- Care a fost, în opinia D-voastră, semnificaţia anului 2010 pentru procesul de reglementare a conflictului transnistrean? Cum aţi aprecia activitatea Alianţei pentru Integrare Europeană în calitate de partener în cadrul procesului de reglementare, dacă ar fi s-o comparaţi cu puterea precedentă, comunistă?

Valeri Kuzmin: Mulţi participanţi direcţi la procesul de reglementare a conflictului transnistrean pe parcursul anului 2010 s-au pronunţat deja asupra principalelor sale bilanţuri şi ar fi destul de complicat să mai vin cu unele suplimentări în acest sens, dat fiind faptul că eu nu sunt reprezentantul politic al Rusiei în tema respectivă. Un lucru este însă indiscutabil: cu toate că a existat un şir de factori nefavorabili şi, în primul rând, instabilitatea politică ce s-a mai păstrat în Republica Moldova, procesului în cauză i s-a imprimat un anumit dinamism. Este vorba, în primul rând, despre activităţile desfăşurate pe linia OSCE şi despre şedinţele grupurilor de lucru în vederea elaborării măsurilor de încredere în diverse domenii. Totodată, în virtutea cauzelor menţionate deja, un progres substanţial în ceea ce priveşte esenţa conflictului nu a fost realizat. Luând în considerare cele expuse, consider că nu ar fi rezonabilă o analiză comparativă detaliată a activităţii Alianţei pentru Integrarea Europeană şi a Guvernului precedent al Moldovei, dat fiind faptul că ele şi-au desfăşurat activitatea în condiţii obiective diverse, au dispus de o motivaţie, de asemenea, diversă, dar în ambele cazuri rezultatul final s-a dovedit a fi unul destul de modest.

- Ce rol a jucat în procesul de reglementare dialogul direct dintre Igor Smirnov şi Vladimir Filat?

Valeri Kuzmin: Primii paşi de stabilire a dialogului direct dintre Primul-Ministru al RM, Vladimir Filat, şi conducătorul Transnistriei, Igor Smirnov, în cadrul procesului de restabilire a spiritului de încredere dintre părţile implicate în conflictul transnistrean, indiscutabil, pot fi înscrişi la activele acestui proces. Contactele personale, abilitatea de a se înţelege unul cu altul constituie o premisă obligatorie în realizarea unui anumit succes al oricăror negocieri. Cu toate acestea, ceea ce s-a întâmplat în anul 2010, putem numi cu foarte mari rezerve un proces de reglementare. Mai curând, am putea afirma că a fost reluată înaintarea spre acest scop.

- Ar putea contribui la reglementarea conflictului transnistrean Memorandumul Merkel-Medvedev?

Valeri Kuzmin: Aşa-numitul Memorandum Merkel-Medvedev s-a bucurat de o mare rezonanţă atât la Chişinău, cât şi la Tiraspol. Apariţia unui astfel de document atestă o sporire a atenţiei faţă de reglementarea transnistreană, pe care o manifestă principalii actori internaţionali.

Totodată, nu putem să nu menţionăm faptul că majoritatea politicienilor şi comentatorilor de la Chişinău au înclinat să izoleze tema respectivă de contextul general al întrevederii la nivel înalt de la Mezelberg, în cadrul căreia au fost examinate multe probleme destul de actuale, în opinia mea, pentru continentul european. Anume acolo a fost formulată iniţiativa cu privire la crearea unui format mai eficient de interacţiune a Rusiei şi Uniunii Europene în domeniul politicii externe şi securităţii (aşa-numitul comitet Ashton - Lavrov), a cărei examinare în cadrul Uniunii Europene încă nu a fost încheiată. Alte înţelegeri reciproce, realizate în cadrul negocierilor ruso-germane, încep să exercite treptat o influenţă pozitivă asupra soluţionării problemelor de pe agenda general europeană, cum ar fi, de exemplu, în cadrul contactelor care continuă în vederea reluării negocierilor în chestiunea renovării mecanismului de control asupra armamentului obişnuit de pe continent.

- Cum consideraţi D-voastră, de ce în cadrul ultimului summit al OSCE de la Astana nu s-a reuşit să se adopte documente mai explicite în ceea ce priveşte reglementarea conflictului transnistrean?

Valeri Kuzmin: În cadrul ultimului summit al OSCE de la Astana nu s-a reuşit adoptarea unui document politic în vederea reglementării conflictelor regionale îndelungate (care mai sunt numite şi „îngheţate") dat fiind faptul că unele state au întreprins tentativa de a obţine într-o formă ultimativă aprobarea unui astfel de text, care nu corespunde realităţilor situaţiei actuale din zonele respective. Delegaţia rusă a depus toate eforturile pentru realizarea unui compromis rezonabil, dar acestea, din păcate, nu au asigurat succesul.

- Putem vorbi oare despre progresul în reglementarea conflictului transnistrean în cazul interacţiunii grupurilor de lucru în vederea consolidării spiritului de încredere?

Valeri Kuzmin: Activitatea grupurilor de lucru în vederea consolidării spiritului de încredere între ambele maluri ale Nistrului constituie în mod organic, prin esenţa sa, un tot întreg, de aceea progresul realizat pe o anumită direcţie încă nu înseamnă că poate conduce spre un succes general.

- Cum a fost, în opinia D-voastră, activitatea mediatorilor şi a observatorilor în cadrul procesului de reglementare a conflictului transnistrean pe parcursul anului 2010?

Valeri Kuzmin: Mediatorii (Rusia şi Ucraina în calitate de state-garante, precum şi OSCE) şi observatorii (Uniunea Europeană şi SUA), de asemenea, preşedintele în exerciţiu al OSCE (Kazahstanul) au făcut tot posibilul în cadrul procesului de reglementare a conflictului transnistrean pentru a păstra şi a dezvolta caracterul dinamic al procesului în anul 2010.

Totodată, în opinia mea – şi în aceasta constă unul dintre aspectele principiale ale poziţiei Rusiei – rolul determinant în asigurarea unei străpungeri, în elaborarea deciziilor asupra celor mai importante măsuri de încredere, iar ulterior şi asupra chestiunilor statutare trebuie să-l joace înseşi părţile participante la conflict. Fără iniţierea între ele a unui dialog serios şi reciproc respectuos ar fi imposibil să-ţi imaginezi, cum ar putea fi soluţionată această criză îndelungată prin mijloace politice paşnice care, potrivit unei convingeri generale, sunt unicele acceptabile în cadrul reglementării transnistrene.

- Ex-viceprim-ministrul cu probleme de reintegrare, Victor Osipov, a menţionat că, posibil, peste câteva săptămâni, va avea loc o întrevedere oficială în formatul "5+2". Este oare posibilă reluarea negocierilor în acest format în timpul apropiat ?

Valeri Kuzmin: Perspectiva desfăşurării unei întrevederi oficiale în formatul "5+2" a depins întotdeauna şi continuă să depindă şi acum, în principal, de felul în care şi când va fi stabilită ordinea de zi, când va fi realizată o înaintare substanţială în direcţia coordonării parametrilor de bază şi a conţinutului reglementării celor mai importante chestiuni ale conflictului. Chestiunea nu constă în conferirea unei sau altei şedinţe sau sesiuni de negocieri a unui statut oficial.

Chestiunea ţine de capacitatea părţilor de a-şi apropia poziţiile într-o astfel de măsură, încât mediatorii şi observatorii internaţionali să fie capabili de a-i ajuta să accepte consensul definitiv, de a pregăti măsuri întru susţinerea deciziilor adoptate şi de a prezenta garanţiile necesare procesului de reglementare. Cu alte cuvinte, toate trebuie făcute la vremea lor.

- Care este poziţia Federaţiei Ruse privind cazul Ilie Cazac şi Ernest Vardanyan şi ce paşi este necesar să se întreprindă în vederea asigurării respectării drepturilor cetăţenilor în regiunea transnistreană?

Valeri Kuzmin: Poziţia Rusiei în chestiunea arestării şi condamnării lui E. Vardanyan constă în faptul că decizia respectivă a fost adoptată de către instanţa supremă de justiţie a Transnistriei, care a acţionat în calitate de organ independent al puterii judiciare fie şi al unui stat nerecunoscut. Nu ţine de competenţa Ambasadei să comentăm ceva în acest caz, dar luînd în considerare vârsta destul de tânără a celui condamnat, precum şi faptul că la libertate i-au rămas soţia cu doi copii mici, îmi voi permite să-mi exprim speranţa că autorităţile transnistrene vor căuta o posibilitate de a găsi o ieşire umană din această situaţie. În ceea ce priveşte cazul lui I. Cazac, dezbaterile judiciare, deocamdată, nu s-au încheiat şi comentariile, cu atât mai mult, sunt de prisos.

În legătură cu aceasta, consider nu tocmai potrivit să se beneficieze de aceste două cazuri şi de alte episoade similare în calitate de pretext pentru a învinui una dintre părţile implicate în conflict de nerespectarea drepturilor omului. Spre profundul meu regret, nu numai eu, dar şi opinia publică cunoaşte foarte bine cazuri de încălcare a drepturilor omului şi de imperfecţiune a activităţii sistemului judiciar, practic, pe întregul teritoriu al Republicii Moldova, inclusiv Transnistria. Cât priveşte diversele campanii informaţionale şi propagandistice ostile, practica internaţională demonstrează în mod univoc că acestea pot doar să prejudicieze oricare proces de reglementare.

- Sondajele opiniei publice, precum şi observările efectuate demonstrează că o parte considerabilă a locuitorilor regiunii transnistrene se pronunţă pentru reintegrarea ţării. Cum aţi comenta D-voastră această situaţie?

Valeri Kuzmin: Observările mele personale confirmă rezultatele sondajelor opiniei publice, care ne demonstrează că o parte considerabilă a populaţiei atât din dreapta, cât şi din stânga Nistrului se pronunţă pentru reintegrarea Republicii Moldova. Totodată, aceasta nu înseamnă că cetăţenii sunt gata pentru o astfel de unificare în orice condiţii. Cauzele şi rădăcinile conflictului sunt foarte bine cunoscute – ele ţin de manifestarea la timpul respectiv a nerespectării principiilor democratice (care, actualmente, la Chişinău sunt numite europene) şi a drepturilor omului (la autoidentificare culturală şi etnică, folosirea limbii materne, inclusiv pentru instruirea copiilor ş. a. m. d.), precum şi de tentativele de a-i impune populaţiei din Transnistria unele noţiuni străine acesteia, memoria istorică etc. prin metode violente. Aceasta a condus în anii 1990-92 la mari vărsări de sânge şi acest lucru nu poate fi şters atât de uşor din conştiinţa oamenilor. Este nevoie tocmai de respect reciproc şi de restabilire a spiritului de încredere, pentru ca rănile să se cicatrizeze definitiv.

- Cum Vă imaginaţi D-voastră varianta definitivă a reglementării conflictului transnistrean, cum şi când va putea fi ea realizată?

Valeri Kuzmin: După cum am încercat să demonstrez, varianta definitivă a reglementării poate fi doar un bilanţ al înaintării părţilor implicate în conflict una în întâmpinarea celeilalte. Rusia este gata nu numai să susţină procesul de negocieri, dar şi să garanteze rezultatele lor coordonate.

În opinia noastră, aspecte-cheie, pe lângă cele menţionate deja, trebuie să devină, de asemenea, statutul special şi garantat al Transnistriei în cadrul Republicii Moldova integre din punct de vedere teritorial. Totodată, integritatea teritorială, după cum demonstrează experienţa internaţională, nu înseamnă deloc caracterul unitar al orânduirii de stat. Nimeni doar nu pune la îndoială integritatea teritorială a unor astfel de federaţii şi chiar confederaţii, cum ar fi Brazilia, Germania, India, Rusia, SUA, Elveţia ş.a. Este important să se înţeleagă, că anume pe parcursul procesului de reglementare se va modifica şi formatul prezenţei internaţionale: actuala misiune militară pacificatoare mixtă va ceda locul unei misiuni civile, de garantare a păcii.

Totodată, aceasta nu constituie o premisă prealabilă a reglementării, ci va fi doar o componentă a soluţionării definitive. Cât priveşte „sperietorile" de tipul, precum că „prezenţa militară rusă" ar ameninţa pe cineva, în principiu, ele nici nu merită a fi comentate. Vom menţiona doar că pacificatorii din Rusia sunt percepuţi în Transnistria în mod univoc în calitate de garanţie nu numai a neadmiterii declanşării unei noi vărsări de sânge, dar şi a unei reglementări echitabile în general. În orice caz, bazele militare ale SUA amplasate în România, Bulgaria, Kosovo exercită o influenţă mult mai mare asupra situaţiei în domeniul securităţii în zona Balcanilor de Sud-Est, căci beneficiază de proporţii incomparabil mai mari. Eu nu doresc să mai amintesc despre planurile de amplasare pe teritoriul Bulgariei şi al României a elementelor de defensivă antirachetă americană globală.

Lumea contemporană, inclusiv din punctul de vedere al asigurării securităţii naţionale a statelor, devine tot mai integrată şi mai globalizată, ceea ce se manifestă în mod deosebit de convingător pe continentul european. În acest sens, şi aspectele respective ale reglementării transnistrene nu pot fi examinate într-o izolare totală de problematica securităţii din Europa.