Expert în drept constituțional: Nu există alt deznodământ legal decât alegeri anticipate
adăugat 23 ianuarie 2012, 10:59, la Interviu / Reportaj • Articol publicat de Ana Cristiuc
Toate tentativele de a alege șeful statului în Legislativ s-au consumat și Parlamentul trebuie dizolvat. Criza politică poate fi depășită doar prin alegeri anticipate, iar legalitatea referendumului constituțional este pusă sub semnul întrebării.De această părere este expertul în drept constituțional, Nicolae Osmochescu.
Aceasta susține că referendumul care urmează a fi organizat în primăvară se referă la același subiect ca și cel din septembrie 2010, care viza modalitatea de alegere a șefului statului. Asta în contextul în care un referendum pe una şi aceeaşi problemă nu poate fi organizat mai devreme decît doi ani de la primul referendum, adică în septembrie 2012.
„Acum se pune altfel întrebarea, dar e vorba despre același articol - articolul 78 al Constituției și despre acelaşi subiect: alegerea preşedintelui”, explică Osmochescu în cadrul unui interviu pentru Europa Liberă.
Totuși, chiar dacă se admite că referendumul va avea loc, în opinia expertului, rezultatele referendumului nu pot fi valabile pentru actualul Parlament, ele intrând în joc numai pentru viitorul Parlament.
Osmochescu susține că nici în Parlament, șeful statului nu mai poate fi ales. „Dacă alegerile din 15 ianuarie nu ar fi fost anulate, atunci procesul putea fi continuat”, spune el.
Totodată, acesta subliniază că nu este vorba de uzurparea puterii, despre care trâmbițează PCRM și opoziția extraparlamentară. „Uzurparea puterii înseamnă obţinerea puterii de stat în mod fraudulos. Aici se menţine puterea, însă căpătată legal. Parlamentul a venit legal la putere, dar se menţine în mod fraudulos”, explică expertul.
„Nu există alt deznodământ logic, legal şi eficient decît alegeri anticipate”, conchide acesta.
UNIMEDIA precizează că liderii AIE au decis să organizeze un referendum constituțional care va viza simplificarea procedurii de alegere a președintelui și consolidarea sistemului parlamentar clasic. Intenția a fost dur criticată de comuniști și alte partide din afara Parlamentului, aceștia acuzînd coaliția de guvernământ de uzurparea puterii.
‹ înapoi la Ultimele Ştiri |
sus ▲