Financial Times: La Londra, Cristian Diaconescu a criticat deschis UE pentru atitudinea fata de Moldova
adăugat 24 aprilie 2009, 09:49, la Eveniment
Ministrul de Externe Cristian Diaconescu a facut declaratii mai aspre ca de obicei pentru ziaristii de la Londra in privinta modului in care UE a tratat problema Moldova, criticand tonul prudent al Bruxelles-ului si atitudinea pasiva in fata abuzurilor de la Chisinau, relateaza "Financial Times", citat de NewsIn."Romania a criticat ieri (joi - n.r.) politica Uniunii Europene fata de Moldova, chemand la o atitudine mai dura in privinta abuzurilor din aceasta tara care se confrunta cu o criza de natura politica", scrie "Financial Times". Cristian Diaconescu, ministrul de Externe, a spus ca nu ar trebui sa existe un discurs de tipul "business as usual" (stare de lucruri obisnuita - n.r.) in relatiile cu Moldova, cand aceasta tara nu respecta valorile UE si "incalca practic" termenii acordurilor de cooperare pe care le are cu UE.
"In opinia noastra, este imposibil sa spui 'OK, it's business as usual - nimic nu s-a intamplat, totul este prudent, totul este calm", a spus Diaconescu intr-o discutie cu ziaristii de la Londra. Seful diplomatiei romane a cerut, de asemenea, Uniunii Europene sa condamne impunerea vizelor pentru cetatenii romani de catre Moldova, pe care Chisinaul ii acuza ca au fost implicati in provocarea violentelor. "Aceasta masura introdusa pe criterii etnice, discriminatorii, contrazice principiile UE", a explicat Diaconescu.
Declaratiile ministrului roman de Externe, comenteaza "Financial Times", care dezvaluie o rara mustrare publica la adresa Bruxelles-ului provenind din partea unei tari membre UE, arata importanta temei moldovenesti in Romania, care, inainte de cel de-al Doilea Razboi Mondial, incorpora majoritatea teritoriului actual al R. Moldova.
Diaconescu a facut aceste declaratii in ajunul vizitei pe care Javier Solana, seful politicii externe a UE, urmeaza sa o faca in capitala moldoveana pentru a-i cere presedintelui Vladimir Voronin, un veteran comunist, dar si liderilor partidelor de opozitie sa inceapa discutii de reconciliere dupa demonstratiile violente care au urmat scrutinului parlamentar controversat de luna aceasta. "Financial Times" aminteste ca autoritatile de la Chisinau au fost criticate pe plan intern si international dupa ce au arestat 600 de manifestanti, trei tineri au murit in custodia politiei, iar alti doi sunt dati disparuti.
Este de asteptat, potrivit cotidianului britanic, ca Solana sa repete ceea ce a spus Mirek Topolanek, premierul Republicii Cehe (aflata in prezent la presedintia UE), care a fost saptamana aceasta la Chisinau si i-a criticat pe liderii moldoveni pentru ca nu au reusit sa angajeze un dialog. Insa Topolanek nu a amenintat Chisinaul cu niciun fel de sanctiuni - cum ar fi punerea sub semnul intrebarii a locului oferit Moldovei in Parteneriatul Estic, noua initiativa a UE de politica de vecinatate care va fi lansata luna viitoare. Este de asteptat ca nici Solana sa nu aiba amenintari pentru autoritatile de la Chisinau, repeta "Financial Times". Kalman Mizsei, reprezentantul special al UE pentru Moldova a declarat ca se lucreaza pentru obtinerea de progrese si ca "nu exista niciun plan B".
Revenind la Diaconescu, "Financial Times" spune ca seful diplomatiei romane a aratat clar ca Bucurestiul este nemultumit de o astfel de abordare. "Nu cred ca exista vreun motiv sa discutam despre altceva inainte de a ne fi clar noua insine incotro merge o tara aflata in vecinatatea UE. Avem trei tineri care au fost ucisi in arestul politiei. Acesta este subiectul principal pentru urmatoarea perioada", a subliniat Diaconescu, citat de "Financial Times".
În schimb, la dracu' cu ministrul pentru afaceri europene al Ţărilor de Jos, Frans Timmermans!!!
‹ înapoi la Ultimele Ştiri |
sus ▲