Eu, acum exact 2 ani, eram obosit. Obosit, dar plin de speranță. Telefonul îmi suna destul de des, eu atunci vorbeam cu oameni importanți și mă credeam om important. Oamenii importanți atunci, dar mult mai importanți acum, aveau nevoie de mine și de mulți oameni ca mine. Ei ne dădeau de înțeles că și noi, la rândul nostru, suntem oameni importanți, care după acea zi vor trăi într-o altă țară. Nu, nu în Italia, tot în Moldova, dar într-o altă Moldovă, una fără Voronin și fără comuniști.

Veneam după multe luni de muncă titanică. Nu, eu când spun muncă titanică la asta chiar mă refer. Fără exagerări. Multe luni în care ziua făceam flash-mob-uri și gândeam alte flash-mob-uri, iar seara, până noaptea târziu, făceam rapoarte. Unii își vor da seama ce fel de rapoarte. Atunci de rapoarte aveau nevoie oamenii importanți, deveniți acum și mai importanți. Eu mă credeam un om important, care face lucruri importante, pentru a face din Moldova o țară fără Voronin și fără comuniști.

Eu nu știam ce va fi în noaptea zilei de 5 aprilie, dar știam sigur că după 5 aprilie va fi ceva. Ceva important. Nu, eu nu știam ce se va întâmpla la 6 și 7 aprilie, dar poate acel lucru important a fost tocmai ziua de 6 aprilie, apoi cea de 7 aprilie.

Eu acum stau și cântăresc dacă în viața mea, în viața prietenilor mei, și a tuturor moldovenilor, ceva s-a schimbat. Schimbările personale sunt câteva. Nu mai sunt sunat de oameni importanți, nu mă mai cred un om important, dar cred că acum fac lucruri mai importante.

Prietenii se confruntă cu aceleași probleme, ei au fost alături de mine până la 5 aprilie 2009 și au crezut, la fel ca și mine, că după acea zi se va schimba ceva. Dar ei au aceleași probleme, bani mai puțini și cheltuieli mai multe, speranță mai puțină și deznădejde mult mai mare.

Moldovenii, în general, trăiesc exact ca până la 5 aprilie 2009. Copii, părinții, frații și surorile lor în continuare se află ori pleacă în Italia. Ei de lucru nu au, iar dacă n-ar fi bani din Italia ei ar trebuie să plece. Mulți dintre ei, visau și până la 5 aprilie 2009, și după aprilie 2009 la un singur lucru: să ajungă în Italia. Ceilalți, care vroiau să stea la ei acasă, sunt tot mai puțini. Unii deja au plecat, iar alții vor să plece. Eu încă mai vreau să stau, dar încep să mă gândesc tot mai mult la plecare.

Eu știu că în 2 ani nu poți să schimbi multe lucruri pe plan economic, că nu poți să ridici salariile și nivelul de viață nu-l poți îmbunătăți considerabil. Dar sunt sigur că în 2 ani de zile poți transforma speranța în ceva palpabil, nu în deznădejde. Și mai sunt sigur că dacă mergem în continuare pe drumul pe care o ținem de aproape doi ani, nimic nu se va schimba. Pentru că în 2 ani nu poți oferi bunăstare, dar poți să faci din Moldova o țară fără Voronin și fără comuniști. O țară în care speranțele încep a se configura în realități

Cum, omul important, devenit acum și mai important, spune că Moldova este fără Voronin și fără comuniști, deoarece ei nu mai sunt la guvernare? Dar de ce atunci omul important se întâlnește săptămânal cu Voronin și-i așează cravata în Parlament?

La 5 aprilie 2011 în Moldova este și Voronin și sunt și mai mulți comuniști. Pe lângă comuniștii lui Voronin sunt și comuniștii lui Filat, și cei ai lui Diacov/Plahotniuc/Lupu și cei ai lui Ghimpu. Cum, Ghimpu nu poate fi comunist, pentru că e unionist? Nu, Ghimpu e unionist, dar gândește și procedează exact precum un comunist. Mulți dintre membrii săi de partid procedează precum comuniștii. De Filat nici nu mai poate fi vorba. El a preluat cu succes sistemul lui Voronin, șlefuindu-l și adaptându-l la cerințele proprii.

Eu nimic mai bun nu văd la 5 aprilie 2011 decât la 5 aprilie 2009. Ce, s-a schimbat în bine faptul că avem presă liberă și că europenii mai dau câte-o raită pe la Chișinău?

Presa nu e cu nimic mai liberă acum decât la 5 aprilie 2009. Că avem o șleahtă de agramați care se cheamă analiști politici și fac turul televiziunilor, cântând fals precum le dictează șeful? Ce fel de presă liberă avem noi, de vreme ce la televiziunea noastră de știri vin ”analiști” recomandați de sediile partidelor? A, că până la 5 aprilie se cânta pe un singur ton, iar acum se cântă pe mai multe, de acord! Asta însă nu înseamnă că noi avem presă liberă. Avem presă mai multă, dar la fel de proastă ca întotdeauna. Și rușii au presă cu carul, asta nu înseamnă însă că aceasta ar fi liberă.

Vin europenii la Chișinău? Da, au venit! Nu vor mai veni însă multă vreme. De ce? Pentru că chiar dacă Moldova nu a devenit fără Voronin și fără comuniști nici după 5 aprilie, nici după 29 iulie și nici după 28 noiembrie, noi totuși le-am mai acordat un vot de încredere ”alor noștri”. Așa au făcut și europenii, i-au tot încurajat și probabil îi vor mai încuraja puțin, până se vor convinge că nu mai au pe cine.

Am avut impresia că am decis! Mi s-a părut că am decis și la 5 aprilie, și la 29 iulie și la 28 noiembrie.  M-am prefăcut că decid ca să n-o facă Valera. Ca să nu mai înjur precum am făcut-o la 5 aprilie, când cică oamenii proști au votat comuniștii. Eu duminica viitoare, dacă ar fi alegeri, i-aș lăsa să voteze pe Valera și Seoma. Pentru că eu nu decid nimic. Și nu decide nici Seoma și nici Valera. Ei sunt doar niște roboței, cei care pentru un kil de orez, o sută de grame de vodkă sau un pachet de pătrunjel, decid! Orezul îl primesc de la liberal-democrați, vodka de la comuniști, iar pătrunjelul de la democrați. Până la urmă, toți  nu sunt decât niște comuniști.