasile Botnaru: Sigur, aş vrea să începem de la probele, care au apărut, volens nolens, după declaraţiile celor invitaţi la Procuratură. De la preşedintele Comisiei parlamentare pentru cercetarea evenimentelor din 7 aprilie, societatea ar vrea să ştie, în ce măsură organele de drept, Procuratura, justiţia va reuşi, într-adevăr, să pedepsească persoanele responsabile de ceea ce s-a întâmplat. E una să aflăm adevărul şi e alta să ştim, totuşi, că cei responsabili să fie pedepsiţi, aşa cum prevede legislaţia. Domnul Nagacevschi, Dumneavoastră aveţi încredere că şi justiţia vine în urmă, cu viteza cuvenită, ca să dea suportul juridic?

Vitalie Nagacevschi: „Bine, eu nu cunosc ce se face acuma la Procuratură, la poliţie, în instanţele judecătoreşti, sau, eventual, în cadrul Serviciului de Informaţie şi Securitate. Însă, în acelaşi timp, vreau să-mi exprim speranţa că, totuşi, justiţia până la urmă îşi va spune cuvântul şi va stabili ce s-a întâmplat, va individualiza fiecare faptă şi, în cazul în care faptele, unele fapte, vor nimeri sub incidenţa Codului Penal, va atrage la răspundere persoanele, care au comis respectivele fapte. Comisia, pe care o conduc eu, nu are drept scop atragerea la răspundere a unor persoane concrete. Comisia are drept scop aprecierea mai mult politică a celor ce au avut loc în aprilie anul trecut, plus, să stabilească prestaţia autorităţilor în cadrul acestor evenimente.”

Vasile Botnaru: Exact asta spuneam: n-am vrea să se întâmple un decalaj. Dumneavoastre - să arătaţi cu degetul spre unii, iar justiţia să nu-i vadă vinovaţi, sau să nu-i găsească...

Vitalie Nagacevschi: „Bine, oricum Comisia nu va indica spre o persoană concretă. Ea va vorbi despre funcţii, sau despre autorităţi. De exemplu - Ministerul Afacerilor Interne, de exemplu - Serviciul de Informaţii şi Securitate şi aşa mai departe. S-ar putea întâmpla, totuşi, ca unele persoane să fie nominalizate şi să fie dată o anumită apreciere a prestaţiei respectivelor persoane, însă, cum va fi? Mie la moment îmi vine foarte dificil să vă spun. Totuşi, e vorba de activitatea unei Comisii şi toate deciziile se iau colegial, în baza unei majorităţi de voturi, chiar dacă eu aş putea să am o altă poziţie, aceasta ar putea să nu fie susţinută.”

Vasile Botnaru: Am înţeles. Domnu Dolea, Dumneavoastră sunteţi expert în drept penal. Noi vedem, deja, preponderent la televizor, nişte oameni, care au fost invitaţi la Procuratură, declaraţiile lor, cu care apar ei în faţa presei, indică, într-un fel, asupra eventualelor probe, pe care le adună Procuratura, sau poziţiile lor pot, cumva, să sugereze ce au spus şi procurorilor... Cum credeţi, ce fel de probe se adună şi dacă sunt suficiente ca să limpezească lucrurile, să identifice persoanele care sunt acuzate, am auzit, de activităţi sau de inactivităţi în ziua de 7 aprilie?

Igor Dolea

Igor Dolea: „În legislaţia procesual-penală există norme, care trebuie respectate de către procurori şi judecători, care indică că anumite probe trebuie să fie concludente, pertinente, utile, dar şi admisibile. Revine instanţei, până la urmă, să constate admisibilitatea unor sau altor probe. Chiar dacă aceste probe, sau aceste declaraţii există undeva în presă, sau de către Comisie stabilite, (care, până la urmă, cum corect a menţionat domnul Nagacevschi, este o comisie politică şi va face nişte constatări politice), aceste date trebuie să capete o formă juridică procesuală. Deci trebuie să fie admisibile şi în această situaţie îi revine procurorului de a le administra, în conformitate cu legea procesual-penală. Deci, de a le anexa la dosare, iar judecătorului de a le da o apreciere deja juridică. Dar trebuie să menţionăm că este vorba de persoane concrete şi de fapte concrete. În cazul de faţă, judecătorul nu poate da o apreciere politică a unei situaţie sau alteia. Şi trebuie să constate vinovăţia sau nevinovăţia unei persoane concrete.”

Vasil Botnaru: Domnule Dolea, dar noi avem, deja, iată un mozaic de probe, care presupunem noi, că sunt în dosarele procurorilor. Imagini video, foto, sunt depoziţiile unor demnitari, a victimelor, a poliţiştilor, etc. Pentru dosarul 7 aprilie, de fapt, ce se adună? Teoretic vorbind, fără ca să divulgăm secretul anchetei, ce fel de probe sunt concludente şi admisibile pentru ca să fie cercetată, apreciată vinovăţia unor demnitari, unor poliţişti, a unor vandali, etc, etc?

Igor Dolea: „Până la urmă, în orice dosar penal se constată, dacă a avut loc infracţiunea. În situaţia în care se constată că a avut în realitate loc o infracţiune, rămâne să constate subiectul – cine a comis această infracţiune şi în ce măsură această persoană este responsabilă – are capacitatea de exerciţiu, în care circumstanţe a comis, este vinovată această persoană. Deci, în situaţia respectivă, revine procurorului să constate, cât este de suficient materialul probator, pentru a fi trimis dosarul în instanţă. Când procurorul constată aceasta la persoana concretă, deci, procurorul nu poate să transmită un dosar, unde sunt descrise evenimentele, eventual, şi nu persoanele concrete. De altfel, procurorul poate să disjunge fiecare cauză separat şi să transmită în instanţă, chiar dacă a avut loc un singur eveniment, un unic eveniment şi eu intuiesc că aşa şi va fi. 

Deci, procurorului îi revine să constate cât sunt de suficiente probele şi, eventual, el le dă o apreciere, dacă, posibil, instanţa le va lua în calcul. Dacă au fost administrate, conform Codului de procedură şi aici este foarte important ca să fie clar – ceea ce se administrează de către Comisie este o activitate politică, iar aceste date, care pot fi utilizate într-un dosar penal, trebuie să capete o formă juridică. Deci ele trebuie transmise pentru fiecare persoană, trebuie anexate la dosar printr-o ordonanţă, sau, eventual, o încheiere a instanţei, dacă vor fi transmiese în instanţă. Şi, astfel, ele capătă o formă juridică şi pot fi utilizate în constatarea vinovăţiei sau...”

Vasile Botnaru: Dar la modul concret. Noi avem trei compartimente mari: avem compartimentul inactivităţii sau activităţilor greşite ale unor demnitari, care trebuiau să facă în ziua de 7 aprilie tot posibilul ca să nu se întâmple acel dezastru, avem compartimentul tratamentelor inumane, eufemistic vorbind, din partea poliţiei faţă de protestatari şi avem cazuri de vandalizare, sau cazuri de jefuire... Acuma, de la procuror am mai aflat, că a fost un dosar nou deschis: pe 9 februarie – tentativă de omor şi astfel se probează faptul, sau presupunerea că batalionul „Fulger” avea şi muniţii de război, cel puţin un poliţist, care este suspectat de tentativă de omor. Pe aceste trei sau patru compartimente, ce probe aţi aduna Dumneavoastră, domnule Dolea, dacă aţi fi procuror, sau ce fel de probe adună acum procurorii, ca să-i înţelegem şi noi de ce tergiversează aceste activităţi...

Igor Dolea: „Eu nu consider că acuma se tergiversează şi este foarte bine că se efectuează o investigaţie foarte detaliată. Ca să luăm pe fiecare compartiment: eventual, în primul caz este vorba de anumite ordine ale persoanelor, este vorba de anumite atribuţii, care, în baza statutului de funcţionar, aceste persoane trebuiau să realizeze, de exemplu, menţinerea ordinii publice, modalităţile de menţinere a ordinii publice, modalităţile de aplicare a metodelor de contracarare a anumitor acţiuni, ordinele care au fost date, eventual, dacă pot să existe anumite interceptări, (dar eu intuiesc că nu au existat interceptări...), declaraţiile unor martori... subalterni, care au primit un ordin sau altul, forma în care a fost scrisă, deci, putea fi în scris... toate acestea ar putea exista. 

În afara de aceasta, există înregistrări video, există acţiunile poliţiei, dacă au fost respectate atribuţiile, dacă nu au fost respectate, din care motive, etc. – Aceasta ar fi la primul compartiment. La următorul ar fi expertizele medico-legale, dacă s-au efectuat, în privinţa acestor persoane. Dar noi trebuie să înţelegem că există o prezumţiei a torturii şi în cazul declarării existenţei torturii de către presupusa victimă, se prezumă că a fost tortură, atâta timp cât n-a fost răsturnată această prezumţie. Şi chiar dacă nu există o expertiză medico-legală, în care se constată că a fost persoana maltratată, se va prezuma că ea a fost maltratată, atâta timp, cât nu sunt alte probe, care vor constata că nu a fost maltratată. Aşa că aicea probele pot fi diferite. 

Altceva: pentru a constata că este vinovată o persoană sau alta, revine de a vedea, pe lângă faptul expertizelor despre care am vorbit, care au fost acţiunile acestor persoane, cine a gestionat locul de detenţie şi multe, multe alte lucruri pentru, eventual, a putea ajunge la o concluzie că, posibil, a fost un tratament inuman.”

Vasile Botnaru: Vreau să rămânem exact aici, pentru că organizaţiile pentru drepturile omului se plâng, că foarte puţine cereri au fost acceptate de către procurori pentru cercetare şi foarte puţine... şi mai puţine au şansă să ajungă în judecată. Domnule Nagacevschi, cum se explică că din 700, asta ar fi estimarea organizaţiilor nonguvernamentale, vor ajunge maximum un procent, după datele de atăzi. Deci, de ce procurorii au respins cererile victimelor?

Vitalie Nagacevschi

Vitalie Nagacevschi: „Mie îmi vine greu să vă spun de ce, deoarece nu am văzut ordonanţele procurorului, prin care a fost refuzată pornirea urmăririi penale. Însă, bănuiesc, pe motiv că este foarte greu, în primul rând, să fie demonstrat, că persoana a fost torturată anume de către autorităţi, că a primit leziunile corporale anume în cadrul comisariatelor de poliţie. Totodată, este foarte dificil de a stabili cine anume a aplicat această violenţă, pe motiv că în majoritatea cazurilor poliţiştii erau din alte comisariate de poliţie, sau purtau cagule pe cap şi aşa mai departe... Totodată, aici trebuie de spus că, totuşi, autorităţilor le revine o obligaţie foarte clară de a demonstra, în cazul în care există o cerere, sau un denunţ privind aplicarea torturii, că această tortură nu a fost aplicată în cadrul poliţiei, sau de către reprezentanţii autorităţilor. Altfel Curtea Europeană ar putea să condamne Republica Moldova. Cum asta se face? Cel mai simplu – la momentul încarcerării unei persoane în comisariatul de poliţie, această persoană trebuie să fie examinată de către un medic independent, care să constate că persoana respectivă, de exemplu, poartă urme ale unor lovituri şi are anumite leziuni corporale. În aşa caz, deja se demonstrează că aceste leziuni nu au fost provocate în cadrul comisariatelor de poliţie.”

Vasile Botnaru: Adică la intrare...

Vitalie Nagacevschi: „La intrare, da. Şi pe urmă, la ieşire se face un examen medico-legal şi se compară ambele aceste rezultate. Asta este una din cele mai clasice metode de prevenire a torturii şi tratamentelor inumane şi degradante. Al doilea moment este accesul liber al avocatului. Deoarece, inclusiv, şi avocatul are rolul său în prevenirea torturii şi altor pedepse inumane şi degradante. În cazul în care vine avocatul şi clientul se plânge că a fost supus unor tratamente inadecvante, avocatul trebuie imediat să reacţioneze. A treia persoană responsabilă pentru prevenirea torturii şi pedepselor inumane şi degradante este procurorul.

Procurorilor le revine sarcina periodic să viziteze locurile de lipsire de libertate, unde sunt deţinute persoane şi să verifice în ce condiţii sunt deţinute aceste persoane şi dacă aceste persoane nu sunt supuse unor tratamente inadecvate, dacă nu sunt maltratate, torturate, etc., etc. Adică există mai multe pârghii, care pot fi puse în aplicare în vederea prevenirii torturii. Cu părere de rău, la noi în Republica Moldova se pune în principiu altfel problema. Sarcina dovedirii că persoana a fost sau nu a fost torturată îi revine victimei, anume victima ar trebui să demonstreze. Pe când jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului spune foarte clar că autorităţilor le revine obligaţia pozitivă să investigheze toate plângerile, dar la nivelul cuvenit privind tratamentele inumane şi degradante, torturile şi, în principiu, există o cvaziprezumţie că persoana a fost torturată de către poliţişti în comisariatele de poliţie.”

Vasile Botnaru: Revin la declaraţiile procurorului Zubco, care a spus parţial ce dificultăţi există astăzi. Dumneavoastră cum credeţi, ce este cel mai dificil?

Vitalie Nagacevschi: „După mine, procurorul se confruntă cu mai multe probleme. Una din probleme, de exemplu, este distrugerea, după cum a declarat actuala conducere a SIS-ului, a unor documente, care reflectau realităţile din aprilie 2009. Al doilea moment este implicarea, volens nolens, a politicului în ceea ce se întâmplă. În principiu, actualmente se interoghează persoane politice şi aceste persoane de fiecare dată dau aprecieri politice. Al treilea moment, cred eu, că există şi o anumită problemă în ceea ce priveşte cadrele, inclusiv cadrele Procuraturii. Deoarece, după câte am observat, unii procurori, care actualmente se ocupă de instrumentarea dosarelor penale, au instrumentat aceleaşi dosare penale, numai că în altă direcţie...Inclusiv tehnica. Procuratura nu dispune de tehnică suficientă, nu dispune de tehnică modernă, care ar permite prelucrarea informaţiei. Nu avem noi în Republica Moldova experţi, care ar putea să dea o apreciere a comportamentului autorităţilor în ceea ce priveşte tehnicele de control al maselor. Sunt mai multe chestii, dar cred eu că, cu dorinţa, se va trece şi peste aceste probleme.”

Vasile Botnaru: Domnul Dolea?

Igor Dolea: „În general, în orice cauză penală, depăşirea unei perioade de timp crează dificultăţi serioase în vederea investigării şi poate să se întâmple că nu se mai descoperă anumite circumstanţe, în general. Hai să luăm exemple - Statele Unite, aşa-i...  omorul lui Kennedy, care până astăzi nu s-a mai..., cu toate că au fost comisii..., nu s-a mai constatat la comanda cui a fost acest omor. Deci, dacă luăm situaţiile din aprilie, multe probe nu s-au administrat la moment şi pierderea timpului face imposibilă administrarea unor asemenea probe. Unele probe, după cum am auzit noi, s-au distrus, şi aici deja este un alt motiv de investigaţii - cine a distrus, motivul şi interesul cuiva să le distrugă, aşa-i? Şi există şi un fenomen al martorilor, că martorul memorizează pe o perioadă foarte mică evenimentele. În general, cu trecerea timpului, se spală din memoria noastră anumite evenimente... Aşa că înţeleg reprezentanţii Procuraturii că se ciocnesc cu dificultăţi destul de seriaose, pentru că, încă odată repet, posibil, unele persoane interesate, posibil, au fost interesate să distrugă anumite probe, pentru a evita răspunderea lor personală.”

Vasile Botnaru: Spunea procurorul Zubco că acuma un grup de procurori, sau cine o fi – experţi, se uită imagine cu imagine, secvenţă cu secvenţă şi caută instigatorii. Dar nu are o bază de date, cu care să le confrunte.

Igor Dolea: „Orice într-un dosar penal poate să fie probă. Orice informaţie. În aspect criminalistic sunt înaintate anumite versiuni, care se confirmă sau se infirmă şi aceste filme acuma sunt necesare pentru elaborarea anumitor versiuni. Evident că aceste filme pot să servească ca probă în instanţă, dacă..., dar destul de serios aicea trebuie „dacă”, se va constata că, posibil, a fost o instigare din partea unei persoane sau alteia. Dar râmâne să se constate motivul acestei instigări, dar, încă o dată vreau să spun că niciodată unele persoane, care, eventual, au avut atribuţie la aceste evenimente, pot să nu fie descoperite.”

Vasil Botnaru: În ce măsură, sau cât la sută din adevărul stabilit de organele de drept ar putea apare, urmare acestor cercetări, în instanţă?

Igor Dolea: „Ar fi incorect acuma să spun un procentaj oarecare. În general, nu ştiu dacă ceea ce s-a întâmlat, vreodată va fi constatat până la urmă, dar eu cred că prin dorinţa oamenilor legii, dar şi a întregii societăţi, o bună parte din constatări vor fi făcute. Hai să ne amintim de incendierea Reichstagului – până acum nu s-a mai constatat cum, dar rămâne marjă mare de probabilitate că acesta a fost Hitler. Aşa şi aici, rămâne aspectul politic de apreciat, dar în aspect juridic este vorba de fiecare persoană concretă, cu dovedirea vinovăţiei fiecărei persoane. Posibil, este mai complicat.”

Vitalie Nagacevschi: „Dar în acelaşi timp eu mă întreb de ce Procurorul general susţine că nu există o bază de date de fotografii, dacă există Departamentul în fruntea căruia stă domnul Molojen şi, care într-adevăr deţine o bază de date foarte mare în ceea ce priveşte datele cu caracter personal, inclusiv şi fotografiile persoanelor, asta-i una. Două: după cât imi aduc eu aminte, îndată după evenimentele din aprilie, anume pe baza fotografiilor, colaboratorii poliţiei, ai SIS-ului identificau persoanele, care au participat la evenimentele din faţa Parlamentului şi a Preşedinţiei, şi iaca aşa... neavând baza de date de fotografii, găseau prin şcoli, prin licee, îi arestau, îi duceau prin poliţie, îi băteau, totul...Înseamnă că există careva bază de date, pur şi simplu este necesar de depus un efort.”

Vasile Botnaru: Am înţeles aşa că nu există o metodă, o tehnologie automatizată, ca şi la amprentele digitale...

Vitalie Nagacevschi: „Asta este altceva...”

Vasile Botnaru: Vă întreb pe Dumneavoastră, domnul Nagacevschi, în ipostaza şi de preşedinte al Comisiei speciale, care trebuie să dea aprecierea politico-juridică, dar şi în calitate de avocat – ce este mai important: să se facă dreptate victimelor, sau să ştim făptaţii ce-i mai importanţi, capii acestor rele?

Vitalie Nagacevschi: „Eu cred că e vorba de o egalitate – într-adevăr este necesar ca victimele să-şi găsească dreptatea, în primul rând. În al doilea rând trebuie să fie identificate persoanele, care au aplicat tortura şi să fie atrase la răspundere. Deoarece aceasta nu numai va demonstra că justiţia funcţionează în Republica Moldova, dar totodată aceasta va fi o acţiune, care, într-un fel, va garanta că pe viitor nu se va mai purcede la nişte practici similare. Aşa că e vorba de o acţiune de prevenire pe viitor a unor fapte similare.”

Valeriu Zubco

Vasile Botnaru

Vasile Botnaru: Doamnelor şi domnilor, am ajuns la punctul final al emisiunii de astăzi, la care au participat deputatul Vitalie Nagacevschi, în ipostaza de preşedinte al Comisiei parlamentare de anchetă pentru elucidarea cauzelor şi consecinţelor evenimentelor de după 5 aprilie 2009, şi Igor Dolea, şeful Catedrei drept procesual penal şi criminalistică de la Facultatea de drept a Universităţii de Stat din Moldova. Ne reauzim duminica viitoare. Între timp, vă stăm la dispoziţie cu emisiunile noastre cotidiene, dimineaţa şi seara, iar sâmbătă Valentina Ursu este cea care vă dă întâlnire. După care eu, Vasile Botnaru, am să vă invit iar s-o luăm de la capăt. Pe curând.