(FOTO & VIDEO) Organizaţia Studenţilor Basarabeni din Timişoara se află în doliu, s-au împlinit 17 ani de la tragicul accident de la Coşereni

adăugat 01 noiembrie 2009, 16:15, la Opinii / Editoriale

Plouă. Vântul bate năprasnic peste tot cuprinsul Ţării. A început de azi dimineaţă şi nu s-a mai oprit nici acum, după aproape două zile de tulburări şi nelinişti. Stropii de ploaie încearcă zadarnic să ne umple golul din inimi. E ca un hău lăuntric care se cască ameninţător şi rece. Pe chipurile oamenilor se citeşte deznădejdea şi jalea. Peste tot poţi să-i auzi cum vorbesc că e de rău augur, cum oftează sfâşietor şi trist. Neobosite, aparatele de radio le difuzează melodiile, parcă niciodată suficient de cunoscute şi ascultate. Înfiorată, mulţimea plânge şi suspină. Sunt cei care i-au iubit şi ascultat, care le-au fost alături la concerte, festivaluri, cenacluri literare, care le fredonau impresionaţi melodiile şi vibrau de la primele acorduri ale cântecelor lor. Ne amintim de ei, de geniul şi dăruirea lor, de pasiunea ce i-a îndemnat să lupte neîncetat pentru cauze atât de nobile – limbă, tradiţii, istorie, popor. O făceau pentru noi, pentru spiritul românesc. Deodată, diferenţele dintre noi par să se topească, pentru câteva momente dispar din conştiinţa noastră orgoliile, ranchiuna, chiar şi frica. Simţim cum sufletele ni se apropie, iar inimile încep să bată în acelaşi ritm. E ca şi cum ne-am şti de o viaţă. E farmecul creaţiei lor, e însăşi divinitatea care ne vorbeşte prin muzica ce ne-au lăsat-o. E suficient să le pomeneşti doar prenumele – sunt inconfundabili şi fără seamăn.

Pentru noi, românii, Ion şi Doina Aldea Teodorovici reprezintă steaua călăuzitoare a conştiinţei noastre naţionale, ei ne fac mândri că suntem români, că orice sacrificiu se merită atunci când e vorba de limbă şi neam, ţară şi tricolor.

Ne amintim cu mare drag cum la 27 august 1991, Ion şi Doina Aldea Teodorovici au cântat pentru Suveranitate şi Independenţă la Marea Adunare Naţională, apoi au plecat, imediat, la Festivalul de la Mamaia, unde Doina avea să spună: "Vin aici direct din Piaţa Marii Adunări Naţionale din Chişinău, să vă aduc salutul libertăţii noastre".

În mai 1992, împreună cu poeţii Grigore Vieru şi Adrian Păunescu, au cântat în faţa luptătorilor din războiul de pe Nistru, pentru a le ridica moralul. S-au aflat la o distanţă de circa 300 de metri de tancurile şi lunetele inamicilor.

Organizaţia Studenţilor Basarabeni din Timişoara se află în doliu, au trecut 17 ani din noaptea de 29/30 octombrie 1992, decând maşina în care se deplasau Ion şi Doina Aldea Teodorovici spre Chişinău a intrat într-un copac în apropierea localităţii Coşereni, la 49 de kilometri de Bucureşti, România. În maşină se aflau patru persoane, şoferul şi însoţitorul au scăpat fără nici o zgârietură în timp ce Ion şi Doina, aflaţi pe bancheta din spate, au fost striviţi între greutatea maşinii şi copacii de pe marginea drumului. Moartea celor doi a fost percepută la data respectivă ca o tragedie naţională. Cu toate acestea autorităţile nu au investigat cazul, catalogându-l drept un nefericit accident în ciuda faptului că cele mai multe indicii duceau către crimă.

Nu sunt cuvinte potrivite pentru a spune cu adevărat cât de mult ne doare nefiinţa acestor eroi ai românismului, nu avem destulă vlagă în noi pentru a vărsa lacrimile care curg în conştiinţa-ni.

Pe ultimul drum...

Înmormântarea lui Ion şi Doina Aldea Teodorovici a avut loc la 3 noiembrie 1992 la Cimitirul Central Ortodox din mun. Chişinău. O asemenea mulţime n-a mai fost adunată de la proclamarea independenţei. Ziarul "Moldova Suverană", 5 noiembrie 1992: "Marţi, 3 noiembrie, întreaga Republică Moldova şi-a luat rămas bun de la Doina şi Ion Aldea Teodorovici care, în scurta lor viaţă pământească, au devenit un simbol al cântecului de libertate şi a celor mai sacre aspiraţii ale românilor din stânga Prutului. La ora 10.30. Spre Opera Naţională din Chişinău, în a cărei incintă au fost aştezate sicriile, se revarsă mulţime de lume pentru ultima întâlnire cu renumiţii şi îndrăgiţii artişti. La 12.30 sicriile sunt scoase şi purtate prin marea de oameni. Înregistrarea pe banda magnetică, răsună vocea Doinei şi a lui Ion Aldea Teodorovici. În nenumărate acorduri ale cântecului "Suveranitate", interpretat de ei acum doi ani în chiar această Piaţă sunt purtate pe umeri spre Cimitirul Central din strada Armenească. Cei doi neîntrecuţi cântăreţi, Doina şi Ion, nedespărţiţi în moarte ca şi în viaţă, au rămas să-şi doarmă somnul de veci alături, lângă biserica vechiului cimitiri al Chişinăului.

OSB Timişoara promite să continuie munca nobilă a acestor mari oameni şi să ducă mai departe seminţele românismului semănate de către Ion şi Doina.

Noi nu uităm.

Noi nu vom uita.

În inimile noastre ve-ţi rămâne veşnic.

Iurie Mocanu, preşedinte OSB Timişoara
Ciprian Cozaru, coordonator departament PR