Iurie Ciocan: „Au fost tentative din exterior de a forţa canalul CEC”
adăugat 07 septembrie 2010, 10:16, la Interviu / Reportaj
Secretarul Comisiei Electorale Centrale (CEC), Iurie Ciocan, a declarat că în ziua desfăşurării referendumului au fost tentative din exterior de a forţa canalul oferit CEC de către Moldtelecom, dar acestea nu s-au soldat cu succes, scrie jurnal.md, preluat de Romanian Global News.
Acesta a declarat pentru privesc.eu că a fost informat despre acest lucru în ziua referendumului de către şeful Centrului de Comunicaţii Speciale. „Şeful acestei instituţii a venit la mine în birou şi mi-a comunicat despre aceste tentative de a forţa canalul prin care erau transmise datele către CEC. Din fericire, tentativele au eşuat", a spus Ciocan.
Iurie Ciocan a respins acuzaţiile Partidului Comuniştilor din Republica Moldova, precum că intenţionat a picat sistemul de transmitere a datelor din teritoriu către CEC. „Este vorba de eroare umană. Softul a picat pentru că personalul nu cunoaşte prea bine sistemul. Pe viitor vom încerca să evităm astfel de cazuri neplăcute", a menţionat oficialul.
Chiar dacă sistemul le dă bătăi de cap reprezentanţilor CEC, Ciocan spune că nu trebuie să renunţăm la el. „Pe viitor vom testa sistemul la nivel de ţară. Toţi vor avea de câştigat de pe urma implementării acestui sistem. În primul rând se va reduce costul alegerilor, nu va fi admisă votarea multiplă, va spori calitatea listelor electorale şi va dispărea necesitatea tipăririi acestora pe hârtie. Lumea va putea vota la orice birou electoral, iar acest sistem va găsi circumscripţia unde este înscris orice cetăţean", a precizat Ciocan, care promite că în 2014 sistemul va fi folosit în toată ţara.
De asemenea, cu ajutorul respectivului sistem va fi posibil de votat prin internet. „Cetăţenii de peste hotare nu vor fi nevoiţi să facă sute de km pentru a ajunge la un birou electoral. Faptul că peste hotare au fost deschise peste 70 de secţii de votare nu a dat rezultatul scontat. Când au fost 33 de secţii de votare au mers să-şi exprime opţiunea în jur la 18 mii de cetăţeni, iar acum în jur la 20 de mii. Diferenţa nu e mare, dar costurile da", a adăugat Ciocan.
Actualul secretar al CEC a mai spus că actuala componenţă a instituţiei va activa şi la alegerile parlamentare din toamna acestui an. „La 11 noiembrie va expira mandatul actualei componenţe CEC, dar atunci vom fi în plină campanie electorală. Conform prevederilor legale, mandatul va fi extins pentru 90 de zile, iar viitorul Parlament va desemna deja noii membri CEC", a punctat Ciocan.
‹ înapoi la Ultimele Ştiri |
sus ▲