Ghimpu da un avertisment dur structurilor comunisto-mafiote din administratia de la Chisinau
adăugat 15 septembrie 2010, 13:39, la Interviu / Reportaj
„Alianţa pentru Integrare Europeană (AIE) trebuie să ia atitudine atunci când unele instituţii ale statului sunt blocate de anumite cercuri de interese. Astfel, este blocată şi schimbarea promisă la 29 iulie 2009. Deja e pregătit proiectul de hotărâre privind demiterea conducerii Curţii Supreme de Justiţie (CSJ) şi urmează să văd dacă voi avea susţinerea tuturor componentelor AIE", a declarat, astăzi, în cadrul unei conferinţe de presă, preşedintele interimar Mihai Ghimpu, scrie jurnal.md, preluat de Romanian Global News.
„Dacă ne referim la privatizările care au avut loc, atunci ne dăm seama că au fost admise încălcări. În cazul hotelului „Codru", reprezentantul Guvernului a susţinut privatizarea acestuia, nu şi cererea Procuraturii Generale, care a contestat în instanţă actul de vânzare-cumpărare. CSJ trebuie să dea tonul tuturor instanţelor, iar conducerea instituţiei să fie curată ca lacrima. Lucrurile nu stau aşa, iar din acest motiv voi cere demiterea lui Muruianu, Moldovanu şi Cernat. Data trecută Muruianu a fost salvat de vicele său", a spus indignat Ghimpu.
De asemenea, Ghimpu nu e mulţumit nici de activitatea instanţelor economice şi cere ca să se ia măsuri urgente. „La instanţele economice lucrurile merg, cum s-ar spune, ca pe unt. Am cerut să fie examinată activitatea judecătorului Colenco, dar nu s-a luat nicio măsură. Vedem că procurorii şi judecătorii au case imense. Fiecare îşi ia caşcavalul său şi toţi se fac că nu văd. Nu putem să-i demitem din funcţia de judecători, doar din cea de conducere a instanţelor - da. Faci treabă - rămâi mai departe, iar dacă nu - să fie demişi", a precizat Mihai Ghimpu.
Ghimpu este convins că toate privatizările s-au făcut cu „voia" fostului şef al statului Vladimir Voronin. „În cazurile „Franzeluţa", „Carmez", „Gemenii" privatizarea s-a făcut cu acceptul lui „Papa". Atunci nici vrăbiile nu zburau fără acceptul lui. Judecătorii tergiversează luarea unor decizii, inclusiv în dosarele vis-a-vis de 7 aprilie, pentru că aşteaptă să vadă ce se întâmplă după alegerile anticipate din noiembrie. Or, asta înseamnă că nu-ţi fac corect treaba", a menţionat şeful statului.
Întrebat de un jurnalist dacă prin declaraţiile făcute dă dreptate lui Sergiu Mocanu, care a pornit lupta împotriva mafiei, Ghimpu a respins acest lucru. „Prin declaraţiile făcute astăzi nu am confirmat cele spuse de Mocanu. El ştie mult mai multe ca mine, dar ceea ce spune e rupt din context. Totuşi, cei nominalizaţi de Mocanu sunt din echipa lui „Papa". E nemulţumit că a fost închis de comunişti, dar în acelaşi timp îi spală pe ei", a spus Ghimpu.
În alt context, Ghimpu s-a arătat nemulţumit şi de ancheta privind evenimentele din aprilie 2009. „Procuratura Generală, Ministerul de Interne şi Centrul pentru Combaterea Crimelor Economice nu aduc la cunoştinţă ceea ce s-a întâmplat în aprilie 2009. Se creează impresia că nu-şi fac treaba aceste instituţii. Au fost pornite mai multe dosare penale pentru abuz de putere, tortură, dar lumea aşteaptă de fapt altceva. Totul a fost dirijat de Voronin, deoarece el conducea cu organele de drept. De ce PG nu îl cercetează pe Voronin? Sunt gata să renunţ la imunitatea de preşedinte interimar şi să merg chiar acum la PG să depun mărturii în acest dosar. Dacă Ghimpu se face e vinovat, să răspundă. Acelaşi lucru e valabil şi pentru Voronin. Dar el este lăsat în pace", spune Ghimpu.
Oficialul a adăugat că le mai dă o şansă organelor de drept, pentru ca să-şi facă corect meseria. „Le mai dăm o şansă organelor de drept să facă lumină în cazurile enumerate mai sus. În caz contrar, vom adopta decizii în Parlament. Să nu creadă cineva că Legislativul nu va fi funcţional după semnarea decretului de dizolvare", a spus Ghimpu.
Acesta a lansat un mesaj către compania lui Vladimir Plahatniuc, care au preluat licenţa de emisie a postului TVR1. „Cei care au preluat TVR-ul, să aibă grijă să-l întoarcă, să nu aştepte decizia CEDO în acest caz. Eu nu ştiu dacă a fost preluat legal, sau ilegal, dar să facă un gest cetăţenesc până la urmă. TVR-ul trebuie să revină în Republica Moldova, să se facă dreptate", a precizat Ghimpu.
‹ înapoi la Ultimele Ştiri |
sus ▲