
Experții ucraineni nedumeriți: Medvedev a ignorat Ucraina însă a menționat România
adăugat 20 octombrie 2010, 13:07, la Externe

Declarația făcută publică la o conferinţă de presă după summitul de la Deauville cu privire la reglementarea conflictului transnistrean i-a lăsat nedumeriți pe mai mulți politologi ucraineni. Nedumerirea experţilor rezultă din faptul că la sfârșitul declarației sale, Medvedev nu a menționat Ucraina ca parte la negocieri de care depinde succesul soluționării diferendului transnistrean.
De asemenea, a fost uitată şi OSCE, care are rolul de mediator în rezolvarea conflictului. "Din declaraţia lui Medvedev rezultă că importanța OSCE și a Ucrainei este atât de nesemnificativă încât ele pot fi pur şi simplu ignorate", au subliniat analiştii politici.
Însă, apariţia României pe lista actorilor internaţionali de care depinde succesul de soluţionare a conflictului transnistrean i-a nedumerit pe mai mulți experți, care cunosc implicarea directă a României în conflict de partea Republicii Moldova.
"În cazul în care această declarație reprezintă poziţia oficială a guvernului rus în reglementarea transnistreană, se pare că asistăm la începutul unei noi restructurări a politicii externe rusești", consideră experţii ucraineni.
‹ înapoi la Ultimele Ştiri |
sus ▲