Oficial! Gabi Balint a spus Adio naţionalei Moldovei de fotbal
adăugat 19 decembrie 2011, 18:09, la Sport • Articol publicat de Ana Cristiuc
Este oficial! Selecţionerul echipei naţionale de fotbal, românul Gabi Balint şi-a încheiat toate conturile cu Federaţia Moldovenească de Fotbal, a anunţat FMF.
Contractul dintre cele două părţi a expirat în această lună, iar negocierile nu au ajuns la un numitor comun, astfel, Balint va antrena la o altă echipă, în timp ce Federaţia se va gândi la o altă candidatură pentru lotul naţional.
Balint a antrenat echipa Moldovei în campania de calificare la EURO 2012, într-o grupă cu Olanda, Suedia, Finlanda, Ungaria şi San Marino, unde a reuşit rezultate îndrăzneţe şi a adunat 9 puncte. A învins Finlanda (2-0) şi a ţinut piept Olandei în ambele jocuri, fiind învinsă la limită 1-0 şi 0-1, de vice-campioana mondială. O altă performanţă de a lui Balint a fost de-a aduce lumea la stadion chiar şi în meciurile din deplasare!
‹ înapoi la Ultimele Ştiri |
sus ▲