Expert român: Moldovenii se vor uni cu românii nu în numele istoriei, ci în numele pașaportului european
adăugat 01 septembrie 2011, 08:06, la Opinii / Editoriale • Articol publicat de Ana Cristiuc
„Republica Moldova se va uni cu România doar atunci când la Chișinău lucrurile nu vor mai funcționa. Dacă în viitor această unire va avea loc, va fi o acţiune pur pragmatică, nu în numele istoriei, ci a paşaportului românesc”. Declarația aparține lui Dan Dungaciu, sociolog, director al Institutului de ştiinţe politice şi relaţii internaţionale al Academiei Româneși fost consilier al președintelui interimar al Republicii Moldova, Mihai Ghimpu, citat de România Liberă.
Acesta este de părerea că acum 20 de ani, o unire între cele două țări, bazată pe entuziasm şi nostalgii istorice, ar fi fost posibilă. Situația însă, s-a schimbat.
„Între timp, ne-am cunoscut şi nu ne-am plăcut foarte mult, de aceea cred că, dacă se va întâmpla în viitor, va fi o acţiune pur pragmatică, nu în numele istoriei, ci a paşaportului românesc. Cel mai mare pragmatism al cetăţenilor moldoveni va ajunge să fie unificarea cu România, fiindcă va fi singura soluţie, când lucrurile nu vor mai funcţiona în Republica Moldova, să primească o pensie europeană, un paşaport european, să-şi poată trimite copiii la şcoli europene”, explică Dungaciu.
Referindu-se la recenta avertizare a lui Traian Băsescu, Dungaciu îi dă dreptate președintelui român. „Dacă liderii de la Chişinău nu vor reuşi să facă ceva în această toamnă pentru desemnarea preşedintelui, venirea comuniştilor la putere este iminentă. Ceea ce a spus Traian Băsescu trebuie luat în considerare, fiindcă nu cred că timpul mai are răbdare cu Republica Moldova”, crede acesta.
UNIMEDIA amintește că în noiembrie 2010, Băsescu a lăsat să se înțeleagă, printr-o declarație a sa, că nu exclude posibilitatea unificării României cu Republica Moldova în viitor, dacă cetățenii ambelor țări își vor dori acest lucru. Președintele român a presupus că în 25 de ani, ”frontierele UE vor fi pe Nistru, iar evoluţiile democratice din regiune vor stimula şi alte ţări, precum Ucraina, să se îndrepte spre UE”.
ASASINATE POLITICE ALE S.I.S.- TEMULUI KGB DE MOSKOVA, TIRASPOL SI KISHINAU CONTRA PATRIOTILOR MOLDOVENI in timpul celor 20 de ani de “Independenta” a RM:
—————————————————————————————–
1. Mihail Garaz – impuscat in fata casei la 60 de ani – / 1930 – 1990 / – poet si publicist.
2. Dumitru Moldovanu – un tânar patriot, omorât in Nov.1990.
3. Ion Gheorghita – impuscat si el in fata casei la 52 de ani – / 1939 – 1991 / – poet.
4. Grigore Vârtosu – mare patriot,
impuscat in spate in iulie 1992 in razboiul cu rusii de pe Nistru.
5-6. cântaretii cuplul Doina / Marin / – la 34 de ani – / 1958 – 1992 /
si Ion Aldea-Teodorovici – la 38 de ani – / 1954 – 1992 /- “accident” inscenat.
7. Ion Dumeniuk – la 56 de ani / 1936 – 1992 / – lingvist, publicist, otravit-iradiat.
8. Ion Vatamanu – la 56 de ani – / 1937-1993 / – poet, publicist, savant,otravit.
9. Adrian Dohotaru – la 56 de ani – / 1939 -1995 / – diplomat român, “accident” inscenat lânga Chilia la sud.
10. Nicolae Costin – la 59 de ani / 1936 – 1995 / – primar de Chisinau, iradiat cu cesiu
impreuna cu soferul sau –
11. Tudor Panus, care moare dupa 6 luni si el.
12. Petre Teodorovici- la 47 de ani – / 1950 – 1997 / – cântaret, iradiat-otravit, care stia prea multe despre cei care i-au omorât fratele si pe Doina.
13. Lidia Istrati – la 56 de ani – / 1941 – 1997 /- scriitoare, deputata, iradiata-otravita pentru curajul sau contra mafiotilor.
14. Gheorghe Ghimpu, la 63 de ani – / 1937- 2000 / – disident, deputat, “accident” inscenat
15. si colegul sau Ion Caftanat- / aflat la volan in aceeasi masina /
16. Veniamin Apostol – la 62 de ani – / 1938 – 2000 / – actor, iradiat-otravit
17. Ion Mija – la 63 de ani – / 1938 – 2001 / – cineast, iradiat-otravit
18. Nicolae Sulac – la 65 de ani – / 1936 – 2003 / – cântaret, iradiat-otravit
19. Iacob Burghiu – la 62 de ani – / 1941-2003 / – prozator si regizor, iradiat-otravit.
4 ASASINATE in lanț:
——————————-
20. Emil Loteanu /1936-2003/, cineast /otrava in cafea la Moscova, probabil era un fost agent, care cunostea prea multe despre presedintii comunisti ai RM, si devenise nesupus, deci periculos/.
21. Grigore Grigoriu – /1941-2003/, actor, prietenul bun a lui Emil Loteanu, de aceea a fost si el anihilat printr-un “accident” aranjat.
22. Traian Grigoriu – /1972-2004/, fiul lui G. Grigoriu, actor la Piatra-Neamt, care si el, sarmanul, probabil, stia câte ceva din culisele politicii ruso-moldovenesti: “accident” mortal, impreuna cu prietenul sau:
23. Adrian Neacsu – /1972 -2004/, actor
———————————
24. Vladimir Nicu – la 76 de ani – / 1928 – 2004 / – istoric, om politic, iradiat-otravit.
25. episcopul Doremidont – la 45 de ani – / 1961 -2006 /, ” accident” la comanda.
26. Victor Ciutac – la 71 de ani – / 1938 – 2009 / – actor, iradiat-otravit
27. Grigore Vieru – la 74 de ani – / 1935 – 2009 / – poet national, “accident” inscenat.
28. Ion Contescu – omorât in 2009, profesor, istoric, iradiat-otravit.
29. Andrei Vartic, la 61 de ani – / 1948 – 2009 / – publicist, poet, savant, otravit-iradiat.
30. Andrei Savciuc , la 21 de ani – / 1988 -2009 / – student la Bucuresti, “accident” inscenat.
31. Tudor Cataraga – la 54 de ani – / 1956 – 2010 / – sculptor,
32. / asasinat /”accident” rutier la comanda “/ impreuna cu sotia sa Dora /
33. Vlad Gheorghelas – la 61 de ani – / 1950 -2011 / – cântaret, iradiat-otravit.
———————————
5 tineri torturati, schinjuiti si masacrati de catre teroristii-politisti mascati in aprilie 2009 in timpul protestelor anti-comuniste si anti-voronin de la Chisinau:
34. Valeriu Boboc /1985 – 2009/
35. Ion Ţâbuleac
36. Eugen Ţapu
37. Maxim Canişev
38. Radu Ciobanu
———————————————————————————–—-
N.B.
a)
+ plus cele 800 de victime moldovene din timpul razboiului
cu rusii de la Nistru din 1992.
c)
Daca cunoasteti si alte cazuri de asasinate politice,
va rugam sa completati aceasta lista neagra a EROILOR NOSTRI.
———————————
Deci vedem ca timp de 20 de ani se duce o lichidare sis-tematica a celor mai importanti patrioti români moldoveni.
CINE SUNT URMATOARELE VICTIME ? OARE NU AVEM CURAJUL SA DEMASCAM ASASINII NATIUNII NOASTRE ?
AMINTIRE SI POMENIRE VESNICA PATRIOTILOR MOLDOVENI CARE
AU FOST LICHIDATI PENTRU O CAUZA SFâNTA – ROMâNIA MARE !
‹ înapoi la Ultimele Ştiri |
sus ▲