Funcţia politică a televiziunii-ca-spectacol

adăugat 07 martie 2008, 09:02, la Opinii / Editoriale

Am mai avut prilejul, în acest colţ de pagină, să vorbim despre spaţiul mediatic din R. Moldova. Constatam atunci că două sunt trăsăturile care îl vor marca în 2008. Prima este sporirea firească a concurenţei pe acest segment şi, pe cale de consecinţă, creşterea importanţei strategice a televiziunilor. A doua, insuficienta democratizare a spaţiului mediatic din R. Moldova, exprimată prin expunerea diferită şi net inegală a populaţiei faţă de unele sau altele din mesajele publice (politice, economice, culturale sau identitare). Despre o altă trăsătură a spaţiului mediatic televizat din R. Moldova vrem însă să vorbim aici. Iar această trăsătură vine din convingerea celor care o produc şi a celor care o consumă că televiziunea este, în primul rând, un spectacol, că funcţia ei primordială este una de destindere, relaxare şi amuzament. Televiziunea este un spectacol - iată ce cred şi promovează realizatorii, iată ce se pregătesc să consume telespectatorii când se aşază comod în fotoliu cu mâna pe telecomandă. Mentalitatea aceasta tacită nu a zguduit-o nimeni până acum. Un public, mai multe publicuriâ€¦ Televiziunile au, fireşte, funcţii diverse, iar una dintre ele este cea mai sus-pomenită. Dar nu este în nici un caz unica. Sau, altfel spus, nu mai este unica. Cândva, în zorii televiziunii, posturile TV năzuiau să fie, toate, televiziuni generale, ţintind, adică, tot publicul, toată gama de telespectatori imaginabilă. Cu timpul, s-a înţeles însă că "publicul" nu există în realitate, că există "publicuri", respectiv categorii diverse de populaţii cu opţiuni diverse, la rândul lor, puţin dispuse să consume un pic din fiecare produs al meniului unei televiziuni generaliste. Unora le plac filmele, altora le place muzica, unii preferă ştiri şi dezbateri, iar alţii sportul sau cultura. Nimănui nu-i place totul. Asta e o iluzie, iar odată cu apariţia telecomenzii, producătorii TV au priceput asta urgent şi, deseori, dureros. De aici ivirea televiziunilor de nişă, specializate, cu un mesaj bine focalizat şi un public selectat în consecinţă. Cu excepţia posturilor de stat (naţionale sau locale) sau a unor companii mamut, televiziunile private tind astăzi spre specializare. Este mai uşor, mai eficace şi, nu în ultimul rând, mult mai ieftin. În acest domeniu, "small is beautiful"! Primul lucru care te frapează atunci când contempli spaţiul mediatic televizat din R. Moldova este lipsa ostentativă, aproape, a oricărei diferenţieri. Toate televiziunile de aici sunt generaliste. Fiecare post TV din republică se aruncă parcă în piaţă, năzuind frenetic - şi niţel ridicol - să devină copia unui post public rusesc în variantă locală. Ceea ce, fireşte, este imposibil. Dar tentaţia televiziunii mari, generale şi complete există, în ciuda dificultăţilor tehnice şi a resurselor limitate. De unde vine această mentalitate şi de unde persistenţa ei la ambele categorii nu vom discuta aici. Ne interesează un singur aspect al acestei ispite, respectiv consecinţele ideii de televiziune-ca-spectacol asupra configurării spaţiului public şi a democratizării R. Moldova. Când televiziunea face politică fără să o spună Cum sugeram anterior, concepţia din spatele acestei viziuni este că televizorul trebuie să distreze, să relaxeze, să te extragă din cotidianul cenuşiu şi stresant, să te facă să uiţi tracasările unei existenţe zbuciumate. În această viziune, televiziunea este percepută ca o telenovelă extinsă. Funcţia ei primordială este să te extragă din realitate, nu să te confrunte cu ea. Confruntarea cu realitatea este aici conceptul-cheie. Căci, în replică, o televiziune orientată spre cotidian năzuieşte să facă exact pe dos. Ea nu te smulge insidios din realitate, ci o aduce în faţa ochilor tăi obligându-te să reflectezi asupra ei. È˜i să iei atitudine. Să fii de faţă la ce se petrece şi să nu te faci că ceea ce vezi nu există. De aici ideea de dezbatere publică, televiziune interactivă, campanii politice şi sociale purtate pe televizor. Televiziunea devine un mijloc de protest şi atitudine civică. Un asemenea tip de televiziune este unul care îţi intră în casă şi te ia de reverele hainei avertizându-te cotidian: "omule, ceea ce vezi tu aici este despre tine! Fă în aşa fel să fie şi cu tine!" Dar un asemenea tip de televiziune nu există în R. Moldova. È˜i pe cale de consecinţă, asistăm la perpetuarea ideii de televiziune-ca-spectacol în mintea celor care o produc şi constituirea acestui tip de mentalitate în mintea celor care o consumă. Cu efecte evidente asupra spaţiului public şi a spiritului civic al cetăţeanului. Căci ceea ce i se livrează acestuia este un spectacol septic şi care îi blochează, practic, apetitul pentru implicarea publică. È˜i de aici, rar sesizate, consecinţele politice ale televiziunii-ca-spectacol. Există în R. Moldova ideea că un post rusesc de cea mai mare audienţă aici "nu face politică". Nimic mai fals! Tocmai prin faptul că nu face, face în R. Moldova cea mai insidioasă politică. È˜i nu vorbim aici despre o politică lingvistică, importantă şi ea, ci despre funcţia politică a televiziunii-ca-spectacol, adică politica pasivităţii civice. O asemenea televiziune te cheamă perfid să contempli o realitate care, în definitiv, nu are nimic cu tine! Spectacole impecabile, filme de ultimă oră, show-uri grandioase, dezbateri docte etc., toate acestea nu sunt însă despre cetăţeanul R. Moldova. Care, în aceste condiţii, le va privi detaşat, admirativ, desigur, dar detaşat, ca pe ceva care se desfăşoară în afara lui, alături de el, dar în nici un caz nu cu el. Spiritul civic al unui asemenea public se estompează treptat, dar inevitabil, iar apetitul faţă de implicarea social-politică scade progresiv. Iar televiziunea invocată mai sus nu este în nici un caz singulară. Căci aceeaşi manieră poate fi sesizată, de pildă, şi în modul de concepere al ştirilor unui post de televiziune românesc, de data asta, şi cu oarecare reputaţie în domeniu. È˜i aici predomină, tacit, aceeaşi mentalitate: ştirea este percepută, identificată şi livrată publicului tot un spectacol! È˜tirea nu este atât despre realitatea propriu-zisă, cât despre excepţionalul ei. Este tot o evadare din realitate, deşi, de data asta, cu ea cu tot. Un ţăran mulge o vacă - nu e ştire de interes. Iar ca ţăranul acela să aibă şansa să apară la televizor trebuie să se întâmple, obligatoriu, invers! Mai mult. Această concepţie a televiziunii-ca-spectacol este inoculată nu doar de televiziunile generaliste, dar şi de vizionarea unor televiziuni de ştiri din alte spaţii. A privi dezbateri furtunoase sau reportaje devastatoare la televiziuni româneşti, ruseşti sau ucrainene este, în realitate, tot un spectacol. Nici aici nu e vorba despre tine în ele, ci despre ei, nu e vorba despre realităţile tale, ci ale lor, nu despre implicarea ta, ci despre implicarea lor. Mentalitatea televiziunii şi mentalitatea cetăţeanului Acest cumul de mentalităţi moştenite şi expectanţe adormite naşte efectul pervers despre care vorbeam mai sus. Departe de noi gândul că numai televiziunea este vinovată pentru anestezierea spaţiului public. Dar a nu constata şi funcţia politică a televiziunii-ca-spectacol ar fi o eroare. De aici şi concluzia firească: pentru ca un spaţiu public să se constituie mai rapid în R. Moldova, dincolo de necesitatea democratizării acestuia, intervine şi nevoia acută de a modifica premisele (mentalităţile) fondatoare ale instrumentelor media, ele însele. Fără aceste modificări, nu e de mirare că viaţa politică arată aşa cum arată.

Autor: Dan DUNGACIU
Sursa: www.flux.md