Rolul Romaniei la Gurile Dunarii si Marea Neagra, fruntariile Europei

“Agresiunea comunista din 1940, stabilind Rusia la Gurile Dunarii si la un pas de Dardanele, a afectat nu doar Romania, ci si intregul continent al Europei, dand peste cap echilibrul dintr-o regiune, prin traditie, fierbinte… Este tragic a reflecta ca o politica autentica a reconcilierii din partea Kremlinului, care, prin crearea unei zone de granita loiala, de la Marea Alba si cea Baltica pana la Marea Neagra, ar fi putut, probabil, impiedica acest razboi, a fost sacrificata de dragul ambitiilor imperialiste, care, de atunci, au aruncat omenirea in cea mai sangeroasa lupta” - Charles Upson Clark – Octombrie 1941

DOCUMENT. Brosura informativa cuprinsa in lucrarea AXA – Noua Romaniei la Marea Neagra, 2005

HISTORICUS, 1915

“De ce ne trebuie Basarabia”

Razboiul european a luat proportiile unui adevarat cataclism. Toate marile puteri ale Europei si pe deasupra Japonia iau parte la macelul inspaimantator care insangereaza omenirea de aproape un an de zile.

Luptele se dau pe fronturi de mii de kilometri si milioane de ostasi cad sub focul ucigator al armelor celor mai perfectionate.

Intreaga viata economica a statelor in lupta e ruinata, iar tarile neutre traesc intr-o adevarata teroare inspaimantate de acest groaznic razboi care ameninta totul cu distrugerea.

In afara de lupta sangeroasa de pe fronturi, in afara de inspaimantatoarele atacuri ale milioanelor de ostasi care brazdeaza Europa cu brauri de foc, beligerantii si in special Tripla Intelegere, care se simte mai slaba militareste decat puterile centrale, dau asalturi disperate neutrilor pentru a-i tari si pe ei in acest razboi al imperialismului european.

Si daca luptele pe fronturi stagneaza uneori, daca luptatorii stau in transee luni de zile intr-o inactivitate enervanta, daca in unele parti beligerantii stau fata in fata fara a se hotari sa faca jertfa suprema si sa dea atacul decisiv, in capitalele statelor neutre lupta diplomatica se duce mereu cu aceiasi intensitate, asalturile devin din ce in ce mai inversunate.

De altfel, chiar de la inceputul razboiului dovedindu-se superioritatea covarsitoare a Puterilor centrale, Tripla Intelegere si-a pus intreaga speranta in interventia neutrilor, asteapta victoria nu de la armatele ei insuficiente pentru a o obtine, ci de la intrarea in lupta a unor forte noi, de la neutrii pe care nadajduia ca prin promisiuni si prin amenintari sa-i decida in cele din urma sa se arunce cu toata puterea impotriva austro-germanilor. Si daca anglo-franco-rusii n-au prea inregistrat succese pe campurile de lupta, daca Belgia e in intregime ocupata si Franta invadata de Germani, daca armatele rusesti sunt pretutindeni distruse, Tripla Intelegere a repurtat in schimb dupa aproape zece luni de asalturi continue la Roma, succesul determinarii Italiei de a calca alianta care o unea de treizeci de ani cu Puterile centrale si de a se zvarli in razboi alaturi de anglo-franco-rusi.

Este aceasta, fara indoiala, un succes diplomatic al Triplei Intelegeri obtinut insa cu mari jertfe, cu sacrificarea tuturor intereselor sarbesti.

Pentru a o hotari sa intre in lupta i s-a promis Italiei un adevarat imperiu colonial si in plus toata coasta Adriaticei si Albania de sud indepartand astfel din nou pe nenorocitii de Sarbi de la Mare, sfaramandu-le vechiul vis de patrundere la Adriatica.

Pe baza acestor promisiuni, care, daca s-ar indeplini ar satisface imperialismul italian si ar face din Adriatica un lac italienesc, regatul lui Victor Emanuel al III a intrat in lupta.

Pentru a determina insa aceasta intrare in actiune, Tripla Intelegere a fost nevoita sa dezminta singura principiul nationalitatilor cu care spera sa ademeneasca pe neutri, caci a trebuit sa cedeze Italiei coasta dalmata locuita numai de sarbi.

De altfel, era evident inca dela inceputul razboiului ca nu din principiul nationalitatilor a izvorat acest formidabil razboi si ca nu pe baza acestui principiu va fi purtat el.

Principiul nationalitatilor putea servi doar ca decor pentru a ascunde adevaratul joc de ademenire a neutrilor incercat de Tripla Intelegere. El n-avea insa ce cauta intr-un razboi de suprematie politica si economica a lumei, in razboiul celui mai pronuntat imperialism.

Inchipuiti-vi-o pe Rusia, sugrumatoarea ucrainenilor, finlandezilor, polonezilor, moldovenilor, georgienilor si atator altor nationalitati, luptand pentru triumful principiului nationalitatilor!

Razboiul pentru stapanirea economica a lumii

Adevarul e ca razboiul a inceput si se poarta pentru stapanirea economica a lumii.

E razboiul dintre Germania, care, prin dezvoltarea ei uriasa, pretindea cu drept cuvant stapanirea cailor de comunicatie si debuseelor necesare industriei si comertului sau, si dintre Anglia, care nu admite ca altcineva sa mai stapaneasca Marea de care ea dispune de atatea veacuri.

Toti ceilalti beligeranti in afara de Anglia si Germania sunt numai personaje secundare in acest razboi in care lupta se da intre vechea suprematie engleza si forta noua germana.

Si natural ca intregul razboi imprumuta caracterul ce i-l da lupta economica si politica dintre Germania si Anglia.

Daca acestea lupta pentru stapanirea in general a marilor si oceanelor, Rusia lupta si ea pentru stapanirea Marii Negre si a portilor acestei mari, Dardanelele, dupa cum Turcia se razboieste pentru pastrarea acestei stapaniri.

Italia, la randul ei, s-a aruncat in lupta pentru a face din Adriatica un lac italienesc, spre a fi numai a sa, fara nici o concurenta si fara nici o pretentie streina, iar Austro-Ungaria lupta cu toate puterile pentru a-si pastra partea ei de mare, mijlocul indispensabil de comunicatie si de viata.

In aceste conditii, a pune lupta pe principiul nationalitatilor inseamna a inlatura interesul economic, singurul care prezideaza si conduce acest razboi.

Ni s-au parut necesare aceste explicatii fiindca in lupta pe care o duce si in Romania Tripla Intelegere pentru a ne castiga concursul a cautat prin presa si prin organele ce-i stau la dispozitie sa inlature cu totul partea economica a razboiului, sa ne distraga atentiea de la planurile rusesti in Marea Neagra.

Ori, e vizibil ca in acest razboi Romania – daca va interveni si noi credem ca trebuie sa intervina – are datoria intai sa-si asigure existenta si apoi sa infaptuiasca unitatea nationala.

Ori pentru asigurarea existentei sale, Romania are neaparata nevoie de gurile Dunarii si de libertatea deplina a Marii Negre.

Chestiunii Dunarii pentru viata Romaniei

Intr-un studiu aparut de curand, dl Vintila Bratianu arata importanta enorma a Chestiunii Dunarii pentru viata Romaniei.

Dunarea formeaza pentru Romania artera principala, prin care se scurg toate bogatiile acestei tari. Romania are astazi in stapanirea ei 1300 km din malurile Dunarii, dintre care peste 490 km sunt ambele tarmuri, pe teritoriu romanesc.

Din aceste fapte rezulta o consecinta logica si primordiala pentru intreaga viata a Romaniei: aceasta tara are absoluta nevoie de libertatea de navigatie completa a Dunarii, de libertatea completa a gurilor Dunarii.

Dar ceva mai mult: dl Vintila I. Bratianu arata, luand ca pilda raul Volga, ca avem nevoie ca libertatea regimului pe Dunare sa fie completata printr-un regim liber si pe Marea Neagra si in Stramtori. Neavand aceste libertati, Dunarea scurgandu-se intr-o mare inchisa (in cazul nostru inchisa politic) noi tot nu ne putem folosi de acest fluviu in masura in care ne dicteaza interesele noastre.

Ori razboiul actual a pus la ordinea zilei chestia libertatiii de navigatie a gurilor Dunarii, a Marii Negre si a Stramtorilor. Dnii Sasonow, Goremykin, Gurko, Miliukow, printul Trubetkoi, toata presa ruseasca cer in mod hotarat si unanim Constantinopolul si Stramtorile.

Ceva mai mult, Rusia cere, acum chiar, cand este departe de victorie, Galatiul nostru: aceasta o afirma si raposatul rege Carol intr-o convorbire cu dl. Virgil Arion, aceasta o afirma si dl P. Carp int-un articol publicat in «Moldova» ; aceste afirmatii, pana acum cel putin, n-au fost desmintite oficial de guvernul actual.

Stim deci pozitiv ce vor Rusii, iar realizarea acestei dorinte a Rusiei este desfiintarea oricarei libertati de navigatie a Dunarii, a gurilor Dunarii, a Stramtorilor. Deci, in caz de victorie ruseasca, vom depinde in toate aceste chestiuni complet de bunavointa Rusiei, vom fi nevoiti de a cauta sa obtinem aceasta bunavointa ruseasca si, deci, vom fi vasali Rusiei!

„Marea Neagra trebue sa devina o Mare Ruseasca”

 In afara de gurile Dunarii, prin stapanirea carora Rusia ar domina asupra Europei centrale si ar gatui Romania, Imperiul tarilor mai urmareste prin acest razboi deplina stapanire a Marii Negre si instalarea lui pe tarmurile Dardanelelor cu depline puteri.

In privinta aceasta, ziarul rusesc «Ruskoe Slovo», oficios al guvernului din Petrograd, publica acum vreo doua luni un articol din care relevam urmatoarele:

„Noi privim Turcia sfarsita prin sinucidere cu ochii mostenitorului principal. In contra nimanui Turcia nu s-a batut cu atata inversunare ca contra Rusiei. Nimeni n-a sacrificat atata sange si atatia morti in luptele cu Turcia ca Rusia. Si de aceea nici o alta tara, nici un alt popor, n-are atatea drepturi ca noi la mostenirea ramasitelor Turciei. Germania, timp de zeci de ani, a stors economiceste Asia Mica. Austria a ocupat Bosnia si Hertegovina. Serbia, Bulgaria si Romania traiau pe socoteala jertfelor noastre in Balcani. Grecia a capatat o bucata considerabila a placintei turcesti. Anglia si-a rezervat insulele cele mari si a pus Egiptul sub protectoratul ei. Italia a luat Tripolis. Acum se vede cum noi am treierat graul turcesc si painea o mancau altii. Noi am capatat stanci goale, cu Cars si Ardagan, coajele uscate.

Acuma a venit, in fine, momentul sa profitam si noi dupa menirea noastra istorica. Fara discutii, fara nici o consideratie declaram lamurit si hotarat, ca Rusia are dreptul si prerogativa a imparti ea mostenirea turceasca. Drepturile celorlalti sunt de ordin secundar. Timp de veacuri intregi, Rusia a facut sacrificiile cele mai mari. Acum insa a venit momentul rasplatei. Cererile noastre sunt indreptatite si nu ating existenta nimanui.

Anume:

Marea Neagra si libera ei iesire. Marea Neagra trebue sa devina o Mare Ruseasca. Malul ei de pe Asia Mica este strans legat de Rusia, indeosebi de Caucaz si Crimea. Turcii din Anatolia si grecii din Asia Mica vin cu miile pe coasta noastra a Marii Negre. Tot felul de muncitori exporta in Turcia anual milioane rusesti castigate la noi. Coasta Asiei Mici de la Batu pana la Scutari pe Bosfor, trebuie sa devina ruseasca; ca si Bosforul cu ´arigradul. Acesta fiind telul nostru, trebue sa obisnuim inca de acum Europa cu aceste revendicari.

Nu admitem nici un protectorat si nici un fel de control international!

Germania a anexat Schleswig-Holstein si Alsacia-Lorena dupa razboaiele ei. Si ce n-ar lua Germania noua si Frantei, daca ar invinge! Prin ce a provocat Rusia acest atac miselesc de catre partizanii lui Enver sub auspiciile Germaniei? Cate sfortari am facut si vom face inca pentru a sparge acest bulgare intarit cu cimentul german, care se arunca asupra noastra? Cu o mana Rusia trebue sa se apere de Germania, cu cealalta de Austro-Ungaria, si acum apar alte armate noi pe la spate! Dupa o izbanda intr-o lupta uriasa ca aceea ce ni s-a impus, Marea Neagra, Stramtorile si Constantinopolul nici nu sunt o rasplata suficienta pentru atatea sacrificii si lupte eroice ale Rusiei, ci numai o modesta si intarziata despagubire.”

Apararea Gurilor Dunarii si a Marii, apararea Europei

Articolul oficiosului rusesc nu spune ceva nou. Inca de la Petru cel Mare, ochii tuturor imparatilor Rusiei sunt atintiti asupra Constantinopolului si la declararea actualului razboi tarul aminteste, in manifestul adresat poporului rus, de drepturile istorice ale Rusiei pe malurile Marii Negre, harazite de stramosii mei si grabirea deznodamantului fatal pentru Turcia, iar primul ministru Goremykin declara acum cateva luni in Duma ca viitorul Rusiei la Marea Neagra, langa zidurile Constantinopolului, se deseneaza cu o lumina crescanda!

Tot cam pe atunci prezidentul consiliului imperiului Gurko spunea si mai lamurit:

„Speram, de asemenea, ca vom pune un picior solid la Constantinopol, deoarece numai stapanirea acestui oras poate aduce adevarata unire a noastra cu slavii dela sud si sa distruga influenta subversiva a germanismului, care stapaneste actualmente anumite parti locuite de slavi; speram cu atat mai mult cu cat obstacolul permanent al acestei, uniri a si disparut si opozitia statelor europene, azi aliate noua, nu mai exista”.

Prin urmare, asupra tendintelor Rusiei in acest razboi nu mai incape nici o indoiala.

Imperiul tarilor urmareste stapanirea gurilor Dunarii si definitiva asezare la Constantinopol si Dardanele.

Ori realizarea acestor planuri ar insemna amenintarea insasi a existentei Romaniei, disparitia noastra ca stat independent, oricat am fi de mari in alte directii.

Stapanirea gurilor Dunarii si a Marii cu deplina libertate de a trece prin Dardanele ne sunt necesare chiar pentru existenta noastra, indiferent cat vom fi de mari si de puternici, toate statele, chiar cele udate de pretutindeni de mari, fac tot posibilul pentru a avea tarmuri cat mai intinse si libertate cat mai deplina in marile lor.

Pentru a-si intinde stapanirea in marea Adriatica, Italia calca un tratat de treizeci de ani si intra in razboi, dupa cum Rusia lupta de doua veacuri ca sa se instaleze la Constantinopol si sa devina stapana pe Marea Neagra.

Zadarnice au fost pentru Serbia toate cuceririle de dupa razboiul balcanic daca n-a putut obtine o iesire la Mare si zadarnica va fi realizarea unitatii nationale daca nu va putea sa aiba portul ei, Marea ei!

Iesirea la Mare e conditia de viata a oricarui stat si in acest razboi – care va aduce, fara indoiala, schimbari insemnate in harta Europei – Romania are datoria de a priveghea in primul rand ca aceasta iesire la Mare sa nu-i fie nici inchisa, nici stanjenita.

In privinta aceasta nu mai poate fi nici o ezitare.

Interesele Romaniei si drepturile ei la viata economica

Pentru a se vedea importanta cailor de apa pentru tara noastra reproducem aceste interesante aprecieri ale marelui nostru industrias, inginerul B.G. Assan, care a publicat un remarcabil studiu in ziarul «La Politique» :

Comertul nostru se face aproape in intregime prin Dardanele si Dunare. Trecatorile Carpatilor, in numar de cinci, nu pot absorbi decat 650 vagoane pe zi, adica un maximum de 220.000 de vagoane pe an. Cum insa exportul nostru intrece suma de 450 mii de vagoane anual, rezulta ca abia jumatate din productia noastra poate lua drumul pe uscat. Aceasta stare de lucruri sare in ochi cu deosebire astazi, cand numai cinci luni de inchidere a Dardanelelor au produs o perturbare necunoscuta inca in Romania, aducand si o suma de incriminari reciproce intre producatori si guvern, incriminari a caror cauza nu poate disparea decat odata cu deschiderea stramtorilor.

E cert ca viitorul unei tari atarna de libera ei expansiune agricola, industriala si comercial. O tara situata astfel ca sa-si poata dezvolta bogatiile ei prin comert si transport isi are viitorul asigurat si nu va depinde decat de activitatea populatiei si de capacitatea conducatorilor ei. Comertul international este redus astazi la o chestiune de transport sau de locomotie.

Asia mica, tara bogata, dar foarte neglijata de turci, nu poseda cai de comunicatie, ceea ce impiedica orice incercare de patrundere europeana. Tara noua, cea mai apropiata de Europa centrala, era firesc ca Germania sa caute alimente pentru propria ei populatie si debuseuri pentru industria ei in Asia Minora care nu putea ramane la infinit neproductiva.

Germania are, de altfel, mai mare nevoie de a patrunde in Asia Mica decat Rusia, tara putin populata si cu imense resurse inca neexploatate. Germania are o populatie de 65 de milioane, repartizata in proportie de 120 locuitori pe kilometru patrat; Rusia, dimpotriva, are o populatie de 170 milioane repartizata in proportie de 7 locuitori pe kilometru patrat. Germania are, asadar, nevoie de expansiune in Asia Mica unde cele 17 milioane de locuitori ai ei se repartizeaza aproape ca in Rusia: 9 locuitori pe kilometru patrat.

Sa vedem acum care sunt interesele Romaniei si drepturile ei la viata economica, fata de situatia problematica ce i se va creea in urma razboiului.

Drumul creaza Statul. Caile aduc prosperitatea unui Stat. Cand un nou drum e creat intr-o tara inca in dezvoltare, acest drum devine cauza prosperitatii ei. Decadenta tarilor care, in trecut (secolul al XV-lea), se gaseau in drumul dintre Europa centrala si Indii se explica prin descoperirea lui Vasco de Gama a unui nou drum mergand la Indii prin Capul Bunei Sperante, drum care, la randul sau, isi pierde importanta prin taierea istmului de Suez, lucru care trebuia sa provoace sperante stralucite pentru tara noastra, caci din nou drumul spre Indii se apropia de noi.

Astazi aceste sperante sunt si mai aproape de realizare, caci vechiul drum de caravane care, in evul mediu, trecea prin Moldova si Asia Mica, e in prag sa renasca, multumita liniei de cale ferata Bagdad pe care germanii o contruiesc in Asia Mica. Fata de celelalte cai ferate mai lungi, ca acelea de pilda care unesc Oceanul Atlantic cu Oceanul Pacific, in America, si calea ferata transiberiana cu caile ferate germane din Asia Mica sunt de realizare mai usoara si peste cinci ani vom vedea trecand prin Romania primul tren pentru Constantinopol, Bagdad si Golful Persic.

Razboiul a intrerupt executarea operei germanilor in Asia Mica, opera la realizarea careia Romania avea mare interes.

Raposatul rege Carol, marele rege Carol, spunea, nu fara dreptate, in discursul pronuntat la Londra, in timpul primului an de domnie:

«Am primit sa fiu printul Romaniei, pentru ca am convingerea ca un stralucit viitor asteapta aceasta tara. Drumul cel mai scurt intre Anglia si Indii trece prin Romania caci o linie dreapta trasa de la Londra la Bombay trece prin Bucuresti».

Parerea exprimata de regele Carol la banchetul din Londra de acum o jumatate de veac a lasat nepasatori pe englezi care nici macar nu s-au gandit sa faca o legatura pe uscat cu cea mai mare colonie a lor.

Un popor maritim se intereseaza foarte putin de caile de comunicatie pe uscat. Din aceasta cauza, ideea a trebuit sa fie reluata de Germania, care a avut de invins greutati multe strabatand Austria, Ungaria, Serbia, Romania, Bulgaria si Turcia inainte de a-si vedea visul realizat.

Aceasta opera a dezlantuit o vie gelozie in Anglia, care nu-si ascundea nemultumirea. De aici alianta Germaniei cu Austria, Ungaria, Romania, Bulgaria si Turcia. Singura Serbia lipsea acestui lant continuu pentru Drang nacht Osten, de la Berlin la Golful Persic.

Dar Serbia e un stat slav sub feuda Rusiei, ca si Muntenegrul, si cum interesele Rusiei sunt cu totul opuse tendintei Europei centrale spre est, iar aceasta tendinta este perpendicular amenintata de accesul Rusiei la Marea Mediterana, reiese limpede ca aceste doua forte tind in unghi drept tocmai la Bosfor, unde idealul lui Petru cel Mare are drept obiectiv de a taia de-a curmezisul lantul de expansiune germana.

Nu lipseste acestui lant format din Austria, Ungaria, Romania, Bulgaria si Turcia, decat o singura veriga – Serbia, si aceasta numai din cauza politiciii necugetate, meschine si absurde a Austro-Ungariei fata de Serbia. Romania, totusi, a gasit cu cale sa nu se desprinda de acest lant.

Daca Serbia ar fi si ea de partea Europei centrale, opera de expansiune ar fi fost usor de realizat, fara sa fi fost nevoie de varsat atata sange, si spre folosul tuturor statelor care ar fi cooperat la aceasta ele fiind in drumul care duce in Indii, prin regiuni bogate ale celor mai bune debuseuri pentru europeni.

Rusia se opune acestei expansiuni pe care n-o poate realiza nefiind o tara industriala.

Scopul ei este sa-si taie drum la Mediterana, pentru a cuceri un debuseu produselor sale agricole brute, ceea ce tocmai convine Angliei, mare consumatoare de alimente, pe care solul ei nu i le poate furniza decat pentru doua luni.

Angliei ii mai convine apoi sa vada Rusia (tara lipsita de o industrie de export) asezandu-se de-a curmezisul drumului pe unde se scurg produsele de manufactura germana spre Indii si Asia centrala, locul de intalnire al obiectelor industriale cu marcile «Made in Germany» si «Made in England».

Si, cum Anglia prefera sa pastreze monopolul exploatarii celor 325 de milioane de indieni, e firesc ca ea sa primeasca bucuros accesul Rusiei la Bosfor, pentru a se opune amestecului Germaniei in Golful Persic si in Indii.

Iata pentru ce oamenii de stat englezi se declara in sfarsit pe fata pentru intrarea rusilor in Bosfor, iar pentru a-si asigura simpatiile Romaniei, o asigura ca, nefiind stat germanic, va beneficia de aceleasi interese comerciale ca si puterile aliate impotriva Germaniei. Cat despre Bulgaria, ii asigura de asemenea libertatea stramtorilor, cu conditia sa paraseasca Germania.

Acelas aviz face insa cunoscut Romaniei ca n-ar putea conta pe aceste avantaje, decat cu conditia de a nu sta alaturi de statele germanice.

E deci lamurit ca intentia Triplei Intelegeri – in ipoteza unei victorii a rusilor, este a stabili pentru stramtori doua regimuri diferite: unul favorabil, de care se vor folosi Statele negermanice, si altul defavorabil pentru statele amice Germaniei sau numai neutre.

Astfel, avantajul pe care il asteptam noi de la patrunderea Germanilor in Asia Mica se afla dintr-o data anihilat, prin insusi faptul cedarii Dardanelelor Rusiei care, avand de exportat exact aceleasi produse agricole si miniere ca ale noastre, ne va face astfel concurenta; in timp ce Germania, neexportand aceleasi produse ca noi, nu ne face concurenta si ne considera chiar ca auxiliari indispensabili patrunderii lor in Orient.

Ca urmare, actiunea noastra de patrundere in Orient ar trebui sa fie paralela cu cea a Germaniei si ar trebui sa profitam de avansul pe care, geografic, il avem asupra ei.

Sa ne amintim istoria veacurilor trecute, cand popoarele asiatice se indreptau din Orient spre Occident si toate se ciocneau intre ele, pe pamantul nostru denumit bulevardul barbarilor, bulevard intarit si aparat de noi.

Astazi rolurile sunt schimbate. Exceptand Rusia, barbarii nu mai vin de la rasarit, pericolul galben e o utopie, lupta se da astazi cu ajutorul stiintei si milioanelor, iar neamurile civilizate tind spre Orient.

Expansiunea  europeana urmeaza in chip fatal si progresiv sub o forma noua, datorita industriei si comertului.

Aceasta expansiune trece prin tara noastra pentru a ajunge in Extremul Orient. Daca nu-i impiedicam drumul ii inlesnim calea, si daca nu ne hotaram cu energie de a avea partea noastra in aceasta intreprindere de expansiune prin o agricultura sistematica, prin industrie, comert si mijloace de transport, vom fi nimiciti si aserviti.

Noi trebuie sa facem cauza comuna cu civilizatia expansiva a Europei centrale si orice tara care ar incerca sa se opuna acestui mars spre Asia mica ar dovedi ca urmareste nimicirea noastra si aceea a progresului nostru.

In timpul ultimilor zece ani, dupa infrangerea rusilor de catre japonezi, Romania a realizat mari progrese in navigatie pe Marea Neagra si pe oceane, caci influenta rusa la Constantinopol suferise o micsorare, iar privirile Rusiei s-au indreptat spre Extremul Orient.

In timpul acesta, influenta Germanilor castigand in intensitate, ne-a ajutat si pe noi sa stabilim, strabatand tara noastra, o comunicatie directa intre Berlin si Constantinopol, precum si cabluri submarine. Aceasta influenta a favorizat, de asemenea, progresul nostru economic cu ajutorul liniilor maritime pana in Egipt si Olanda, facand concurenta liniilor ruse in decadenta.

Iata un exemplu care demonstra in chip lamurit profitul ce ar rezulta pentru comertul nostru maritim multumita influentei Germaniei in Turcia.

Dar daca Marea Neagra ar deveni un lac rusesc, pavilionul roman nu ar mai exista si taxele de trecere prin Bosfor, din uniforme cum sunt astazi pentru toate pavilioanele, ar deveni pentru noi oneroase, nimicitoare chiar.

Cu ajutorul Bosforului, Rusia va exercita asupra noastra aservirea economica.

Inginer B.G. Assan

„Romania trebue sa urasca proiectul rus”

Prin urmare, pentru pastrarea independentei noastre economice, fara care independenta politica nu face doua parale, trebuie sa contribuim cu toate mijloacele pentru a opri Rusia de a-si infaptui planurile ei de stapanire la Dunare si Dardanele.

Aceasta datorie e asa de evidenta ca pana si un strain care face parte din Tripla Intelegere, un francez, profesorul universitar Eduard Rossier ne-o recunoaste.

Intr-adevar, cand a inceput atacul Dardanelelor, Eduard Rossier a scris in «Gazette de Lausanne» un articol din care extragem urmatoarele pasaje: „In primele zile ale lui martie, sir Ed Grey declara ca intelegerea e perfecta intre aliati cu privire la Constantinopol; fiecare vedea in aceasta declaratie un semn ca orasul va fi supus unui regim international, implicand pentru toti deplina libertate a stramtorilor. Dar, in acelasi timp, la Petrograd, unii oameni politici anuntau ca a sunat ora cand imperiul tarilor sa-si realizeze ambitiile sale seculare asupra Bizantului. Si punctul de vedere rus a trebuit sa fie admis fara intarziere si fara rezerva de Statele occidentale.

Romania trebue sa urasca proiectul rus. Caci, odata Constantinopolul ocupat, vor trebui, desigur, create comunicatii: fie flota de razboi cu Sevastopol, Odesa si Bosforul ca baze, va stapani Marea Neagra facand din ea un spatiu inchis, fie imperiul tarilor va adauga la posesiunile sale imense o banda de teren in Nordul Anatoliei spre a ajunge la Stramtori intr-un chip sau in altul. Pontul Euxin va deveni un lac moscovit si o tara ca Romania, pentru care aceasta mare constituie singurul sau debuseu maritim, va trece in rangul statelor satelite tolerate”.

Un francez, un patriot francez care nu poate sa nu doreasca triumful Triplei Intelegeri in actualul razboi, recunoaste totusi ca instalarea rusilor la Constantinopol inseamna pieirea noastra, trecerea Romaniei in randul statelor tolerate si nici nu se mai indoieste ca tara noastra nu va face prostia de a da singura ajutor imperiului moscovit pentru realizarea acestui plan!

Si totusi, la noi acei politiciani care ne indeamna la asta isi zic „patrioti” si-i acuza pe cei ce nu imping Romania la sinucidere, de „tradare”.

E lamurit deci ca pentru apararea existentei noastre ca stat, a independentei noastre economice si politice, avem datoria sa luptam pentru zdrobirea Rusiei si pentru indepartarea ei de la Dunare si Dardanele.

De la Stefan citire

Pentru libertatea Dardanelelor este nevoie de internationalizarea stramtorilor sau in cel mai rau caz de ramanerea Turcilor – popor ingaduitor, fara visuri imperialiste — acolo.

Pentru stapanirea gurilor Dunarii ne trebuie Basarabia pentru a-i indeparta pe rusi de langa Galati si pentru a scapa de amestecul lor in navigatia dunareana.

Nu trebuie sa uitam ca Moldova a fost tare atata vreme cat a stapanit orasele dunarene din Basarabia Chilia si Cetatea Alba si ca, indata dupa pierderea lor, Stefan cel Mare a trebuit sa ingenuncheze Moldova la 15 Septembrie 1485 lui Cazimir, Regele Poloniei.

De altfel, Stefan cel Mare isi daduse seama de mult ca odata cu pierderea celor doua cetati basarabene va pierde si independenta Moldovei caci la 8 martie 1478 scria Senatului venetian:

„Nici nu vreau sa spun de ce folos este aceasta tara a mea pentru Crestinatate, socotind ca este de prisos, caci e lucru stiut bine de toti, ca e zid de aparare al tarii Unguresti si al tarii Lesesti. Si in ce priveste aceste doua Craii, afara de aceasta, fiind impiedecat Turcul cu mine acum de patru ani, au ramas multi crestini odihniti.

Deci, ca la Domni crestini si cunoscuti crestini alerg la Inaltimea Ta, cersind ajutorul ca un crestin ce sunt, pentru pastrarea acestei tari a mele, de priinta Crestinatatii. Si fagaduiesc ca orice dar si ajutor imi veti fi dat, il voiu rasplati pe multe cai, cand imi veti porunci si veti avea nevoie, si impotriva necredinciosilor, si unde va va fi porunca, fara zabava. Afara de aceasta, Inaltimea Ta va face un lucru foarte vrednic de lauda, ajutand un Domn crestin.

Ceea ce acuma cer, e aceasta. Caci sunt sigur ca Turcul iarasi va veni impotriva mea, in vara aceasta, pentru cele doua locuri ale mele, Chilia si Cetatea Alba care-i sunt foarte cu suparare. Deci, intr-aceasta vreau sa fiu ajutat astazi, caci vremea e scurta, nu ne ingaduie a lua alte masuri mai intinse. Si Inaltimea ta te poti gandi ca aceste doua locuri sunt toata Moldova, si Moldova cu aceste doua locuri e un zid pentru tara Ungureasca si tara Leseasca. Afara de aceasta, eu zic si mai mult: ca, de se vor pastra aceste cetati, Turcii vor putea pierde si Cafa si Cramul, si va fi usor lucru. Dar chipul cum s-ar face, nu-l spun, ca sa nu ma intind mai mult la scris, dar, cand veti porunci, o sa-l spun”.

Cuvintele marelui Voievod Stefan ca cele doua cetati basarabene Chilia si Cetatea Alba sunt Moldova toata ar trebui scrise azi cu litere de foc in casele romanesti pentru a aminti tuturor ca Basarabia e necesara pentru apararea Moldovei, pentru existenta noastra ca stat, pentru posesiunea Deltei si pentru libertatea de navigatie pe Dunare.

Chiar daca ea n-ar fi romaneasca, chiar daca n-ar fi trup din trupul nostru si inca ar trebui sa facem toate jertfele pentru a o avea.

Stapanind Basarabia, stapanim Dunarea, suntem stapani pe drumul nostru catre mare!

Basarabia e romaneasca

Dar Basarabia e romaneasca, ea a facut parte pana acum o suta de ani din Moldova noastra, o parte din ea ne-a fost retrocedata la 1856 si ne-a fost apoi rapita din nou, la 1877, de catre acei pentru care ne-am varsat sangele la Grivita.

Pentru realizarea idealului nostru national, pentru refacerea tarii sfasiate de dusmani, trebue sa ne gandim la Basarabia, intai la Basarabia, cea mai proaspat rapita provincie romaneasca si totusi cea mai amenintata!

Cei dintai voievozi ai Moldovei si-au dat seama de importanta stapanirii pamantului dintre Prut si Nistru si cu jertfe nenumarate, luptand impotriva tatarilor si genovezilor, au reusit sa cucereasca acest tinut frumos si l-au pastrat cu lupte nenumarate.

Ca o justificata mandrie se intitula Roman Musat “mare de sine statator Domn, eu Roman Voevod al tarii Moldovei, de la munti si pana la tarmul Marii”, fiindca el reusise sa intinda stapanirea moldoveneasca in intregul tinut basarabean.

Stefan cel Mare isi poarta cu glorie ostile sale pentru apararea pamantului basarabean invadat de calaretii hanului Gherai, iar cand Turcia incearca sa incalce pamantul de peste Dunare, marele Voievod se lupta cu o vitejie fara seaman la Chilia si, desi ranit la picior, castiga batalia, fiindca isi da seama ca odata Basarabia sudica pierduta, Moldova indepartata de Dunare si de Mare va fi ca si robita.

Si, intr-adevar ca imediat dupa pierderea cetatilor Chilia si Cetatea Alba, Stefan cel Mare, cu toata vitejia si gloria lui, a fost nevoit sa se inchine regelui Cazimir al Poloniei la Colomeia, iar Basarabia sudica in mana Turcilor a devenit drum pentru toti navalitorii pagani.

Basarabia e poarta Moldovei si de aceea Tatarii, Turcii si mai apoi Husii, tintind la cucerirea tarii lui Stefan cel Mare, au inceput prin a ataca Basarabia.

Rusii, dupa constituirea lor in stat, si-au aruncat primele priviri spre fasia de pamant dintre Prut si Nistru, siguri ca avand-o pe aceasta le va veni usor sa se intinda pana la Carpati spre apus si pana la Constantinopol la sud.

A fost norocul nostru ca Petru cel Mare a fost batut la 1711 la Stanilesti, caci, altfel, inca de atunci Basarabia si cu ea Moldova ar fi cazut sub stapanirea Rusilor.

“De-o fi sa va inchinati, mergeti la Turci”

Si daca Turcii si Tatarii s-au izbit in incercarile lor de subjugare de vitejia moldoveneasca, Rusii vor reusi sa infranga aceasta vitejie nu cu armele, ci cu mijloace perfide, cu invocarea identitatii de credinta si religie.

Cu drept cuvant scria la 11 iunie 1798 viceconsulul francez din Iasi, Paraut: “Rusii au pus stapanire in aceasta tara pe toate spiritele si nu-i lucru de mirare; religia, acest mijloc totdeauna victorios fata de ignoranta, le-a deschis inimile”.

Prezentandu-se ca frati si pravoslavnici, rusii n-au gasit in Moldova nici o impotrivire gandurilor lor de cotropire si Domnitorii si Boierii uitand cu totul testamentul lui Stefan cel Mare: “de-o fi sa va inchinati, mergeti la Turci” i-au tratat pe moscoviti ca prieteni si protectori.

De la Petru cel Mare incoace Rusii au urmarit cu rezistenta subjugarea Principatelor romane si la 1806 cand armatele rusesti trec pentru a patra oara in Moldova pentru a ramane pentru totdeauna in Basarabia, Talleyrand, revoltat de procedeurile imparatiei vecine noua, scria: “Navalirea in Moldova a rusilor a oferit Europei scandalul unei noi agresiuni impotriva tuturor drepturilor suveranilor. Nu se mai declara razboi Sublimei Porti, ci se adreseaza un manifest supusilor ei.

Un general inamic le da seama despre plangerile curtii lui, cauta sa-i zdruncine prin amenintari sau prin fagaduinti odioase, vrea sa dicteze imparatiei otomane politica, legile, impozitele ei, o invinovateste pentru uzul ce-l face de independenta ei si readuce razboiul la acele veacuri de dezordine si de violenta cand nu era decat o iruptie de barbari…Dar Rusia ignora inca ceea ce Europa a datorat acestor progrese ale civilizatei.

Un secol a putut sa arunce cateva orase in mijlocul pustiurilor sale; acest secol insa n-a schimbat viata natiunii. Ea seamana inca cu stramosii sai si Europa mai are inca a se apara impotriva scitilor.

Imparatia de la Constantinopol a fost altadata expusa pustiirilor lor; acelasi pericol o ameninta si astazi, si toata puterea pe care viclenia o poate adauga barbariei este intrebuintata pentru a lovi. In toate razboaiele de pe urma fruntariile ei au fost rand pe rand cotropite, Crimeea, provinciile Ghersonului, Oczacovului au cazut in puterea Rusiei, si cand puterea a dat gres in imparatia otomana, rusii au facut sa patrunda rascoala in provinciile lor.”

Luptand prin toate mijloacele, Rusia reuseste, in sfarsit, la 1812, sa rupa din trupul Moldovei lui Stefan cel Mare Basarabia, aceasta Basarabie in care, cum spune dl N. Iorga, “nu e ogor, monument, asezamant, loc, neam vechi, care sa nu fie al nostru, sange romanesc, fapta romaneasca, gand romanesc”.

Pentru realipirea Basarabiei si desteptarea romanilor

Si fiindca se gasesc romani care sa spuna ca, la realipirea Basarabiei de trupul tarii mume ar imbraca haine de doliu fiindca rusii si rusofiilii cauta sa acrediteze parerea ca din punct de vedere al intregirii nationale provincia dintre Prut si Nistru n-are nici o importanta pentru noi, vom arata aici adevarata situatie a nenorocitului pamant stapanit de vechii nostri voievozi pana la 1812.

La incorporarea ei catre imperiul moscovit, populatia Basarabiei era de 55.660 familii sau 340.000 suflete, aproape in intregime moldoveni.

La 1857, I. Zasciuc, ofiter de stat major insarcinat de ministerul de razboi rusesc cu redactarea materialului statistic pentru Basarabia, scria: “Basarabia e locuita-de Moldoveni, care compun 3/4 din totalul populatiei sale.

Judetele Chisinau, Balti, Soroca sunt exclusiv locuite de Moldoveni; in judetul Hotin ei sunt amestecati cu rusi sau euteni care par a fi autohtoni; in judetele Bender si Chisinau, ei sunt amestecati putin cu elemente venite de pretutindeni si care s-au asezat prin orase cu permisiunea guvernului. Moldovenii compun un neam de oameni care locuiesc de secole in partile de nord si in centrul Basarabiei; ei pot sa fie deci considerati ca adevarati autohtoni; in judetele de la sud din contra, ei s-au asezat nu de mult si mai cu seama au ocupat locurile parasite de tatari. Aproape toti razesii si cea mai mare parte dintre tarani, precum si majoritatea mahalagiilor din orase apartin acestui neam”.

Prin urmare, chiar dupa marturisirea unui rus, Basarabia era locuita, la 1857, in mare majoritate de romani, care formeaza 3/4 din populatia intregii provincii.

In afara de romani, populatia e formata din ruteni trecuti din Ucraina si Volhinia pe la finele secolului al XVII si inceputul celui de-al XVIII din cauza persecutiilor religioase.

Populatia ruteana a Basarabiei numara, la 1861, 120.000  de locuitori.

Rusi adevarati nu erau, chiar dupa statisticile rusesti, la 1851, in intreaga Basarabie decat 20.000.

Imediat insa dupa incorporarea provinciei romanesti in Rusia, imperiul tarilor a intrebuintat toate mijloacele pentru a o desnationaliza.

In acest scop, s-au intrebuintat pe o scara foarte intinsa colonizarile. Ele au inceput chiar de la 1812 :

1. S-au adus in diferite randuri Bulgari (putini venisera prin 1769, 1774, 1787, 1791, 1806) la 1812, 1828 si 1830-34 s-au fondat 43 de colonii cu 9.641 familii, cu 56.000 suflete; li s-au dat in Basarabia peste 300.000 deseatine de pamant;

2. S-au adus Nemti la 1814,1816,1817,1832, 1834, 1836, 1839, 1840; s-au format 24 de colonii, li s-au dat 130.613 deseatine  de pamant si scutiri de orice biruri, de recrutare, de incartierarea armatei, pe timp de 50 ani si, pe deasupra, li s-au mai dat bani si material pentru constructii si instalare;

3. S-au adus Francezi, Elvetieni in 1824-28; de acestia putini, si li s-au dat numai 5.000 deseatine de pamant;

4. Evreii care au vrut sa vina in Basarabia au fost scutiti de dari, la inceput pe doi ani, apoi pe alti 5; acestea si alte scutiri prelungite au facut ca, de unde la 1817 erau numai 2.316 familii de Evrei, la 1856 erau 78.751 de suflete.

Pentru a atrage pe straini in Basarabia si a-i suprapune elementului romanesc, guvernul rus le-a acordat tot felul de privilegii.

Astfel, coloniilor germane venite parte din Wurtemberg, parte din ducatul Varsoviei, li s-a acordat scutirea de a plati impozite si bir timp de 50 de ani, scutire de recrutare, pamant gratuit.

Din cauza avantajelor acordate au venit in Basarabia si s-au asezat aici intre anii 1837-1857 anual peste 21.000 de colonii straine.

Si pe masura ce strainii erau adusi in Basarabia, Moldovenii erau siliti sa paraseasca pamantul udat cu sangele-stramosilor lor.

Multi romani au trecut Nistrul si s-au asezat de-alungul acestui rau si in stepele Oceacovului-golite de Tatari, iar in ultimul timp guvernul rus, prin fagaduieli de pamant, a reusit sa determine sate intregi de romani sa emigreze in Siberia.

In afara de aceasta imigrare si emigrare, Rusii au mai intrebuintat toate mijloacele pentru a deznationaliza cat mai repede si mai complet Basarabia romaneasca. Astfel, inca de la 1829, au fost introduse in Basarabia legile rusesti, administratia, justitia, politia si organizatia comunala ruseasca, in limba ruseasca, cu functionari rusi.

Pe langa aceasta sistematica rusificare, prin administratie, politie, alcatuire comunala, judeteana si judecatoreasca, s-a urmarit rusificarea si pe calea bisericii si a scolii. Eparhia Chisinaului si Hotinului (Basarabia) s-a incredintat de la inceput conducerii renegatului mitropolit Gavriil. Acesta in primul rand a ingrijit de rusificarea clerului si boierimii, infiintand din veniturile mosiilor inchinate manastirilor un seminar spiritual dupa modelul celor din Rusia si pe langa el un pension pentru nobili; acesta la 1833 a fost transformat in liceu. Toate invataturile se predau in limba rusa si limba moldoveneasca se preda ca un obiect separat de studiu, ca o limba straina – franceza sau polona. Mai tarziu, s-au infiintat scoli pentru pregatirea clerului inferior la manastirile Harjanca, Dobrusa, Kurci; s-au infiintat de asemenea si scoli orasenesti rusesti la Chisinau, Balti, Hotin, Orheiu, Akerman, Bender, Izmail, Kilia si Reni. La 1828 s-a infiintat directiunea scolilor populare. Ea a marit numarul scolilor din orase intinzandu-le si la sate; de la 1885 s-au inceput scoli parohiale bisericesti in limba slava bisericeasca. Acum sunt in Basarabia 56  de scoli secundare pentru baieti si fete, cu 11.015 copii, distribuiti astfel: 19.5% din nobilime si functionari, 18.1% din cler, 45.4% din oraseni, 12% de la sate, 1.3% straini, 3.6% altii. Scoli inferioare sunt 1.709 ; 1.938 intretinute de ministerul instructiunii publice si 671 de sfantul sinod – aceste scoli numara 109.607 scolari, 79.615 baieti si 29.992 fete. Sub stapanirea Rusiei nu a existat, nu exista si nu se permite sa existe nici o scoala moldoveneasca. Limba moldoveneasca, introdusa in liceu in seminar, ca studiu al unei limbi straine, a fost exclusa mai tarziu si nu se mai preda nicaieri.

Din biserica, limba moldoveneasca nu a fost gonita asa de repede pentru ca clerul nu o stia pe cea ruseasca. S-au pus insa toate silintele in acest scop. Din bisericile orasenesti au scos-o mai repede, din cele de la sate si din manastiri mai greu. Alt mijloc de  rusificare a fost armata. Din Basarabia se recruteaza pentru armata 20.157 crestini si 2.494 evrei. Toti acesti tineri sunt trimisi in Polonia, Caucazia, Siberia – aproape nici un moldovean nu face armata in Basarabia. In toate razboaiele Rusiei au participat Moldovenii din Basarabia si intotdeauna au dovedit ca sunt buni soldati.

Pe langa aceste mijloace, s-a interzis de la 1812 incoace patrunderea oricarei carti romanesti in Basarabia. Nici un ziar romanesc, nici o brosura romaneasca nu pot trece Prutul si nici in Basarabia nu se pot tipari.

Totusi, toate aceste masuri n-au reusit decat sa distruga viata culturala nationala moldoveneasca. Basarabia n-a fost rusificata.

Orasele, boierimea si negustorimea s-au rusificat in adevar.

´aranimea insa, majoritatea populatiei, este tot romaneasca. Intr-un studiu publicat in revista “Viata Romaneasca”, dl dr P. Cazacu spune cu multa dreptate: “Moldovenii au ramas in tara lor asa cum i-a apucat 1812, fara sa participe la dezvoltarea culturala a omenirii si a neamului lor. Mari comori sufletesti innascute trebuiau sa zaca in sufletul lor, ca ei sa nu se indobitoceasca, sa nu se salbaticeasca cu desavarsire; toata viata lor intelectuala ca manifestatie de neam este numai vorbita si memorizata: povesti, legende, amintiri istorice gravitand in jurul lui Stefan cel Mare si Sfant, cantece, poezii, obiceiuri traditionale, proverbe, ghicitori, cimilituri, rugaciuni bisericesti cu cantece, descantece, farmece, superstitii.

Saptezeci la suta din populatia totala a Basarabiei de 1.500.000 locuitori e si astazi romaneasca.

Aceasta populatie romaneasca de mai bine de un milion si jumatate de suflete, apasata de stapanirea ruseasca, lasata in cea mai neagra ignoranta, uitata aproape de tara mama, isi canta instrainarea in cantece sfasietoare de durere ca acesta:

Frunza verde lemn uscat

De parinti sunt departat si de neam sunt lepadat,

De straini tare-s mancat si de dansii is pradat.

Ma silesc din zi in noapte

Ca sa-mi fac strainii frate si straina surioara,

Ca s-o strang la inimioara;

Dar straina-i ca albina

Cand ii dragostea mai dulce

Pune ghimpii si se duce.

Sau isi arata groaza de stapanitorul silnic de azi, muscalul:

Frunza verde ninifar

Rau de fire-i ast muscal,

El te-ndeamna la fratie,

Frate zice ca sa fie;

Sa nu-l crezi nici cand iti jura.

Ca el si crucea o fura.

Decat Muscalu crestin

Mult mai bine Turc pagan.

Frunza verde ninifar

Blastemat a fost Tartar,

Dar Tartarul a pierit

Tara nu ne-a pustiit,

Dar acum-i vai de noi

Ca Muscal ne lasa goi.

A sosit clipa Unirii

Aceasta populatie romaneasca asteapta ceasul izbavirii din pacatul rusesc, clipa dezrobirii si a alipirii ei la patria muma.

Aceasta clipa soseste, a sosit!

Rusia zdrobita pe toate fronturile de lupta, batuta iremediabil de Austro-Germani, nu mai poate sa ne inspaimante.

Groaznicul razboi european isi desemneaza sfarsitul.

Orice s-ar mai intampla pe celelalte fronturi, el e terminat pe frontul de est prin invingerea definitiva a Rusilor. Ei nu mai pot opune nici o rezistenta marsului victorios al Austro-Germanilor si interventia noastra in aceste momente va fi decisiva.

Basarabia ne asteapta, ea ne cheama pentru a o elibera.

La 1859, domnitorul Cuza adresa urmatorul manifest celor trei judete din Basarabia retrocedate dupa razboiul Crimeei:

“Locuitori din Basarabia,

Venim printre voi ca Domn si ca Parinte ca sa va aducem bucurie si vindecarea ranilor de care ati patimit pana acum. Din ziua in care partea Basarabiei locuita de voi s-a lipit de vechea ei tulpina, ea s-a impartasit de toate bantuirile si nevoile ce de mai multi ani au navalit aceasta tara a Moldovei, atat de buna si frumoasa.

Insa si pentru voi ca si pentru toti, va rasari in curand ziua dreptatii, dupa multiple nedreptati peste care ati avut a va plange.

Noi dorim ca sa priviti sosirea noastra in mijlocul vostru, ca un semn de pace si de mangaiere; dorim sa uitati cele trecute, sa inchideti urechea la glasul patimilor rele si sa fiti nestramutati in credintele voastre catre guvern, si de iubire catre tara Moldovei. Patria noastra a intrat pe o cale de imbunatatiri care se vor revarsa asupra tuturor fiilor ei, fara deosebire. Nu trebue insa a pierde din vedere ca bunurile greu se aduna si ca numai prin intelepciune si rabdare vom putea dobandi indeplinirea dorintelor noastre.

Linisteasca-se dar inimile voastre de orice griji si indoieli, caci noi ne ocupam de soarta voastra, ca un parinte binevoitor. Dumnezeu si natia ne-au inaltat pe tron pentru a da dreptate acelui ce o are, pentru a infrana pe cei rai si pentru a imbratisa pe cei buni.”

ALEXANDRU ION

Anul 1859, Octombrie 19

Ministrul Treburilor Straine,

V. ALEXANDRI

Ei bine, sperantele lui Alexandru Ion Cuza nu s-au implinit. La 1859 ziua dreptatii parea ca se arata Basarabiei, curand insa rusii au facut-o sa dispara.

La 1877, dupa ce ne-au cerut jertfa sangelui si vietilor noastre, dupa ce ne-au implorat sa luptam alaturi de ei la Plevna, rusii ne-au rapit din nou partea din Basarabia ce ne fusese redata de generozitatea marilor puteri care recunoscusera astfel ca fara deplina stapanire a bratelor Dunarii Romania nu poate trai.

Atunci eram prea slabi pentru a pastra ceea ce ne restituisera marile puteri. Astazi, suntem destul de puternici si Rusia destul de slaba ca sa putem recuceri cea mai insemnata parte a Moldovei lui Stefan cel Mare.

Imperiul rusesc a fost lovit drept in inima de armatele germane care inainteaza victorioase distrugand pretutindeni armatele Marelui Duce Nicolae.

E timpul sa ne luam Basarabia care ne trebuie pentru existenta si pentru siguranta noastra, care, daca va mai fi lasata in mana Rusiei, in o suta de ani va pieri, va fi complet desnationalizata.

Cucerind Basarabia, ne infaptuim o parte din idealul nostru national si ne asiguram in acelasi timp si viitorul nostru, libertatea noastra.

Planurile Rusiei sunt vizibile: ea vrea sa ajunga la Constantinopol si Dardanele, trecand peste noi, distrugandu-ne. In privinta aceasta nu poate fi nici o indoiala.

«Dusmanul natural»

Unul dintre cei mai straluciti barbati politici ai nostri a aratat acum vreo 15 ani in mod magistral ca intre noi si Rusia nu poate fi prietenie, ca moartea noastra e o chestie de viata pentru Rusia.

Oricare ar fi parerile de azi ale dlui Take lonescu, oricat chestiunile de politica interna l-ar face sa-si renege credintele, nu ne putem retine sa nu reproducem aici in intregime articolul sau «Dusmanul natural», o admirabila concretizare a tendintelor politicii rusesti:

„In marea lupta dintre popoare, ca-si intre indivizi, sunt doua rivalitati.

Unele, oricat de vii, oricat de pline de consecinte dureroase, oricat de prejudiciabile pentru pacea lumi, nu sunt datorate decat intamplarii. Un capriciu de suveran, o nebunie nationala, o neintelegere subita, o atingere de amor propriu care la randul sau provoaca la adversar o sete nestinsa de razbunare, una singura din aceste cauze este deajuns pentru ca sa provoace manifestarea lor. Aceste rivalitati joaca, desigur, un rol in istorie, uneori insangereaza chiar un veac intreg; dar pana in sfarsit sunt destinate sa se stinga, pentru ca radacinile lor nu se afunda in fatalitatea lucrurilor.

Sunt si altfel de rivalitati, rivalitati de acelea intiparite in cartea istoriei prin cursul inexorabil al evenimentelor, si care, cu toate silintele guvernelor, cu toata marinimia suveranilor, cu toate imbratisarile si toate juramintele de prietenie eterna, mai curand sau mai tarziu, izbucnesc. Aceste rivalitati sunt cele mai primejdioase, jocul lor serveste de subiect la acea nesfarsita epopee, ce se cheama istoria omenirii. Caci ele nu se impaca decat cand unul din rivali a disparut, sau, cel putin cand amandoi, in urma unei lungi si dureroase experiente, au dobandit convingerea ca le este cu neputinta sa se suprime unul pe altul.

Rivalitatea imperiului rusesc catre noi apartine acestei ultime categorii. Ne explicam pentru ca nu vrem ca sa ni se atribuie alte gandiri decat ale noastre. Departe de noi ideea de a acuza de ostilitate guvernul actual al imperiului vecin. Din contra, credem ferm ca imparatul actual este un sincer partizan al pacii. Dar puterea lucrurilor este asa incat, presupunand chiar ca, maine, un filantrop si chiar un filoroman s-ar sui pe tronul tarilor, problema ar ramane aceeasi.

Existenta noastra este incompatibila cu realizarea idealului imperiului rusesc; ostilitatea sa in contra noastra nu poate sa inceteze decat in ziua in care va reusi sa ne suprime, sau in ziua in care ii va fi complet probat ca ii este cu neputinta sa ne faca sa disparem.

Este inutil sa scotocim istoria, ca sa ne convingem de acest adevar. Oricat de puternice ar fi probele pe care ni le da si care demonstreaza ca, de aproape doua veacuri, adica de cand ne cunoastem – imperiul tarilor a facut totul prin putinta ca sa ne subjuge, oricat de evident ar fi ca norocul singur ne-a scapat de soarta Basarabiei si a Poloniei, nu ar fi indeajuns. Au mai fost si alte rivalitati care au durat doua veacuri si care, totusi, isi aveau izvorul in nemiloasa logica a lucrurilor.

Ceea ce da ostilitatea Rusiei contra noastra adevaratul ei caracter, este pozitiunea noastra pe carta Europei.

Noi ne aflam in pragul celui mai mare imperiu al vremurilor moderne, suntem vecinii unui popor de o suta de milioane de suflete, care, in 50 de ani, isi indoieste populatia; ne aflam in drumul unei natiuni tinere, inteligente, entuziaste, a unei natiuni cu atat mai de temut, cu cat nu-i contestam calitatile; noi suntem la granita unui popor care – ca toate popoarele de la nord – se simte atras de un neinfrant si vesnic avant catre marile de smarald ale sudului.

Este o regula imuabila, o tendinta naturala ca natiunile, ca si indivizii, sa alerge dupa aerul imbalsamat, dupa soarele arzator de miazazi.

Rusia, cu tot vastul sau teritoriu, se inabuse in cetile Marii Baltice; ea cauta sa rasufle prin sud, si se sileste sa-si dea aer prin trei deschizaturi deodata: prin Extremul Orient in apele Japoniei, prin Golful Persic care se deschide pe jumatate vastului sau imperiu, si prin Mediterana, catre care au aspirat toti oamenii de la nord, si pe malurile careia atatia din ei si-au gasit mormantul.

Din aceste trei drumuri, cel mai important este desigur cel al Mediteranei: acolo se afla faimoasele stramtori, cheia Europei; acolo se afla cetatea Cezarilor Orientului si Metropola Ortodoxiei. Toate silintele imperiului, toate aspiratiile, toate avanturile natiunii ruse se indreapta catre acest punct.

Ei bine, soarta ne-a asezat ca o piedeca tocmai pe acest drum, astfel incat Rusia nu poate sa ajunga acolo unde o cheama logica dezvoltarii sale, decat trecand peste trupul nostru.

Intre Rusia si noi nu este vorba de o intelegere trecatoare, nici chiar de una din acele necugetate pe care vremea poate sa o topeasca tot asa precum a faurit-o. Nu. Este aici ceva mai profund. Este vorba de doua vieti care se exlcud reciproc, sau mai bine zis, de o existenta, de aceea a neamului romanesc, care nu poate ramane in picioare decat daca Rusia este fortata sa puna frau ambitiei sale.

Intr-o astfel de problema nu poate fi chestia de intelegere, de compromis, de concesii. Daca traim, Rusia nu reuseste in ceea ce, de doua veacuri, a incalzit inima poporului rus; daca imperiul vecin reuseste sa-si realizeze visul pe care l-a urmarit si-l urmareste cu atata incredere si tenacitate, statul roman si neamul romanesc nu vor mai fi decat o amintire.

Iata adevarul. Locul pe care il ocupam pe harta Europei nu este al fericitilor care pot sa traiasca fara griji si fara truda. Indaratul liniilor Parthenonului, acoperit de gloria clasicismului, ascuns in fundul unei peninsule, poporul grecesc poate sa stea spectator la marile rivalitati care tulbura natiunile moderne. Cu totul altul este destinul nostru. Aruncati de soarta in valea Dunarii, in aceasta vale care a fost de atatea veacuri si va mai fi inca, teatrul marilor catastrofe, postul nostru este greu, dar va fi un post de onoare. Istoria ne-a facut avangarda civilizatiei occidentale, contra navalirii de la nord, cum altadata ne facuseram avangarda civilizatiunii europene contra navalirii asiatice, cand aceasta venea de la sud. Sa opunem spada noastra la orice incalcare, fie ca ar veni de dincolo de Dunare ori de dincoace de Nistru, asta a fost si va fi soarta noastra.

Oricat de penibila ar fi constatarea acestui adevar, tot e mai bine sa ne dam pe deplin seama de el, decat sa adormim intr-o siguranta iluzorie.

Forta lucrurilor face din noi un obstacol in mersul inainte al unui mare imperiu, care este in acelasi timp o natiune puternica. Acest imperiu a incercat, incearca si va incerca sa mearga pe calea care crede ca ii este indicata de Providenta. Noi ne aflam in calea sa. Imperiul tarilor, asadar, a incercat, incearca si va incerca sa ne stearga de pe harta popoarelor.

De altfel, este oare asa de necesar sa cautam in logica situatiei geografice si in invatamintele istoriei care va fi politica viitoare a imperiului rusesc ?

Aceasta politica nu e deloc un secret. Ganditorii, ca si patriotii si oamenii de stat ai Rusiei, afara de cei pe care scrupulele unei situatii oficiale ii opresc, nu se sfiesc de a ne-o spune, isi mascheaza numai vederile lor cuceritoare printr-o teorie, destinata dupa dansii ca sa dea lumii moderne un nou tip de civilizatie, sa faca sa nasca in partea orientala a Europei o viata noua. Pentru realizarea unei opere atat de grandioase si de binefacatoare, distrugerea celor mici nu atarna in balanta!

Oamenii sanatosi, a zis printul Bismark, nu se opresc din drumul lor pentru ca au bataturi. Natiunea careia Providenta i-a incredintat o misiune asa de mare nu poate sa se opreasca in mersul ei pentru ca sa nu distruga neamul romanesc”. (La politique etrangere de la Roumanie).

Granita naturala a Romaniei este la Nistru

Pentru a nu fi stersi de pe harta Europei de catre Rusi – asa cum arata dl Take Ionescu in articolul de mai sus – trebue sa profitam de acest mare razboi, sa profitam de norocul distrugerii armatelor cazace de catre Germani si sa ne aruncam si noi fortele impotriva rusilor pentru a ne lua Basarabia noastra, care ne trebuie daca vrem intr-adevar sa existam ca stat. Daca nu vom face aceasta acum, daca nu ne vom intregi cu Basarabia facand din Nistru granita naturala dintre noi si Rusia, atunci curand teama dureroasa a dlui Take Ionescu „ca statul roman si neamul romanesc nu vor mai fi decat o amintire” se va realiza, oricat ne-am mari in alte parti, oricat ne am intinde hotarele spre nord.

HISTORICUS, 1915

Studiu cuprins in lucrarea AXA – Noua Romaniei la Marea Neagra, Editura Ziua, 2005

Coordonator: Victor Roncea

Redactori: George Damian, Anne-Marie Lupaşcu, Luciana Pop, Mona Bică

Foto: IB

Demersul jurnalistic al echipei de politica externa a ziarului Ziua este unul exemplar. Atenti, de mai multi ani, la transformarea geopolitica a lumii dupa prabusirea comunismului, Victor Roncea si colegii sai au reusit sa surprinda singura evolutie strategica cu adevarat relevanta: transformarea regiunii Marii Negre in pivotul geopolitic al euro-atlanticismului in secolul al XXI-lea. Miza strategica a stabilitatii si a pacii in Europa nu este atat de evidenta pe niciuna dintre frontierele geopolitice euro-atlantice, pe cat este in regiunea largita a Marii Negre. De aici se pot construi punti de stabilitate catre Europa de Est, Caucazul de Nord, Asia Centrala si Orientul Mijlociu. Din punct de vedere geoistoric, functia internationala a Romaniei a fost aceea de a furniza securitate si stabilitate in acest spatiu largit.

Insa numai optiunea euro-atlantica permite ca aceasta functie sa fie utilizata la intreaga sa capacitate.Prin aceasta optiune strategica, Pontus Euxinus redevine ceea ce a fost in cea mai mare parte a istoriei: un loc de intalnire si impacare a contrariilor, si nu neaparat unul de separare si conflict.

Este ceea ce, in mod riguros si limpede, reusesc sa demonstreze jurnalistii de la Ziua in paginile acestei carti.

Ilie Badescu
Profesor universitar
Centrul de Geopolitica si Antropologie Vizuala al Universitatii din Bucuresti