Deputatul care controlează Cantemirul! Oamenii care lucrează la el sunt terorizaţi: "Fix ca nemţii" (VIDEO)
adăugat 24 mai 2015, 17:07, la Interviu / Reportaj • Articol publicat de Dumitru Pelin
A căpătat mandatul de deputat pentru a-și proteja propriile afaceri. Asta spun sătenii din satul Lingura, raionul Cantemir, despre deputatul Partidului Liberal Democrat din Moldova Ion Balan. Acesta este şi vicepreşedinte al PLDM, se ocupă de probleme ce ţin de dezvoltarea rurală. Oamenii se plâng că alesul poporului și-a concentrat în propriile mâini practic toate instituțiile statului din raion, iar afacerile din localitate îi aparțin sau lui, sau rudelor și altor apropiați. Chiar şi preşedintele raionului Cantemir se plânge de fărădeligile lui Ion Balan, atât în localitate cât și în raion, scrie realitatea.md.
Satul Lingura se află o distanță de 14 kilometri de orașul Cantemir și 137 de kilometri de Chișinău. Are o populație de aproape 1300 de locuitori. Printre ei este și deputatul Ion Balan, cât și rudele sale care țin sub control întreaga localitate și împrejurimile ei, chiar dacă nu fac parte din administrația publică locală.
Potrivit sătenilor, deputatul PLDM și rudele lui au reușit să acapareze prin mod fraudulos o bună parte din terenurile agricole din localitate. Mai mult, oamenii care lucrează la plantațiile de viță de vie ale deputatului, care în prezent sunt administrate de fiului acestuia Stas Balan, sunt terorizați.
Stas Balan este numit "neamţ şi fascist". "Fix ca nemții. Îi controlează prin buzunare să nu ia o bobiță de poamă. S-a așezat deasupra pe o cisternă și se uită pe la oameni. Dacă nu ai ascultat ce face el poate să ridice și bățul la tine. Bătaie de joc de oameni. Oamenii care lucrează nu vor să spună nimeni deoarece le taie din salarii", spun localnicii.
Mai mult, oamenii declară că feciorul lui Ion Balan ii-ar fi "şters vreo două" cuiva pentru că nu a cules bine strugurii.
Fărădeligile lui Ion Balan, atât în localitate cât și în raion, sunt de necontrolat, se plânge președintele raionului Cantemir, Andrei Malașevschi.
"Un Consiliu Raional care se ocupă de administrarea sau guvernarea raionului este cu toate serviciile desconcentrate: Poliția, Cancelaria de Stat, Securitatea alimentară și toate toate serviciile care sunt practic noi nu avem legătură astăzi. Noi activăm pentru că ei boicotează ședințele noastre. Boicotează ședințele Comisiei pentru situații excepționale, boicotează ședințele pentru traficul de ființe umane, boicotează ședințele pentru evaziuni fiscale și multe alte lucruri. Ele sunt controlate personal de Ion Balan", a declarat Andrei Malașevschi.
Acum doi ani, în comuna Lingura a fost construit un apeduct. La prima vedere, este o noutate bună. Doar că reprezentanții Direcţiei construcţii, gospodărie comunală, dezvoltare locală şi regională susțin că acesta a fost construit fără avizul necesar. Pe de altă parte, licitațiile organizate de primărie în acest sens sunt dubioase.
"După datele noastre, câștigător la procedura de achiziții a fost "Podgoria Vin" SRL. "Podgoria Vin" SRL este o întreprindere care activează pe teritoriul primăriei Lingura. Dumnealor, după ce au câștigat achiziția de lucrări, au subcontractat "San Gaz Service", dar nu despre asta merge vorba... au obținut licență de construcție a apeductelor și datorită faptului acesta au câștigat procedura de achiziție a lucrărilor. Procedura de achiziție, eu nu mă pot pronunța a fost corectă ori nu, deoarece n-am fost nici implicați şi nici informați", spune şeful Direcţiei Contrucţii, Valeriu Mocanu.
Compania "Podgoria Vin" SRL aparține fratelui deputatului Ion Balan, Vasile Balan, care pe lângă activitatea de bază, de cultivarea a strugurilor și fabricarea vinului, mai are ca obiect principal de activitate și construcția clădirilor, rețelelor inginerești și a apeductelor. După ce "Podgoria Vin" SRL a câștigat licitația, compania condusă de Vasile Balan a subcontractat un alt atreprenor "San Gaz Service" care este specializată în construcția nemijlocită a apeductelor.
Alte lucrări care au fost efectuate cu abateri în raionul Cantemir a fost construcția drumului din satul Cociulia. În această afacere au fost implicați deputații PLDM Ion Balan și Ivan Ionaș care au gestionat fondurile alocate pentru construcția traseului așa cum au vrut.
"În același mod primăria a organizat licitația fără să ne înștiințeze. A încheiat contractul a executat lucrările. Și numai când a apărut necesitatea de achitare a lucrărilor, pentru că Ministerul Finanțelor nu permite achitarea fără permisiunea direcției construcții, atunci noi am aflat că deja s-au efectuat și lucrări la obiectul dat. Noi ne-am expus părerea, procesele verbale de recepție a lucrărilor au fost semnate personal de mine cu anumite obiecții unde am diminuat lucrările. Dumnealor au executat cu aproximativ cu un milion de lei mai puțin lucrări decât au scris în procesele verbale. Eu am semnalat lucrul dat, dar au primit toți banii până la urmă, 2 milioane 500 de lei. Din 2 milioane 500, eu un milion le-am refuzat să le plătesc. Dar cum au ajuns toate materiale la Ministerul Finanțelor cum le-au plătit nu știu. În construcția drumului la Cociulia a fost implicată firma "Carpen". Am avut foarte multe discuții dar și presiuni din partea partea deputatului Ionaș. Care până la urmă s-a dovedit a fi proprietarul firmei date. Am avut presiuni și din partea Ministerului Finanțelor", a mai spus Valeriu Mocanu.
"Ceea ce ține de licitațiile care au avut loc și oferirea unor posibilități unor companii să activeze în teritoriu vreau să vă spun că este o suspecție aici că acești antreprenori au fost condiționați fiind că noi astăzi nu putem semna documente de finanțare a lucrărilor. Pentru că ele au activat și au fost înfăptuite fără documentație. Drumuri, canalizări, apeducte..." a mai spus preşedintele raionului.
Ion Balan nu s-a orpit însă aici. Deputatul atentează și la apele subterane. El a elaborat un proiect de lege care ar permite agricultorilor să utilizeze apele subterane pentru irigararea prin picurare care a fost apoi votat de Legislativ în două lecturi, fără a ține cont de avizul Guvernului care permite această activitate doar cu autorizația instituțiilor abilitate.
În cadrul şedinţei Parlamentului din 11 iulie 2014, deputatul PLDM Ion Balan spunea: "Se propune scopul concret de folosire a rezervelor de ape subterane în scopul irigării prin picurare. Astfel rezervele de ape subterane vor fi folosite rațional în vederea dezvoltării agriculturii ți în special la cultivarea culturilor multianuale livezi vii arbuști fructiferi legume și altele".
Autorul inițiativei legislative, deputatul Ion Balan a precizat că în unele zone din țară este o insuficiență a apelor de suprafață și că practica mai multor state a demontrat că este necesară utilizarea apelor subterane. Luat la rost de unii deputați, din opoziție acesta a refuzat să răspundă la întrebări.
Înainte de a dopta acestă lege, compania ce îi aparține lui Ion Balan, "Podgoreni" SRL a forat trei izvoare în apropiere de satul Lingura și a construit un lac de captare a apei de unde este pompată apa pentru irigarea prin picurare a plantațiilor de viță de vie și livezi.
Viceministrul Mediului Lazăr Chirică susține că, până în prezent, Ministerul nu a eliberat nicio autorizație pentru utilizarea apelor subterane: "Până la ziua de astăzi o autorizație de utilizare a apelor subterane încă nu am eliberat. La început este necesar un studiu de fezabilitate pentru a calcula rezervele de apă. Atunci noi putem să știm pentru ce cantitate de apă pentru ce volum de apă se poate de dat o autorizație".
Chiar dacă apa este un bun al statului și la acestă resurspă naturală trebuie să aibă acces orce cetățean, lacul de captare este îngrădit. Asta a trezit însă nemulțumirea sătenilor, iar unii oficiali au fost surprinși.
Pe lângă afacerile dubioase ale familiei Balan, gestionarea ilegală a banilor publici, acesta a fost implicat acum doi ani și în împărțirea gâului umanitar acordat de Ucraina. În anul 2012, de grâul semincer acordat de partea ucraineană au beneficiat cele mai afectate raioane de secetă din țără printre care și raionul Cantemir. Ei, bine, se pare că cele mai afectate de secetă au fost companiile pe care le dețin membrii Partidului Liberal Democrat din Moldova printre care și compania "Podgoreni" SRL. O altă companie ”Puiușorul de aur” îi aparține liderului fracțiunii PLDM în Consiliul raional, Viorel Voinu care mai este și rudă cu Ion Balan. Aceștia au beneficiat de câte zece tone de grâu fiecare. Grâu care apoi a fost transformat în făină.
"Voinu este o persoană care a lucrat peste hotare care a acumulat resurse financiare și-a deschis o afacere în creșterea puiulor și a găinilor "Puiușorul de aur". Este președintele fracțiunii PLDM. Este o persoană care este loială domnului Ion Balan. Și acest Voinu care de la "Puișorul de aur" a primit a primit zece tone. Balan a primit zece tone cei mai săraci oameni. Balan trebuia să primească zece tone. Erau oameni care nu aveau sămânță nu aveau bani. Cine împarte parte-și face", a subliniat președintele raionului Cantemir, Andrei Malașevschi.
Oamenii nu ştiu ce s-a întâmplat şi de ce au nu primit grâu: "Nu știu ce s-a întâmplat, avem pământ nu ne-au dat. Dar de ce nu știu. Noi am scris scrisoare la comitetul raional. A venit aici o doamnă și a spus că noi nu avem titluri pe pământ aici în Lingura".
În timp ce realiza materialu, echipa Realitatea TV a fost permanent urmărită de o mașină model Ford.
A doua zi, echipa Realitatea TV fost contactată telefonic de Ion Balan. Am fost acuzați că am plătit oamenii din satul Lingura pentru ca aceștia să-l vorbească de rău. Am încercat să obținem un interviu de la deputat însă am fost refuzați.
Menţionăm că, Ion Balan a ajuns în atenţia CNI pentru că nu şi-ar fi declarat şapte terenuri, şapte mijloace de transport şi două conturi bancare. Dosarul urma să fie trimis spre examinare Procuraturii Generale.
‹ înapoi la Ultimele Ştiri |
sus ▲