I-am bătut, da nu ca în Europa
adăugat 09 iulie 2009, 19:09, la Interviu / Reportaj
Lui Valeriu Boboc – tânărul decedat după protestele din 7 aprilie – i-au fost provocate leziuni corporale grave cu un obiect dur. Procuratura investighează cazul pentru a depista cine se face vinovat, a declarat joi, 9 iulie, procurorul general Valeriu Gurbulea, în şedinţa Consiliului de coordonare a activităţii de prevenire şi combatere a criminalităţii şi corupţiei.Gurbulea a spus că în noapte dinspre 7 spre 8 aprilie Valeriu Boboc a fost luat din Piaţa Marii Adunări Naţionale (PMAN) şi dus cu o maşină a poliţiei în stare gravă la Spitalul de Urgenţă, unde medicii au constatat decesul. „Pe acest fapt imediat a fost declanşată urmărirea penală”, a precizat Gurbulea.
El a explicat prima versiune anunţată de procuratură, potrivit căreia tânărul ar fi decedat din cauza intoxicării cu substanţă necunoscută, prin faptul că „procuratura nu efectuează şi nu este împuternicită să efectueze expertize medico-legale” şi a luat drept bază certificatul de deces eliberat de către medicii legişti. Medicii au explicat că la acea fază altă versiune nu exista, întrucât nu au fost efectuate o serie de investigaţii medico-legale, a spus procurorul general.
De asemenea, Valeriu Gurbulea a spus că nici până în prezent nu a primit raportul expertizei medico-legale repetate şi a respins vehiculaţiile, potrivit cărora Procuratura Generală ar intenţiona să ascundă rezultatele investigaţiilor.
Procurorul general a respins, totodată, că alţi trei tineri, descoperiţi morţi după 7 aprilie, ar fi decedat în urma loviturilor poliţiştilor. El a reiterat versiunea oficială în cazul fiecăruia, enunţate anterior: Maxim Canişcev ar fi fost găsit mort în lacul Ghidighici, în locuinţa lui ar fi fost depistată o scrisoare prin care tânărul îşi ia rămas bun de la persoanele apropiate; Eugen Ţapu s-ar fi strangulat cu propriile şireturi, iar Ion Ţâbuleac s-ar fi aruncat în gol de pe un stâlp.
Valeriu Gurbulea susţine că au fost reţinute 173 persoane, dintre care arestate numai 117. În acelaşi timp, viceministrul de interne, Valentin Zubic, prezintă alte cifre: arest administrativ în cazul a 206 persoane.
Gurbulea a mai spus că 96 de persoane au depus plângeri, acuzând că au fost maltratate de oamenii legii. Doar 10 cereri au fost examinate, fiind pornite 4 cauze penale privind excesul de putere, cauzare de leziuni corporale medii, etc. Acesta a motivat mersul încet al anchetelor prin faptul că „a fost aglomeraţie în jurul acestor subiecte”.
Potrivit lui Valentin Zubic, în cazul unor persoane poliţiştii au fost obligaţi să aplice forţa. „Analizând aceste evenimente, am constatat că impactul loviturilor poliţiei nu a fost atât de puternice precum sunt în alte state, chiar şi din Europa”, a declarat acesta, precizând că expertizele medico-legale spun că doar în cazul a 6 persoane leziunile cauzate de poliţişti sunt medii, restul fiind de gravitate insignifiantă.
Viceministrul a mai spus că nu s-au adeverit cazurile de viol în comisariate, însă în cazul a trei tinere reţinute de poliţie într-adevăr „au fost admise careva acţiuni nedemne, înjositoare din partea colaboratotilor de poliţie”, iar în aceste cazuri urmează să se pronunţe procuratura. Printre măsurile de redresare a situaţiei Zubic a menţionat instalarea mai multor camere de luat vederi în penitenciare.
Şi Vitalie Pârlog, ministrul justiţiei a raportat despre urmările evenimentelor din 7 aprilie. Potrivit lui, în prezent la Curtea Europeană a Drepturilor Omului (CEDO) se află 5 dosare împotriva Republicii Moldova. S-au plâns de aplicarea relelor tratamente sau lipsa probelor pentru aplicarea arestului Anatol Mătăsaru, Gabriel Stati şi Aurel Marinescu, Fraţii Stepuleac, Sergiu Mocanu şi alte două persoane care au dorit să rămână în anonimat pe durata anchetei. În primele trei cazuri Guvernul Moldovei s-a expus deja, iar în celelalte două urmează să se pronunţe până la 29 iulie şi respectiv 9 august, a spus Pârlog.
În final, viceprim-ministrul Iurie Roşca, preşedintele comisiei, a admis că „unii colaboratori ai Ministerului Afacerilor Interne şi-au depăşit atribuţiile” şi a cerut responsabililor să investigheze toate cazurile şi să-i tragă la răspundere pe cei vinovaţi.
Membrii comisiei au aprobat şi un proiect de decizie, angajându-se, printre altele, să informeze populaţia cu privire la mersul investigaţiilor şi să devină mai transparenţi.
‹ înapoi la Ultimele Ştiri |
sus ▲