Am citit cu interes comentariul eurodeputatului Graham Watson, publicat în exclusivitate de TIMPUL, care prezintă modul în care se vede de la Bruxelles situaţia de la Chişinău. Ideile principale sunt simple: partidele parlamentare trebuie să găsească o cale de alegere a preşedintelui (la care trebuie să participe şi comuniştii); perspectiva de aderare la Uniunea Europeană este una îndepărtată şi R. Moldova va mai rămâne o perioadă încorsetată în Parteneriatul Estic (unde va fi tratată la pachet cu celelalte ţări membre).

Mesajul nu este unul tocmai încurajator. Pe scurt, se spune că încă nu a venit timpul R. Moldova. Fără să fie exprimată direct, se subînţelege ideea că haosul politic nu este dorit la Chişinău şi că ar putea să anuleze progresele deja înregistrate. Mulţumiţi-vă cu ce aveţi, încercaţi să păstraţi ce aţi obţinut până acum, alegeţi un preşedinte şi mai discutăm. Totul se învârte în jurul alegerii unui preşedinte cu mandat deplin la Chişinău.

Dar ce fel de preşedinte? Pentru Bruxelles nu contează foarte mult – mesajele lui Graham Watson arată că pentru liberalii europeni nu este de dorit un preşedinte comunist, dar ar fi nevoie de votul comuniştilor. Greu de rezolvat această dilemă... În paralel, la Chişinău se încing părerile despre alegerea preşedintelui, încep să zboare acuzaţii dure, ies la iveală negocieri subterane şi situaţia este din nou ceţoasă. Cum zicea un prieten: ce să fie la Chişinău? Ninge şi e frig...

Mesajele de la Bruxelles mai subliniază o chestiune: doar politicienii de la Chişinău sunt în măsură să aleagă în ce direcţie merge ţara. Dacă la Chişinău se doreşte cu orice preţ aderarea la Uniunea Europeană – ei bine, o să mai dureze, mai este nevoie de ceva ajustări. Dacă se doreşte rămânerea în Parteneriatul Estic, în zona gri de la graniţa Uniunii Europene – este la fel de bine, o decizie cât se poate de corectă. Dacă se doreşte să se meargă pe mâna Moscovei - nicio problemă, să se facă atunci o coaliţie cu comuniştii şi să se meargă spre Răsărit cu glorie, doar că nu mai sunt multe şanse la Bruxelles.

Ultimele două variante nu sunt cele votate de alegătorii din R. Moldova. Votul exprimat la ultimul tur de scrutin nu împinge spre băltire în Parteneriatul Estic, nici spre trenul de Moscova. Însă varianta cea mai periculoasă este cea a mielului blând care suge de la două oi: cu ochii spre Moscova şi culcuşit în călduţul Parteneriat Estic, cu gândul la o aderare la Uniunea Europeană ce se va produce cândva, mai încolo, când o să avem chef de muncă...

Aceasta ar fi greşeala fundamentală pentru viitorul R. Moldova, pentru că drumul spre Bruxelles nu trece pe la Moscova. Nu poţi porni spre Occident cu binecuvântare de la Kremlin (sau poţi porni, dacă eşti şofer de tanc şi cânţi Internaţionala). Moscova s-a burzuluit la fiecare extindere a NATO şi UE în fostul lagăr socialist. Însă niciuna din ţările est-europene care au aderat la Uniunea Europeană nu a cerut aprobare de la Moscova: ne daţi voie să aderăm? Pentru că răspunsul este cunoscut dinainte, iar de multe ori Moscova dă răspunsul înainte să fie pusă întrebarea.