La datele pe care le cunoaştem până acum, întâlnirea de vineri dintre premierul Vlad Filat şi liderul separatist Igor Smirnov, în Germania, se pretează mai multor interpretări. (citiţi un comentariu al analistului politic Nicolae Negru, de la Chişinău)

1) un pas mic, dar important pe calea reglementării conflictului transnistrean; 2) o acţiune formală şi, prin urmare, inutilă, organizată de prietenii noştri externi, în care Filat nu a avut de ales; 3) începutul unei etape noi în reglementarea transnistreană, în care iniţiativa nu mai aparţine Rusiei, ci este preluată de Germania. Un asemenea punct de vedere a fost expus de colegul nostru Petru Bogatu. 4) Întâlnirea de la Bad Reichenhall îi serveşte numai lui Smirnov, care îşi face astfel publicitate electorală în ajunul aşa-ziselor alegeri de la Tiraspol. Spre uimirea generală, această idee simplă, ca să nu spunem superficială, a fost rostită în public de chiar preşedintele interimar Marian Lupu.

Ideea respectivă au repetat-o şi comuniştii, adăugând doar că UE şi Filat ar dori ca Smirnov să rămână la putere în regiunea separatistă. Totuşi ceea ce îi este „permis" PCRM-ui, al cărui lider are reputaţia unei persoane care nu alege cuvintele şi expresiile, nu îi este permis unui şef de stat, fie chiar şi interimar, care pretinde că integrarea europeană este o prioritate a guvernării din care face parte. Am fi curioşi să ştim ce ar fi declarat el dacă i se propunea lui să reprezinte Chişinăul în locul lui Filat? Nu suntem siguri că ar fi refuzat. Reacţia lui Filat, care l-a învinuit pe Lupu de subminare a procesului de reglementare transnistreană, cerându-i să-şi retragă cuvintele, este cât se poate de justificată.

Cadou pentru separatişti

Cu siguranţă, nu succesul electoral al lui Smirnov a fost pus în calcul de către cei care au scris scenariul întâlnirii. E aberant să crezi sau să declari aşa ceva, dar nu putem nega că liderul separatist este avantajat în acest caz. Un „persona non-grata", cu interdicţie de călătorie în ţările UE, nici nu putea visa la un cadou mai bun pentru campania sa electorală. E adevărat că unii concurenţi l-ar putea învinui de pactizare cu duşmanii „statului transnistrean", dar acuzele de trădare sunt „riscurile" inerente oricărei campanii electorale.

Din punctul nostru de vedere, întâlnirea, deşi a avut loc în Germania, este mai curând o idee rusească, decât germană. Aceasta îi convine în primul rând Rusiei şi nu dă mai nimic reglementării transnistrene. În timp ce câştigurile noaste sunt ipotetice, cele ale separatiştilor sunt vizibile. Întărirea încrederii contează, dar, dacă ne amintim că asupra unor chestiuni discutate la Bad Reichenhall, Filat şi Smirnov se înţeleseseră deja la întâlnirile de la meciurile de fotbal, optimismul nostru nu mai stă la fel de ferm pe picioare. Chiar dacă Smirnov a promis că Tiraspolul va participa pe 22 septembrie la negocierile oficiale în format 5+2, la Moscova, aceasta nu garantează un rezultat bun al discuţiilor.

Doi iepuri dintr-o lovitură

Moscova însă prinde doi iepuri dintr-o lovitură: obţine scoaterea liderilor separatişti din lista neagră a UE, şi mai face un pas spre nivelarea statutului Chişinăului şi a Tiraspolului în procesul reglementării transnistrene. Dorinţa ei dintotdeauna a fost ca Tiraspolul şi Chişinăul să fie tratate pe picior de egalitate, ca părţi negociante de acelaşi calibru, aşa încât să nu mai apară în capul nimănui ideea că Rusia ar fi parte a acestui conflict. În timp ce, pe de o parte, Smirnov se poate lăuda că a negociat cu Filat independenţa Transnistriei, Moscova poate spune că revenirea Tiraspolului la masa tratativelor este meritul său. Şi ea nu ratează această ocazie. După cum scrie ziarul moscovit „Kommersant", în ediţia online, Kremlinul îşi asumă mai multe acţiuni în scopul de a-l determina pe Smirnov să fie mai maleabil, printre care o anchetă asupra modului în care rudele sale au cheltuit asistenţa financiară venită din Rusia, retragerea de la Tiraspol a biroului de acordare a cetăţeniei ruse, obligându-i pe transnistreni să se adreseze la Ambasada de la Chişinău. Tot aici este plusată recomandarea Ambasadei ruse ca cei care posedă deja paşapoarte ruseşti să se conformeze legilor moldoveneşti şi să obţină permis de şedere de la autorităţile RM, dacă vor să stea mai mult de trei luni pe teritoriul RM.

Negocierile ca scop în sine

De ce ar fi înghiţit „nada" rusească Germania şi OSCE? Pentru că reluarea formală a negocierilor este privită de funcţionarii şi politicienii implicaţi de curând în reglementarea transnistreană ca un scop în sine, ca o chestiune de prestigiu profesional şi naţional. Întâlnirea organizată după toate regulile genului, cu elemente de „performance" politic, îţi asigură un succes mediatic răsunător. Cu atât mai mult cu cât compromisul, „rabatul" de demnitate îi aparţine lui Filat, nu lui Merkel. Cu o palmă mai mult sau mai puţin aplicată pe obrazul RM ce mai contează... pentru nemţi? Dacă în procesul reglementării conflictului din Karabah este de neconceput ca preşedintele azer să poarte negocieri cu liderul de acolo, în cazul nostru am fost martori ai unor întâlniri şi mai umilitoare decât cea a lui Filat, care este totuşi şeful Guvernului, nu al statului RM. Voronin, care acum strigă că Filat ar pune în pericol statalitatea RM, a făcut în faţa lui Smirnov concesii motivate electoral, acceptând să se pună staţionarea trupelor ruse pe teritoriul RM în relaţie cu mersul rezolvării conflictului transnistrean.

Un pas spre nicăieri

Contextul politic electoral din Rusia nu este favorabil retragerii trupelor şi încetării sprijinului pentru separatiştii de la Tiraspol. Sigur, dacă pornim de la premisa falsă că fără participarea lui Smirnov (sau a reprezentanţilor săi) la masa de negocieri, nu poate fi retrasă armata rusă şi nu se poate evolua în procesul de reglementare transnistreană, întânirea de la Bad Reichenhall este un un pas înainte, şi funcţionarii implicaţi în proces pot fi felicitaţi. Pentru ei contează mult percepţia generală că se progresează, că lucrurile încep să se mişte în direcţia necesară, că s-a pus încă o pietricică în temelia podului de încredere peste râul Nistru.

Parafrazându-l pe teoriticianul social-democrat Eduard Bernstein, unul dintre revizioniştii marxismului, putem spune că pentru funcţionarii reglementării procesul „este totul", iar scopul final, reintegrarea RM, „este nimic". Privită însă din punctul de vedere al rolului adevărat pe care Rusia îl joacă în regiune, întâlnirea respectivă este un pas spre nicăieri, obiectivul reintegrării RM rămânând azi la fel de îndepărtat ca şi comunismul de ieri.