Germania ne testează
adăugat 08 septembrie 2011, 13:54, la Opinii / Editoriale • Articol publicat de Alexandru Rîșneac
Reprezentanţi ai Germaniei dezmint că Berlinul ar realiza planul rusesc de federalizare a RM.
În cadrul unei mese rotunde privind conflictul transnistrean şi integrarea europeană a RM, organizată la Chişinău de fundaţia „Konrad Adenauer", preşedintele comisiei pentru politică externă a Bundestagului german, Ruprecht Polenz, a vorbit despre dorinţa Germaniei de a rezolva conflictul în cadrul unui stat moldovenesc unitar, independent.
Pe de altă parte, el a declarat că, după experienţa cu admiterea Ciprului, UE nu va risca să accepte intrarea RM înainte de rezolvarea conflictului transnistrean. Spre deosebire de ceea ce s-a crezut până acum, exemplul Ciprului nu ne favorizează, ci ne defavorizează.
Nici măcar Serbia nu are şanse să fie primită în UE, dacă nu va recunoaşte Kosovo. „Nu-mi pot imagina că ar exista un Cipru pe motiv că a existat primul", a spus dl Polenz. Ceea ce înseamnă că, mimând reglementarea transnistreană, Rusia ne va putea ţine lângă ea în continuare, cât îi va pofti inima, aşteptând momentul potrivit pentru a ne înghiţi din nou. Dl Polenz şi ceilalţi reprezentanţi germani par să fie conştienţi de acest lucru, dar doresc să se convingă că e anume aşa. De ce? Ca să testeze Rusia, să se convingă că aceasta s-a schimbat şi nu mai atentează la independenţa statelor din jurul său. Testul va fi considerat încheiat cu succes dacă Moscova îşi va retrage trupele de pe teritoriul RM.
În această situaţie, dacă o vom accepta, soarta noastră va depinde de ce îşi doreşte Rusia mai mult: să rămână imperiu sau să aibă relaţii bune cu Germania şi restul Europei. Este evident că ea îşi propune şi una, şi alta, nu renunţă ursul benevol la miere. De unde rezultă că trebuie să ne aşteptăm la vorbe multe şi la schimbări neesenţiale. Testându-i pe ruşi, Germania ne testează de fapt pe noi: cât de mult vom rezista în faţa Rusiei.
‹ înapoi la Ultimele Ştiri |
sus ▲