"Întotdeauna, meşteşugul guvernării a fost monopolizat de cei mai ignoranţi şi cei mai şarlatani-pungaşi indivizi, ai omenirii!" (Thomas Paine) Nu ştiu cât de conştient este compatriotul nostru, Paul Goma, de ce a exprimat la 10 ianuarie 1776 celebrul Thomas Paine, însă eu, deîndată ce am reflectat la citatul de mai sus, mintea mi-a zburat către marea noastră personalitate,din satul Mana, Basarabia. La acest nivel este situată lupta de o viaţă, a lui Paul Goma, pentru adevăr şi pentru dreptate.

Da, basarabeanul nostru luptă şi cu ocupanţii, fără doar şi poate, însă cu guvernanţii duce greul bătăliei, ce n-a început ieri şi nu se va termina mâine. Fără conştiinţe de talia lui Goma, viaţa ar arăta ca un spectacol în care unii numai dau ordin, iar ceilalţi execută totul, fără să crâcnească. Sau, mai la obiect, doi lupi şi un miel ar vota pentru componenţa prânzului, fără ca mielul să poată vreodată contesta rezultatul votării. Avem puterea să ne imaginăm cum ne-ar fi viaţa fără conştiinţe naţionale de talia lui Paul Goma? Avem înţelepciunea să pătrundem cum este cu putinţă să trăieşti 9 ani într-un loc, şi aceştia fiind anii copilăriei, iar despre acel loc, numit Basarabia, să scrii peste 60 de cărţi, toate fiind scrise, numai, în mult-pătimita limbă română? Avem sufletul pregătit să pătrundem în legăturile extraordinar de puternice dintre omul Goma şi baştina sa?

Acum, exact o lună de zile mă aflam la Chişinău, în studiourile postului de radio "Vocea Basarabiei", faţă în faţă cu minunata realizatoare de emisiuni radio, Maria Săhărneanu. Aproape jumătate din interviu s-a bazat pe situaţia lui Paul Goma. Am început cu propria-mi copilărie petrecută în locul unde dânsul avea domiciliul obligatoriu, pe malul braţului Borcea şi am încheiat cu indignarea de care sunt cuprins atunci când aud că Paul Goma nu ar vrea să se întoarcă la baştină. Numai o dată s-a auzit că nu ştiu ce mare personalitate a lumii a primit paşaportul unui stat, în semn de onoare pentru acel stat să aibă printre cetăţenii săi acea personalitate? Şi, respectiva persoană nici nu a făcut vreo cerere, ci pur şi simplu a primit paşaportul drept cadou! Ei, bine, Paul Goma nu vrea cadouri, fiindcă nu crede în ele. Dânsul vrea numai şi numai ce i s-a FURAT, în mod abuziv, nu cu subtilităţi. Este aşa de greu de înţeles acest lucru? Mai cu seamă că familia Goma refuză, categoric, orice altă cetăţenie din lumea aceasta. Câţi dintre noi ne aflăm într-o astfel de performanţă, aproape de neimaginat? Citeam zilele trecute o frază atât de încărcată de semnificaţie, încât poate fi luată ca o sinteza a vieţii, nici mai mult, nici mai puţin. Fraza aparţine basarabeanului, românului şi, mai ales, OMULUI, pe numele său, Paul Goma; "APOI, CÂND AI PIERDUT APROAPE TOTUL, RĂMÂNÂND DOAR CU "NIŞTE PRINCIPII", NU LE ÎNCALCI ŞI PE ACELEA, MĂCAR CA SĂ NU PIERZI TOTUL-TOTUL-TOTUL." Se pare că asta este "buba" ce n-o poate lumea înţelege. Si, pe această buba îşi bazează explicaţiile şarlatanii, de care vorbea Thomas Paine acum 235 de ani. Cum altfel să-mi explic, ca şi la Mana, unde am fost cu vestitul autor al lucrării "Stalin mi-a furat copilăria', Boris Leu Vasiliev, oamenii ştiu că "Goma nu doreşte să revină la baştină". Chiar aşa? Măi să fie, mai să fie! Şi un nebun şi-ar dori să-şi revadă plaiurile natale, după atâta amar de vreme, nu credeţi? Este aşa de greu de demonstrat acest lucru? Oare nu atacatorul trenului englezesc, încărcat cu bani, prin anii '60, fugit în America de Sud, a cerut să revina ACASĂ, în Anglia, chiar într-un cărucior pentru invalizi, fiind conştient că-l aşteaptă doar o puşcărie? De ce a cerut acesta să se întoarcă? De nebun? Nu, cu certitudine, nu! A cerut asta, din cauza dorului extraordinar de patrie, acel dor care te seacă, te îmbolnăveşte, fără nici un fel de exagerare. Dorul acesta îi este caracteristic şi compatriotului nostru, fără să fi spart nici măcar o sticlă, darămite ditamai vagonul cu bani. Poate că guvernantii actuali ar trebui verificaţi în legătură cu vagonul financiar; s-ar completa atâtea găuri în buget "ghe numa'-numa'", vorba maramureşanului. Anul trecut ciocneam câte un pahar cu vin la sediul prestigiosului săptămânal, de la Chişinău, "Literatură şi artă", în cinstea întoarcerii la obârşii a marelui scriitor român-basarabean. Când am ajuns la New York, pe 2 octombrie, m-am dezumflat citind ce era prin presă; adică, se amână atât de dorita intoarcere! Inteleg ca se amana, dar, am voie sa intreb, pana cand? Nu de alta, dar stiu, din intelepciunea poporului, ca omul planuieste, dar, numai Dumnezeu hotaraste! Sa ne aflam in fata unei situatii, in care oamenii hotarasc in locul lui Dumnezeu? Daca asa sta treaba, apoi, eu ma indoiesc de mainele nostru. Va mai fi el, nu va mai fi? Aceasta-i intrebarea! Astea fiind spuse, eu ma retrag ca sa astept in liniste, ce va sa vina. Ca nu miroase a bine, oricum a-i da-o!

Nu inainte de a ura lui Paul Goma, sa ne traiasca, indiferent de ce-ar urma si sa nu uite ca speranta nu trebuie sa moara vreodata. Libertatea este exact acel miel de care vorbeam mai sus, foarte bine inarmat, ce contesta votul in privinta pranzului. Cum sa contestam, noi, ceva, in fata lupilor, daca nu suntem inarmati cu Paul Goma?

LA MULTI ANI, STIMATE COMPATRIOT SI, FIE, CA REINTALNIREA NOASTRA SA SE PRODUCA LA OBARSIE, UNDE ZAC OSEMINTELE INAINTASILOR! ASA SA NE AJUTE, BUNUL DUMNEZEU!

Florin Carlan, 02 octombrie 2011, New York