Grupul lui Ilașcu a fost decorat cu Ordinul Republicii de către Ghimpu
adăugat 02 august 2010, 12:40, la Eveniment
Ilie Ilaşcu, Petru Godiac, Andrei Ivanţoc, Alexandru Leşco și Tudor Popa au fost decorați, de către preşedintele interimar al Republicii Moldova, Mihai Ghimpu, cu „Ordinului Republicii”.
Totodată, Mihai Ghimpu l-a decorat cu Ordinul Republicii și pe Ștefan Urâtu, fostul său consilier prezidențial pe probleme politice, care a renunțat la funcția de consilier al lui Mihai Ghimpu în favoarea funcției de deputat.
În decret este menţionat că distincţiile au fost conferite în semn de profundă gratitudine pentru contribuţia remarcabilă la Mişcarea de Eliberare Naţională, pentru „eroismul şi spiritul de sacrificiu manifestate în lupta pentru independenţa şi integritatea teritorială a Republicii Moldova şi pentru curajul şi dârzenia de care au dat dovadă în apărarea demnităţii umane şi naţionale în timpul detenţiei ilegale în temniţele regimului neconstituţional instalat în raioanele de est ale ţării”.
Ilie Ilașcu, Petru Godiac, Andrei Ivanțoc, Alexandru Leșco și Tudor Petrov-Popa s-au aflat, în perioada 1990-1992, printre membrii rezistenţei româneşti a organizaţiei din Tiraspol a Frontului Popular din Moldova, condus de Ilie Ilașcu. Aceștia se opuneau separării Transnistriei de Republica Moldova, considerându-se români. Cei patru militanţi unionişti pro-români au fost acuzaţi de terorism şi instigare la răsturnarea puterii autoproclamate de la Tiraspol de către regimul separatist pro-rus din Trasnistria.
Cu puțin înainte de finalul conflictului, la 2 iunie 1992, cei patru au fost arestați și judecați pentru acte de terorism de un tribunal transnistrean. Ilie Ilașcu a fost condamnat la moarte, Alexandru Leșco la 12 ani de inchisoare, iar Andrei Ivanțoc și Tudor Petrov-Popa au primit câte 15 ani de închisoare. În urma presiunilor internaţionale, Ilie Ilaşcu a fost graţiat şi eliberat, după nouă ani de detenţie. Trei ani mai târziu, în 2004, a fost pus în libertate şi Alexandru Leşco, la expirarea termenului de detenţie. În acelaşi an, după ce fusese sesizată de Ilie Ilaşcu, CEDO a condamnat Republica Moldova şi Rusia în cazul Ilaşcu şi a cerut punerea în libertate a ultimilor doi membri ai grupului, aflaţi în detenţie în Transnistria. Tudor Petrov-Popa și Andrei Ivanțoc au fost eliberați în iunie 2007.
‹ înapoi la Ultimele Ştiri |
sus ▲