„Dacă actuala guvernare nu va crea condiţii pentru o viaţă decentă, ne putem aştepta la surprize”

La 20 de ani de la proclamarea independenţei Republicii Moldova, primul preşedinte al acesteia, Mircea Snegur, răspunde la întrebările JURNALULUI. Citiţi în interviul de mai jos despre circumstanţele proclamării independenţei, de ce nu s-a realizat unirea dintre Republica Moldova şi România şi despre experienţa clasei politice în edificarea statului moldovenesc. 

–      Stimate dle preşedinte, în memoriile Dvs., aţi menţionat că Republica Moldova nu avea în 1991 experienţa necesară pentru a edifica un stat democratic, în comparaţie cu alte republici unionale. Acum, după 20 de ani, cum credeţi, a dobândit-o?

Mă refeream, bineînţeles, la experienţa clasei politice de atunci. Şi, într-adevăr, nu aveam experienţa, să zicem, a Ţărilor Baltice care, până la încorporarea lor forţată în componenţa URSS, erau state independente cu toate atributele de rigoare. Acestea, redobândindu-şi independenţa, şi-au continuat drumul lor.

Noi însă am fost obligaţi să o începem de la zero. Cu toate acestea, chiar în lipsa experienţei (nu trebuie să ne fie ruşine de asta), politicienii anilor ’90, în dorinţa de a se elibera de totalitarism, după proclamarea independenţei, au trasat corect şi temeinic căile de edificare a unui stat modern, democratic, european, cu oameni liberi şi înstăriţi.

–      Haideţi să vorbim despre experienţa clasei politice actuale.

În procesul de edificare propriu-zis, experienţa necesară (vorba domniei voastre) se acumula din mers, cum se spune. Sunt convins că în construcţia statală, în elaborarea vectorilor principali ai politicii interne şi externe nu au fost admise mari incorectitudini. E o altă problemă cum au fost şi sunt realizate obiectivele la care ne-am referit odată cu perindarea guvernărilor în decursul a 20 de ani.

„Un stat cu origini totalitare, cu clasă politică de sorginte nouă”

–      Aţi crezut şi mai credeţi în capacitatea clasei politice moldoveneşti de a crea un stat democratic în condiţiile în care statul moldovenesc are origini totalitare?

Am crezut şi mai cred. Or, clasa politică care a pus bazele statalităţii şi care a contribuit ulterior la consolidarea statului a fost şi este una de sorginte nouă, democratică. Nostalgicii după regimul totalitar au fost împinşi, până la urmă, de pe carosabil şi sperăm că nu vor mai reveni la conducerea statului.

–      Credeţi că e posibil acest lucru în condiţiile politice actuale?

Bineînţeles, aceasta depinde de succesele actualei guvernări pe toate dimensiunile şi de crearea condiţiilor pentru o viaţă mai bună a oamenilor. În caz contrar, ne putem aştepta şi la „surprize”.

–      Cunoaştem faptul că Republica Moldova a fost printre ultimele republici unionale care şi-au proclamat independenţa. Acest fapt ne face să bănuim că au existat şi alte viziuni în privinţa evoluţiei politice a RSSM.

Această întrebare mă nedumereşte într-un fel. Ea presupune că ar fi existat anumite ezitări înainte de a lua decizia hotărâtoare în ceea ce priveşte destinul Moldovei după eşuarea puciului de la Moscova şi căderea de facto a imperiului sovietic. Or, lucrurile s-au prezentat cu totul invers. Proclamarea independenţei a fost pregătită de către parlamentarii aleşi în mod democratic în 1990, pe parcursul întregii perioade de după alegeri.

Evenimentul ca atare a fost precedat de adoptarea Declaraţiei despre Suveranitate din 23 iunie 1990, boicotarea referendumului unional din 17 martie 1991 privind necesitatea menţinerii URSS. Noi am avut o poziţie principial negativă faţă de noul tratat unional, care ni se impunea, şi am declarat tranşant că nu-l vom semna. Din punct de vedere moral, eram gata să facem acel pas istoric şi până la puci, evenimentul urmând însă să fie pregătit mai minuţios.

–      Totuşi, spuneţi-ne, vă rog, de ce atât de târziu a fost proclamată independenţa?

Nu înţeleg de ce se consideră că Republica Moldova şi-a proclamat independenţa printre ultimele republici unionale, făcându-se trimiteri la intervalul de una-două zile. Oare aceasta este atât de important?

Totodată, este dat uitării faptul că Republica Moldova a fost unica republică unională care a susţinut deschis poziţia anti-puci a lui Boris Elţin şi a Federaţiei Ruse, contribuind astfel la eşuarea acestuia, fapt care se înscrie în seria măsurilor de apropiere a proclamării independenţei. Alte viziuni în privinţa evoluţiei politice a Republicii Moldova nu au existat.

Despre pactul Ribbentrop-Molotov

–      Cum explicaţi faptul că, pe 23 iunie 1990, Sovietul Suprem al RSS Moldoveneşti a condamnat pactul Ribbentrop-Molotov, iar pe 27 august 1991, Parlamentul a votat independenţa Republicii Moldova, o consecinţă a înţelegerii dintre Germania nazistă şi Uniunea Sovietică?

Din moment ce Congresul Deputaţilor din URSS constatase că protocolul adiţional secret (anexă a tratatului la care v-aţi referit) a fost semnat în contradicţie juridică cu suveranitatea şi independenţa unor terţe ţări şi îl recunoscuse nevalabil din momentul semnării, era alogic ca noi – teritoriu care a avut de suferit de pe urma acelui protocol – să nu luăm atitudine faţă de aceste documente.

În urma discuţiilor, protocolul care a avut consecinţe tragice pentru populaţia din Basarabia şi nordul Bucovinei a fost şi la noi declarat nul şi neavenit din momentul semnării lui – o decizie raţională şi necesară care ne-a deschis calea spre desprindere de imperiul în care am fost închişi (încorporaţi) în mod forţat.

Şi această desprindere s-a produs la 27 august 1991.

–      Totuşi nu credeţi că anume această condiţie a determinat derapajul nostru în domeniul democraţiei? 

Situaţia reală în momentul respectiv ne-a dictat formula creării unui nou stat. O altă soluţie, mai rezonabilă, în condiţiile conjuncturii mondiale şi europene nu a fost atunci abordată.

„Despre unirea României şi Republicii Moldova nu s-a discutat la nivel de şefi de stat”

–      O publicaţie din Republica Moldova a publicat un articol în care se menţionează că Dvs. i-aţi fi propus lui Ion Iliescu unirea RM cu România…

Îmi amintesc şi eu de acest caz. Aşa ceva nu a avut loc niciodată. Cu dl Ion Iliescu am discutat de nenumărate ori chestiunile legate de lărgirea şi aprofundarea relaţiilor dintre Republica Moldova şi România. Se ştie că în timpul mandatelor noastre s-au realizat obiective importante – simplificarea formalităţilor şi facilitarea regimului de trecere a frontierei în ambele sensuri, multiplicarea punctelor de trecere, intensificarea relaţiilor culturale şi economice, trimiterea tinerilor din Republica Moldova la studii în universităţile şi liceele din România etc. – însă problema unirii, la nivel de şefi de state, nu a fost abordată. Şi Republica Moldova şi România, în calitate de state care au semnat Actul Final de la Helsinki şi Carta de la Paris, erau/sunt obligate să respecte inviolabilitatea graniţelor. Iar eu şi dl Iliescu eram datori să asigurăm condiţiile necesare pentru aceasta.

–      Ce obiective a realizat Republica Moldova din cele pe care şi le-a propus în primii ani ai existenţei sale?

Pe plan intern, Republica Moldova s-a consolidat ca stat independent, democratic (cu siguranţă), cu toate atributele statale şi cu sistemul de securitate. A fost pus fundamentul unui stat de drept în care să se respecte drepturile omului conform standardelor internaţionale.

În plan extern, Moldova a fost recunoscută în calitate de stat independent şi liber de toată lumea, devenind membră cu drepturi depline a tuturor organizaţiilor şi organismelor internaţionale (politice, de securitate, creditar-financiare).

–      Republica Moldova este cel mai vulnerabil stat apărut după destrămarea URSS, nu se explică oare lucrul acesta prin existenţa a două viziuni – a intelectualităţii şi a clasei politice – despre perspectiva evoluţiei politice a statului moldovenesc?

Despre vulnerabilitatea statului moldovenesc se vorbeşte sporadic, în situaţii când ne confruntăm cu greutăţi. Asemenea stări de lucruri sunt caracteristice şi pentru celelalte state independente, descendente din URSS. De aceea, nu aş fi atât de categoric în afirmaţia că Republica Moldova este cel mai vulnerabil stat.

La cea de-a doua parte a întrebării, am răspuns deja parţial. Aici aş vrea doar să afirm că greşesc amarnic cei care îşi imaginează că între intelectualitate şi clasa politică există o diferenţă pronunţată de viziuni asupra perspectivei evoluţiei Republicii Moldova.

Intelectualii împreună cu scriitorii noştri au iniţiat mişcarea de renaştere şi eliberare naţională şi clasa politică sănătoasă i-a susţinut şi le-a fost alături (ceilalţi politicieni n-au contat).

Aşa se întâmplă şi acum. Este adevărat că între intelectuali şi printre politicieni sunt persoane cu altfel de viziuni. Dar societatea se orientează conform poziţiei majorităţii. În loc de discuţii sterile pe această temă, haideţi cu toţii să punem umărul la realizarea eforturilor privind integrarea în Uniunea Europeană a Republicii Moldova. Sunt convins că, odată ajunşi acolo, se vor unifica totalmente şi viziunile.

„Democraţia şi independenţa trebuie consolidate”

–      Despre ce fel de independenţă şi democraţie putem vorbi în condiţiile în care RM este bântuită de comunism şi pe teritoriul său staţionează o armată a unui stat străin?

Putem vorbi. Argumentele de rigoare le-am prezentat deja. Şi pluripartidismul, în contextul dat, constituie un element al democraţiei.

În ceea ce priveşte staţionarea în stânga Nistrului a trupelor militare ale Federaţiei Ruse, vă dau dreptate. Acestea ştirbesc din independenţa RM prin susţinerea forţelor separatiste în această regiune a ţării. Din păcate, eforturile actualei guvernări (ca şi ale noastre, ale predecesorilor, de altfel) pentru retragerea trupelor ruse de pe teritoriul RM nu se bucură de succes. Ca şi mai înainte, Federaţia Rusă nu-şi îndeplineşte obligaţiile luate faţă de forurile internaţionale, continuând să-şi lase militarii în această regiune.

Rămân totuşi la părerea că democraţia şi independenţa trebuie consolidate, chiar dacă mai avem această problemă nerezolvată.

–      Vă mulţumesc pentru interviu.