Lansarea romanului 100 de zile de Stela Popa, joi, 11 februarie la Bucureşti
adăugat 08 februarie 2010, 09:17, la Interviu / Reportaj
Cel mai nou roman în colecţia Caşmir, 100 de zile, scris de Stela Popa, jurnalistă din Republica Moldova, va fi prezentat în premieră la Bucureşti, joi, 11 februarie, orele 18.00 la librăria Mihai Eminescu, Bd.Regina Elisabeta nr.16.
"100 de zile" este atât o poveste de dragoste cât şi un roman al Moldovei ultimilor ani, ani cu victorii şi înfrângeri, cu bucurie şi deznădejde, cu speranţă, cu flori, cu sânge...
Romanul este axat pe traseul Corjova-Chişinău-Bucureşti, derulat prin intermediul personajului principal, Roberta şi este structurat în trei părţi.
Partea întâi "Amintiri din trecut" o prezintă pe Roberta Ciugureanu, o tânără din Transnistria, care vine la Chişinău, împreună cu sora sa geamănă, pentru a-şi realiza visele.
Partea a doua - „Coridorul morţii" - surprinde, pentru prima dată într-un volum, perioada protestelor de la Chişinău. De aici încep cele 100 de zile infernale. Personajele cărţii se întâlnesc pe scena revoluţiei, fiecare cu destinul, miza şi angajarea sa politică: statalişti, pro-ruşi, unionişti, spioni, diversionişti etc
Partea a treia - „Un sfârşit e un început" - redă căutările disperate ale Robertei - Ion şi Dragoş sunt daţi dispăruţi -, lupta cu autorităţile şi urmările evenimentelor din 7 aprilie pentru fiecare personaj. Toate firele complicate se deznoadă acum. Pe fundalul morţii tatălui său în urma bătăilor din „coridorul morţii" şi complicaţiilor ulterioare, Roberta, înfuriată şi dezamăgită, ia o decizie radicală.
Alături de autoare, invitaţi la eveniment vor fi:
Viorel Badea, senator pentru românii din Europa şi Asia
Prof. Univ. Dr. Adrian Cioroianu, istoric
Titus Corlăţean, preşedintele Comisiei de Politică Externă a Senatului României
Prof. Univ. Dr. Dan Dungaciu, sociolog
George Scarlat, jurnalist.
‹ înapoi la Ultimele Ştiri |
sus ▲