Ceea ce s-a produs ieri în parlament – mă refer la votul consolidat al PLDM şi PCRM – nu e o surpriză pentru nimeni, ideea unei coaliţii verde-roşii demult plutea în aer.

Să nu uităm că încă de la naştere PLDM a fost suspectat că ar fi „un proiect comunist”. Deocamdată nu putem vorbi despre o coaliţie politică PCRM – PLDM constituită cu acte în regulă, dar asta contează mai puţin, important e că „bastardul politic” s-a născut şi a început să-şi devorează oponenţii, ca un monstru. Prima victimă a monstrului a fost şeful SIS-ului. Nu ştim cu exactitate care va fi următoarea, dar e în afară oricărei îndoieli că bastardul politic, cu numele de cod „coaliţia harbuzului”, se va comporta ca un „ucigaş în serie” pentru care nu mai contează motivele, ci doar plăcerea de a ucide.

Pe cât de firească este „coaliţia verde-roşie” PLDM-PCRM, pe atât de nenaturală apare cealaltă „coaliţie” nedeclarată, cea dintre PD – PL. E nefirească, dar explicabilă: meritul apropierii dintre PL şi PD îi aparţine lui Filat, el l-a împins pe Ghimpu în braţele lui Lupu. E un câştig tactic mic al lui Filat, dar e un câştig, totuşi, pe termen scurt. Crearea, deocamdată de facto, a două entităţi politice rivale PLDM şi PCRM, pe de o parte, şi PL şi PD, pe de alta, înseamnă crearea unei noi majorităţi parlamentare şi dispariţia Alianţei. Într-un cuvânt, s-a întâmplat ceea ce la Chişinău se vorbeşte de doi ani de zile: Filat a pactizat cu Voronin. „Emoţional” privită, noua majoritate parlamentară este o manifestare a malformaţiei sistemului politic moldovean; privită „pragmatic” însă ea e pe deplin logică şi firească, deoarece reprezintă o consecinţă a votului din ultimul scrutin, când electoratul moldovean nu a votat astfel ca partidelor din Alianţă să nu le ajungă două voturi ca să aleagă şeful statului. Totul ce se produce acum în parlament e plata pentru cele două voturi lipsă a AIE.

Reacţiile celor doi lideri ai (fostei) Alianţe la noua „coaliţie a harbuzului” care l-a demis pe directorul SIS-uui (cu votul a 69 de deputaţi comunişti şi liberal-democraţi) au fost foarte nervoase şi necruţătoare. M. Ghimpu l-a acuzat pe Filat că "a sfidat Acordul de constituire al AIE2” şi că „a folosit raiderul bancar pentru a se răzbuna„, iar M. Lupu a calificat votul comun PLDM-PCRM „o lovitură în AIE, ceea ce denota acţiuni de atac şi de trădare a Alianţei".

După cum şi era de aşteptat, Filat nu a recunoscut că ar fi vorba de o coaliţie cu comuniştii. Aseară, la o emisiune televizată la Publika, V. Filat s-a dedat unui spectacol de o lipsă înspăimântătoare de sinceritate. Într-o privinţă a fost sincer – atunci când a declarat că nu este un om emotiv. E adevărat. Filat nu are emoţii, el nu este la prima trădare – mă refer la votul din 4 aprilie 2005, pentru care a fost bătut numai Roşca. „Alianţa cu comuniştii” este o sintagmă de care Filat se teme, dar ea reflectă o realitate politică. Adevărul e unul singur: Filat a distrus Alianţa pentru Integrare Europeană. El a minţit alegătorii, a minţit şi membrii propriului partid. Plata va veni mai târziu. Mă refer nu la plata pe care o va plăti Filat – el chiar că nu mai interesează pe nimeni! – ci plata pe care o va plăti electoratul care a votat PLDM. Prin votul lor comun, PLDM şi PCRM n-au înfrânt raiderii, ci Alianţa anticomunistă. Nu pentru asta au votat alegătorii PLDM! Filat a făcut ceea ce a făcut Roşca – a folosit votul electoratului anticomunist împotriva democraţiei şi pentru readucerea comuniştilor la putere.

…Astfel, de data aceasta, zvonurile despre moartea Alianţei nu s-au mai dovedit a fi exagerate. Exagerate mi se par speranţele acelor naivi care continuă să mai creadă şi să vorbească despre „resetarea Alianţei”.