Cine plăteşte pentru reactivarea agresivă a teoriilor moldoveniste? Văzând insistenţa în promovarea limbii ruse şi inventarea legăturilor cu spaţiul slav în cele mai recente acţiuni de propagandă pro-moldovenistă, nu este greu de imaginat de unde vin banii. Cât despre scopurile acestei noi ofensive, nu sunt foarte multe de spus, ele fiind cât se poate de evidente.

 În aceste condiţii, cele mai bune răspunsuri vin tocmai din partea istoricilor ruşi care au studiat chestiunea basarabeană. Gheorghe Ghimpu a alcătuit o colecţie aproape completă a acestor mărturii în volumul său „Conştiinţa naţională a românilor moldoveni”, apărut la Chişinău în anul 2002. Inventarul acestor mărturii ruseşti este cât se poate de grăitor. Istoricul rus V. Kliucevski (1841-1911) scria negru pe alb „S-au întreprins două încercări de a elibera creştinii, a grecilor în Morea şi a românilor în Moldova şi Valahia” - nici vorbă de moldoveni. Cărturarul rus Porfirii Uspenski scria în anul 1846 despre „un diacon venit din Basarabia care ştia româneşte şi ruseşte”. În anul 1859, S. Palauzov publica un volum cu titlul „Principatele române Valahia şi Moldova”, în care scria „în spaţiul dintre albiile Tisei şi Nistrului locuieşte o masă compactă de populaţie, al cărei nume autohton a fost divizat de etnografii locali în câteva denumiri locale (...). Poporul acesta numeşte pământul populat de el Ţara Românească, considerându-se popor român”.

Academicianul rus Evgheni Evstigneevici Golubinski publica în 1871 la Moscova volumul „Curs scurt al istoriei bisericilor ortodoxe bulgară, sârbă şi română sau moldo-valahă” - istoricul rus considera bisericile din fostele state Valahia şi Moldova ca fiind una singură, biserica română. Tot Golubinski scria în acelaşi volum: „În afară de principatele Valahia şi Moldova, românii populează Basarabia noastră rusească, provinciile austriece Bucovina, Transilvania, Banat şi Ungaria de Est, precum şi colţul de nord-est al principatului Serbia” - o cât se poate de clară descriere a arealului locuit de români până în ziua de azi.

Geograful P. Bloh scria într-un manual de geografie al Imperiului Rus că „românii, adică moldovenii şi valahii, reprezintă masa principală a populaţiei Basarabiei şi a coloniei vecină cu dânsa, anume gubernia Herson”. Academicianul rus Lev Semionovici Berg scria şi el că „Moldovenii sunt românii care locuiesc în Moldova, Basarabia şi în guberniile Podolsk şi Herson”. Istoricul sovietic K. Porski scria în 1924: „deşi există o oarecare diferenţă între tipurile de români care trăiesc printre sau în vecinătate cu neamurile slave şi românii care au venit în contact permanent cu maghiarii sau germanii, această diferenţă este neînsemnată şi nu dezechilibrează unitatea tipului de român”.

Ce s-a întâmplat după 1924 cu termenul român în unele scrieri de la Moscova este o altă poveste. Care poveste este continuată până în ziua de azi. Mulţi spun că problema „moldovean sau român” ar fi răscrucea prostului, un fel de cvadratură a cercului de la Nistru până la Tisa. Nu este chiar aşa. Principiul nazist al minciunii repetate până devine adevăr nu trebuie lăsat să funcţioneze.