
Guvernul face recurs la Marea Camera CEDO în privinţa alegerii moldovenilor cu cetăţenie multiplă
adăugat 18 februarie 2009, 13:03, la Eveniment

Potrivit agentului guvernamental, un comitet din 5 judecători CEDO va studia dacă recursul întruneşte criteriile pentru a fi examinat de Marea Cameră.
Legea 273 a fost contestată de către Dorin Chirtoacă, primar de Chişinău şi de către juristul Alexandru Tănase, consilier municipal, care şi au cetăţenie română. La 18 noiembrie CEDO a făcut publică hotărârea în cauza Tănase şi Chirtoacă versus R. Moldova.
Conform cercetărilor CEDO, Moldova este unica ţară din cadrul Consiliului Europei care, deşi permite multipla cetăţenie, interzice persoanelor ce o deţin să fie eligibile pentru funcţii publice, inclusiv pentru funcţia de deputat în Parlament. Acest lucru este surprinzător în special pentru că în 2002 şi 2003 Guvernul a permis multipla cetăţenie, fără a menţiona despre eventuale restricţii aduse drepturilor politice, a spus la o conferinţă de presă la Agenţia Info-Prim Neo, acum trei luni, avocatul celor doi reclamanţi, Janeta Hanganu.
‹ înapoi la Ultimele Ştiri |
sus ▲