În relația dintre societate și elita politică există în continuare neîncredere
adăugat 05 august 2010, 09:02, la Interviu / Reportaj
Marian Lupu: Este absolut necesar ca pentru dezvoltarea democratică, pentru integrarea europeană a țării, să fie menținut un sistem de echilibru şi o distribuire a puterii la nivelul mai multor persoane, mai multor instituții.
Conform unuia din principiile care au stat la baza creării coalitiei de guvernamant, liderului PD, Marian Lupu, urma să îi revină funcţia de şef al statului. Deputaţii din Alianţă au votat unanim în două rânduri în favoarea lui, dar alegerile prezidenţiale au eşuat, deoarece comuniştii din Parlament le-au boicotat. Pentru a debloca criza politică, Alianţa pentru integrare europeana a decis să organizeze pe 5 septembrie 2010 un referendum constituţional prin care să redea dreptul cetăţenilor de a-şi alege preşedintele tarii. Liderul PLDM, Vlad Filat, a declarat că înţelegerea anterioară despre partajarea funcţiei de preşedinte lui Marian Lupu îşi va pierde valabilitatea odată cu dizolvarea actualului legislativ. Prin urmare, PLDM va avea propriul candidat la funcţia supremă în stat. Declaratiile premierului Filat au fost criticate de liderul democratilor Marian Lupu. El a spus ca Filat „incalca principiile” Aliantei faurite anul trecut si ca acest lucru „nu va ramâne fara raspuns” din partea PD. La ce s-a referit Marian Lupu vom afla chiar de la el, fiind invitatul editiei matinale de azi.
Europa Liberă: Propun sa incepem această discutie matinala pornind de la „trădare”. Chestia asta cu trădarea e un schimb de replici Filat-Lupu care ar putea sa mai faramițeze societatea si asa divizata intre comunişti şi alţii. Cum veţi explica electoratului ca aţi fost impreuna iar acum drumurile s-au desparţit?
Marian Lupu: Valentina, tocmai aceasta si este intrebarea. In mod normal, este firesc ca fiecare, formațiune politică, politician sa decida pe cont propriu care sunt planurile, deciziile, candidează sau nu pentru cursa perzidenţială. Din punctul nostru de vedere această situatie trebuie privita putin mai larg. Ce va fi, cum va fi, cum vom merge in acest scrutin, sa nu uitam ca timp de un an de zile avem aceasta Alianţă formată pe baza unor valori, principii, priorităţi. De aici incolo nu este mai putin important sa ne lansam in această campanie intr-o maniera mai organizată, pe care o discutam noi intre noi, cei care sunt parteneri in cadrul acestei Alianţe, sau mergem pe a doua-a cale, calea haotică, dezorganizată, fiecare pe cont propriu.
De aici, ne imaginam foarte bine că depinde foarte mult si configuraţia puterii de stat după aceste alegeri din toamnă. Iata pe ce motiv am zis ca in spirit de parteneriat si bune relatii in cadrul Alianţei, în spiritul responsabilității, și nu doar pe termen scurt, pentru toamna acestui an dar și pentru mulți ani înainte, ce facem și cum mergem înainte trebuia sa fie discutat intr-o maniera foarte serioasa in cadrul Alianţei, sa dam dovada de acest parteneriat şi responsabilitate și sa vedem planurile pentru viitor. Exista o zicala foarte bună, atunci cand doi se bat, al treilea câştigă. Cred ideea este inţeleasă.
Europa Liberă: Tocmai voiam sa va intreb. Poate e vorba despre nişte orgolii de moment? Poate mai există loc pentru a va intalni, cel patru lideri ai alianţei, pentru a face o analiza la rece, sa discutati mai barbateşte, in ideea de a simplifica, de a reduce la maxim numarul candidatilor la prezidenţiale, si asta in numele votantului care doreste sa nu reinstaureze comunismul la putere.
Marian Lupu: Exact, tocmai asta a si fost ideea si reactia care am dat-o. Este una care deriva din responsabilitate dintr-un sens mai larg. O responsabilitate nu care reiese din niste ambitii sau orgolii mai personalizate, ci din interese mai largi, interese naţionale. Această discutie bărbătească, la rece, eu gîndesc că trebuia sa se producă inainte de a se iesi la rampă, de a iesi in public cu anumite decizii. De acestea depinde foarte mult ce va fi cu această ţară şi va reprezenta societatea noastră. Cu parere de rau trebuie sa constat ca nu este un fenomen care vine in premieră. Asemenea lucruri cu părere de rau s-au mai intamplat si in trecut. Dar la faza actuală exerciţiul devine foarte si foarte responsabil. Sper ca mai există timp si posibilitatea de a se discuta la rece.
Europa Liberă: Domnule Lupu, am auzit voci ca dvs., cei patru lideri ai coalitiei de guvermant, mergeţi inconştient pe scenariul din Ucraina, unde liderii coalitiei pro-occidentale, care au produs revoluţia oranj, treptat s-au dispersat si au admis venirea la putere a lui Victor Ianucovici, orientat mai mult spre Moscova. Or, iată că si in Republica Moldova mar al discordiei este functia de preşedinte, la care ravniţi deocamdata 2 dintre cei 4 lideri ai coaliţiei.
Marian Lupu: Ati spus un cuvant foarte bun: deocamdată. Nu se stie ce va urma mai departe. Aveti perfectă dreptate, însă nu imi place cuvantul „de o maniera inconştientă”. Eu nu gandesc ca toate aceste lucruri se fac de o manieră inconştientă. Toate aceste decizii care sunt bazate mai mult pe interese mai egoiste nu sunt in stilul PD. Anume această situatie și trezeşte nedumerirea noastră. Lipsa de gandire, de coordonare, de responsabilitate. Daca aceste lucruri s-ar fi facut inconştient – ar fi o situatie, dar mie mi se pare că ele se fac foarte conştient. Ele sunt bazate nu pe niște gandiri si interese comune pentru ţară şi viitor, dar reies din ambiţii mai personalizate şi este mare păcat, pentru ca atunci cand doi se bat, al treilea câştigă. Iar aici interesul ţine de o singură persoană, de un singur partid. Cred ca lucrurile trebuie vazute mai larg.
12 luni, un an aproape, in cadrul alianţei PDM a dat dovadă de maxima corectitudine. Niciodata nu a venit cu niste lucruri pripite, inconştiente, sau lucruri care s-ar fi bazat pe niste interese egoiste. Am tinut foarte mult la acea formulă in care ne-am angajat cu totii impreuna. Si ma gandesc ca daca aceasta a fost baza intelegerilor si baza activitatii noastre de pana acum, cred ca de aceste principii ar trebui sa se tina toate componentele Alianţei.
Europa Liberă: Intre timp presa rusă scrie ca interzicerea participarii dlui Voronin la prezidenţiale sporeşte şansele dvs. si a domnului Filat. Relatia dvs. cu partidul premierului rus Vladimir Putin vă aduce vreun beneficiu in acest moment şi în ajun de campanie electorală?
Marian Lupu: Decizia Curţii Constituţiloane la acea intervenţie care a fost facută de Comisia Parlamentară Juridica „Numiri şi Imunităţi”. Din punctul meu de vedere, politicul nici nu ar trebui sa incerce să comenteze decizii juridice. Este vorba de lege. Daca legea spune astfel, ea trebuie executată cu stricteţe. Cum, pe cine va favoriza o asemenea situatie in scrutinul parlamentar, in ultima instanţă o va decide alegătorul, si nimeni altcineva.
Partea a doua-a a întrebării, relatiile PD cu Partidul Rusia Unită, vreau sa va spun ca aceste relatii le-am stabilit inca de la finele anului trecut, am inceput un proces de negocieri asupra unui acord de colaboarare intre cele două partide, si credeti-mă ca acest fapt nu capata un caracter conjunctural, electoral. Relatiile cu acest partener strategic, precum este Federaţia Rusă, poartă un caracter mult mai serios şi mult mai important decat doar fiind legat de ciclul electoral. Avem interese politice si economice si, pe această cale, vreau sa va spun ca noi dorim sa ne consolidam relatiile de parteneriat strategic in interesele naţionale ale Republicii Moldova. Credeti-mă ca aceste relatii daca vor fi dezvoltate in continuare, aceste relatii o sa aduca mari beneficii ţării.
Europa Liberă: Dar se spune ca avandu-l pe Putin in spate, poti avea si oamenii de afaceri, care au anumite parteneriate cu cei din Federaţia Rusă, or, lucru ştiut, oamenii de afaceri nu prea vor sa fie controlaţi.
Marian Lupu: Eu vreau sa va spun punctul meu de vedere, oamenii de afaceri nici nu trebuie sa fie controlati, in sensul direct si primitiv al acestui cuvant. Eu am pledat si voi pleda pentru o libertate a oamenilor de afaceri, fie ca e vorba de oameni de afaceri autohtoni sau investitori din Republica Moldova; există o singura parghie de control a activitatii economice – legea. Orice om de afaceri pur si simplu trebuie sa respecte legea si sa muncească in cadrul legislativ al ţării. Sunt categoric impotriva a tot felul de alte controale, dominări a politicului faţă de business. Pentru ca intr-o asemenea maniera niciodata nu vom construi o societate democratica, si niciodata nu o sa avem un sistem de economie de piaţă.
Europa Liberă: Conform ultimelor sondaje, cetăţenii nu au incredere nici in partide si nici in preşedinţie, dar au incredere mai mult in biserică, chiar în armată. Ceea ce inseamna ca inclină spre un sistem mai autoritar. Să vrea oare moldovenii un ţar, va vedeţi ca un tătuc in caz ca ajungeţi la cârma Moldovei?
Marian Lupu: A avea incredere in biserica chiar nu pot inţelege de ce acest lucru ar insemna ca moldovenii isi doresc un regim autoritar si o mana de fier. Chiar in increderea in armată, fiindcă totusi biserica si armata se asociaza in viziunea mea cu completamente alte valori.
Europa Liberă: Da, dar nu au incredere nici in partide si nici in preşedinţie.
Marian Lupu: Situația asta indica si partidelor si structurilor de stat, preşedinţie, guvern, Parlament – că există o problemă la mijloc, că există in continuare o neincredere in relatia dintre societate pe de o parte si elita politică pe de altă parte şi că trebuie de facut ceva, ceva foarte serios in acest sens.
Respectiv, partea a doua a intrebarii, care vizează cum as vedea momentul cand ajung la preşedinţie, instaurarea unui sistem autoritar, o mana de fier – vreau sa va spun ca sunt pentru ordine in această ţară, in mod evident ordine inseamna respectarea cu stricteţe a legii. Pe de altă parte sunt categoric impotriva unui sistem autoritar, dictatorial. Sa nu uitam ca anunţat in trecut, anunţ si in continuare, că si alegerile directe ale şefului statului, modificarea articolului 78 din Constitutie, in ferma mea viziune nu trebuie să insemne ca Republica Moldova trebuie sa treaca la un regim pur prezidenţial, care ar presupune concentrarea deplinei puteri de stat in mainile unei singure persoane.
Este absolut necesar ca pentru dezvoltarea democratică, pentru integrarea europeană, sa fie mentinut un sistem de echilibru, de balanţă şi o distribuire a puterii la nivelul mai multor persoane, mai multor institutii, de altfel vom risca să alunecăm, intr-adevar, in albia unei dictaturi. O ordine in ţara nu inseamna neaparat dictatură, ci o bună organizare si o responsabilitate a factorilor de decizie, in special celor de nivel inalt.
Europa Liberă: Dumneavoastră mai admiteti ca poate fi vorba si despre o alianţă centru-stanga, după alegerile parlamentare, astfel incat sa se spuna ca in Moldova există o social-democraţie cu faţă umană?
Marian Lupu: Şi anterior m-am referit la aceste subiecte, zicand ca PD de fapt lasă uşile larg deschise pentru dialor cu forţele democratice, inclusiv cu forţele de centru-stânga, pentru promovarea acelor prioritati si valori pe care noi le consideram foarte si foarte importante pentru R. Moldova. Foarte si foarte mult depinde în contextul viitoarei configuraţii a guvernarii, a puterii Republicii Moldova, cum vor acţiona şi componentele Alianţei, şi alte partide care se angajează in acest scrutin, care va fi dialogul dintre ele, care va fi comportamentul, daca va fi unul civilizat sau unul primitiv, murdar. Pentru ca putem sa ne asteptam la foarte multe. Există multi factori care trebuie sa determine in continuare cine si cum va guverna Republica Moldova.
Europa Liberă: Va fi intr-adevăr o competiţie destul de dificilă, destul de acerbă. Vreau sa va intreb: astazi PLDM invită reprezentanţii la o conferinţă de presă „iniţiativa PLDM de a reduce campania electorală de la 60 la 30 de zile”. Mai e posibil de modificat Codul electoral?
Marian Lupu: Pe mine ma mira foarte mult această initiativă, pentru ca acum o luna si jumătate in urmă, unanim in cadrul Parlamentului toate componentele Alianţei au votat pachetul de amendamente la Codul electoral. Şi iată că acum ne confruntam cu situaţia că atunci nimeni nici nu a vorbit nimic la acest subiect si avem o noua initiativa intarziata si putin explicabilă. Probabil că unica explicatie ar fi ca cineva se grabeşte foarte tare. Inclusiv si pe calea reducerii duratei campaniei electorale. Ca un punct in acest comentariu, cred ca as mentiona un singur lucru. Daca vorbim ca suntem un stat de drept, daca inclusiv si colegii nostri din PLD nu au venit cu această initiativa atunci cand era posibil sa fie amendata legea, ci vin acum, intrebarea este de ce acest lucru s-a intamplat? De ce nu s-a facut atunci? De ce ideea vine astazi? Care sunt scopurile urmarite? Pentru ca intr-o ţară de drept, trebuie sa urmam prevederile legii, aşa cum sunt ele.
Legea scrie ca durata campaniei este de 45 de zile la alegeri anticipate şi 60, există si aici o logică puternică. Trebuie sa fie timpul suficient pentru toti concurentii electorali, indiferent ca sunt la guvernare, ca sunt in opoziţie, ca sunt partide electorale, toţi trebuie sa dispuna de timpul necesar ca sa dialogheze cu electoratul, ca sa-si prezinte programele electorale, care sunt viziunile, ideile, ca sa dăm dovada de o competiţie cinstită si echilibrată. Si sa nu sa se intample faptul ca cineva sa dispuna de resurse administrative, de posibilitati care ii avantajează in comparatie cu alte partide, si atunci ar dori sa se folosească de aceste avantaje, in detrimentul interesului altora.
Europa Liberă: Fostul consilier prezidenţial Sergiu Mocanu va acuză ca ati fi marioneta lui Vladimir Plahotniuc, prin care acesta controlează abuziv structurile statului si şantajează Alianţa pentru Integrare Europeană. Cum comentaţi?
Marian Lupu: Ieri am dat si comentariu la acest subiect, nu-mi ramane decat sa ma repet, este o facatură, si in mod normal nici nu am de gand sa comentez ce spune domnul Mocanu, pe simplul motiv că este cu adevărat o biată unealtă, un mercenar, o persoana angajata de unii actori politici care stau la moment in umbră şi doresc cu tot dinadinsul, faţă de mine şi faţă de PDM, să denigreze şi formaţiunea politica si pe mine personal. Credeti-mă ca o sa ies cu comentarii bune si foarte interesante, doar in acel moment cand actorii de bază vor iesi la rampă si o sa-si asume toate declaratiile care au fost facute.
‹ înapoi la Ultimele Ştiri |
sus ▲