Drapelul lui Tkaciuk - o diversiune
adăugat 30 martie 2012, 08:20, la Opinii / Editoriale • Articol publicat de Alexandru Rîșneac
Comuniştii ies la manifestaţiile lor cu un drapel bicolor „roşu-albastru”, despre care afirmă că ar fi „al lui Ştefan cel Mare”. Dar aşa-zisul „drapel al lui Ştefan cel Mare” e, de fapt, drapelul lui Tkaciuk, inventat de acest „Iuduşka Troţki” al politicii moldoveneşti, ca să-i mai prostească o dată pe cei gata prostiţi. De la Ştefan cel Mare s-au păstrat câteva drapele, cu Sfântul Gheorghe ucigând balaurul pe ele, care s-au aflat la Mănăstirea Zografu, ctitorită de marele voievod, de la Sfântul Munte Athos (Grecia), şi care nu au nimic în comun cu „steagul” născocit de Voronin.
Acesta e o invenţie comunistă, un drapel „moldovenesc” adaptat după tricolorul Federaţiei Ruse, din care s-a scos culoarea albă. Ruşii care poartă la mitingurile lor drapelele bicolore în mâini afirmă că „это знамя нашего Штефана чел Маре” („acesta e drapelul lui Ştefan cel Mare al nostru!”). Ni l-au confiscat şi pe el. Tot ei ne strigă: „Малдова – это русская земля!” („Moldova e pământ rusesc!”), „Убирайтесь в вашу Румынию!” („Plecaţi în România voastră!”). Ca să-i lăsăm pe ei aici, să nu-i încurcăm s-o ducă bine, cu condiţia să rămână şi ceva moldoveni cu dânşii, care să le fie slugi.
Aceştia-s urmaşii celor care ne-au deportat şi împuşcat părinţii, ai infractorilor care au împânzit republica după 1944, în căutare de viaţă uşoară. Şi-acum încearcă să ne impună regulile lor. Pe teritoriul Republicii Moldova îşi desfăşoară activităţile mai multe partide şi organizaţii nonguvernamentale care propagă deschis o ură animalică faţă de băştinaşi, mai ales faţă de acea parte care se autoidentifică drept români: Partidul Comuniştilor, Partidul Socialiştilor (cu aripa tânără „Молодая Гвардия”), „Патриоцый Малдовий” (care-s patrioţi ai Federaţiei Ruse), Partidul „Патрия-Родина”, Uniunea Tineretului Rus, Mişcarea Slavonă, Asociaţia „Voievod”, „Universitatea Slavonă”, „Academia Antropologică” (a lui M.Tkaciuk) ş.a., care trebuie scoase de urgenţă în afara legii. A fi patriot moldovean, în concepţia lor, înseamnă a fi rus (ca Tkaciuk, Reidman, Mişin, Reşetnikov, Petrenko, Demideţki, Şelin ş.a.), a urî tot ce e românesc (afară de vin şi plăcinte), a vorbi doar limba rusă sau „o limbă moldovenească” stâlcită, a te dori în Uniunea Euroasiatică (ex-URSS), a crede că Putin e preşedintele tău (pe sediul partidului antimoldovenesc „Патриоцый Малдовий” e prins un panou uriaş pe care e scris: „Малдова выбирает Путина!”) ş.a.
E binecunoscută ura patologică a lui V.Voronin pentru moldoveni („все малдаванe бараны!” („Toţi moldovenii sunt tâmpiţi!”), frază rostită la şedinţa biroului comitetului central al partidului comunist la 11 noiembrie 1989), pentru tricolorul nostru („Tricolorul e drapel fascist”, afirmaţie făcută de la tribuna Parlamentului Republicii Moldova în 2000). În loc să fie pus la dubă pentru aceste ofense aduse întregului nostru popor, „poporul” şi l-a ales preşedinte. Din păcate, unele consilii raionale şi săteşti dominate de consilieri comunişti votează ca acest fals să fie arborat pe sediul unor consilii, primării ş.a. Dar, tovarăşi consilieri, îndemnaţi-i pe Tkaciuk şi Voronin să vi-l arate mai întâi reprodus în vreo carte de istorie, şi-apoi să vă pună să-l arboraţi! Atâta timp cât el nu este oficializat, arborarea lui pe clădiri publice este o încălcare gravă a legislaţiei, iar cei care o fac urmează a fi deferiţi justiţiei (profanarea sau substituirea însemnelor de stat).
Cele trei culori – roşu, galben şi albastru – care se regăsesc pe drapelul nostru naţional, pe care unii încearcă să-l înlocuiască cu fel de fel de cârpe improvizate, vin către noi încă de pe timpul lui Ieremia Movilă de la 1601, numărând peste 400 de ani în istoria noastră. Şi drapelele lui Ştefan cel Mare sunt cusute în cele trei culori naţionale. Iar noi urmează să ne mobilizăm ca să ne putem apăra valorile noastre. Inclusiv simbolurile naţionale. Tricolorul ne aparţine! Iar în privinţa lui Ştefan cel Mare să le spunem: luaţi-vă labele murdare de pe voievod! Nu-i profanaţi numele şi memoria! Ştefan şi-a zis doar valah, limba vorbită de ei a numit-o doar valahă, iar ţării sale i-a spus „cealaltă Valahie”, „Valahia”, „Valahia Mică”. Nicăieri nu spune că el ar fi „moldovean”, sau că ar vorbi „limba moldovenească”.
Contrapunerea dintre moldoveni şi valahi, iar mai încoace – dintre moldoveni şi români – au făcut-o doar cei care în 1812 au rupt Moldova în două, iar în 1940 au adus minciuna cu tancul, impunând-o cu forţa („Cine nu e de acord cu ea va fi împuşcat sau deportat în Siberia!) ca „unic adevăr”. Fiii Satanei, membrii partidului lui Voronin şi ai altor formaţiuni la fel de odioase, trebuie să-şi ştie locul şi să n-o facă pe stăpânii în ţara pe care Cel de Sus şi voievozii noştri ne-au lăsat-o nouă drept moştenire cu tot cu valorile ei din veac.
‹ înapoi la Ultimele Ştiri |
sus ▲