După o revoluţie de catifea, noi alegeri anticipate
adăugat 31 august 2009, 07:32, la Eveniment
Presa rusă şi analiştii moldoveni consideră că Republica Moldova se îndreaptă către noi anticipate, în 2010, deoarece Parlamentul nu va reuşi alegerea unui preşedinte. Prima şansă îi va aparţine însă opoziţiei, care va reuşi să-şi împartă conducerea guvernului, a instituţiilor media, a Parchetului General şi a Curţii de Conturi.Vineri, în Republica Moldova a avut loc practic o revoluţie de catifea anticomunistă, scrie publicaţia rusă “Kommersant”, citată de NewsIn. “Deşi Alianţa pentru Integrare Europeană nu dispune de voturi suficiente pentru alegerea preşedintelui, înlăturarea Partidului Comuniştilor este inevitabilă”, a titrat cotidianul rus după alegerea noului preşedinte al Parlamentului, în persoana liberalului Mihai Ghimpu. Deşi “Gazeta.ru” îl consideră pe Ghimpu un “luptător împotriva ocupanţilor ruşi”, analiştii citaţi de această publicaţie nu cred că alegerea sa va avea un impact negativ asupra relaţiilor bilaterale. “Se întâmplă des ca politicienii care s-au ridicat pe o altă treaptă a carierei lor să îşi schimbe comportamentul.
Cel puţin, declaraţiile acestora devin mai puţin ascuţite şi mai puţin radicale”, a comentat vicepreşedintele Centrului de tehnologii politice, Aleksandr Miheev.
Presa scrie şi despre procesul de împărţire a înaltelor funcţii în stat între partidele Alianţei pentru Integrare Europeană (AIE). După stabilirea candidaturii la preşedinţie a democratului Marian Lupu şi a numirii în funcţia de premier a liderului liberal-democrat Vlad Filat, a sosit rândul Alianţei Moldova Noastră să obţină o serie de funcţii. Potrivit publicaţiei moldovene “Flux”, liderul AMN, Serafim Urechean, va fi numit vicepremier, iar deputatul Ion Pleşca va deveni procuror general. “În scurt timp, noua putere intenţionează să schimbe procurorul general, şeful Curţii de Conturi şi conducerea televiziunii publice, ceea ce va scoate de sub controlul Partidului Comuniştilor principalele pârghii de influenţă”, scrie “Kommersant”, adăugând că în cazul acesta AIE poate să meargă liniştită către alegeri anticipate în 2010.
Alegerile anticipate sunt luate în calcul şi de revista “Russia in Global Affairs”, de cotidianul “Pravda” şi de agenţia rusă Ria Novosti. “Practic, părţile şi-au marcat propriile intenţii, acum vom vedea dacă vor avea loc negocieri pe culoarele Parlamentului sau totul se va dezvolta liniar şi deja peste câteva luni vom fi martorii unei noi campanii electorale în Republica Moldova”, a spus pentru Ria Novosti şeful Centrului de studiere a proceselor politice din spaţiul postsovietic din cadrul Universităţii de Stat de la Moscova, Aleksei Vlasov. Analiştii de la Chişinău consideră, la rândul lor, că Mihai Ghimpu va deveni preşedintele interimar al statului şi va numi noul guvern, însă, dacă AIE nu va obţine cele opt voturi comuniste pentru alegerea noului şef al statului, anul 2010 va aduce noi alegeri anticipate.
Instalarea unei atmosfere de confruntare între comunişti şi cele patru partide democratice este semnalată şi de decizia guvernării comuniste demisionare de a disloca lângă sediul televiziunii publice 200 de membri ai Detaşamentului special Fulgerul şi alţi 100 de scutieri, după ce AIE a cerut timp de antenă, vineri, imediat dupa alegerea noului lider al Parlamentului. “Acum, Partidul Comuniştilor are ocazia să se retragă în opoziţie. Dacă va mobiliza armata şi poliţia, atunci Vladimir Voronin va ajunge nu în opoziţie, ci la puşcărie!”, a replicat dur vicepreşedintele Partidului Liberal-Democrat, Alexandru Tănase.
‹ înapoi la Ultimele Ştiri |
sus ▲