Interviu  luat de Ilie GULCA  de la Jurnal de Chisinau lui Larry L. Watts, autorul volumului „Fereşte-mă, Doamne, de prieteni! Războiul clandestin al blocului sovietic cu România”

Începând de la proclamarea independenţei sale, România a fost supusă unei incredibile campanii de denigrare orchestrată de Rusia. În această acţiune, Rusiei i s-au alăturat în timp Ungaria, Bulgaria, Polonia şi Republica Democrată Germană. Multe din elementele campaniei de dezinformare au fost preluate şi duse mai departe după 1989. Aflaţi din acest interviu ce crede istoricul Larry L. Watts despre şansele Republicii Moldova de a deveni un stat democratic şi de a se integra în familia ţărilor europene.

– Având în vedere că Occidentul ştia demult despre politica Rusiei faţă de România, cum explicaţi faptul că s-a scris atât de puţin despre acest subiect până acum?

Spre deosebire de URSS, Germania de Est (a cărei frontieră cu Germania de Vest se credea cel mai indicat loc pentru o confruntare militară convenţională dintre NATO şi Pactul de la Varşovia) şi Polonia (care avea o diasporă de aproximativ 3,3 % în SUA, ceea ce a făcut-o importantă în politica internă a SUA), istoria acestor state şi relaţia lor cu Rusia a fost relatată pe larg de naţionalii lor, inclusiv cei emigraţi în SUA sau aiurea. Astfel, aş întreba la rându-mi de ce românii din România şi românii din SUA n-au abordat mai detaliat acest subiect? Bine, unii au făcut-o în România cu impact extrem de limitat, având la dispoziţie fondurile Arhivelor Române. În plus, subiectul însuşi este dificil din punct de vedere politic. Astfel, politicile independente ale României au fost identificate cu Ceauşescu (parţial cu scopul de a le discredita pe parcursul anilor ’80), ale cărui eforturi de a trata această problemă l-au făcut un campion al „securităţii naţionaliste” sau al „agendei comunismului naţional”.

În mediul intelectual din România, după 1989, s-a descurajat  investigaţia „petelor albe” ale istoriei, create prin influenţa sovietică şi cea ideologică comunistă. Exista problema riscurilor carierei, ceea ce făcea imposibilă o investigaţie ştiinţifică a trecutului recent.

– Se ştie că Republica Moldova a fost formată de URSS la 2 august 1940 pentru a exercita şantaj asupra României, lucru demonstrat şi de Dvs. În acest context, ce şanse are aceasta de a deveni un stat democratic şi de a se integra în familia statelor europene?

Chestiunea este foarte complexă. Aş face referire la lucrările profesorului Gheorghe E. Cojocaru privind discuţiile Kominternului de creare a acestei entităţi şi lucrările profesorului Gheorghe Negru privind manifestările obsesiei sovietice de a face ca moldovenii să fie fundamental străini în raport cu românii. Documentele sovietice, descoperite şi publicate de către profesorii Cojocaru şi Negru, sunt categorice şi incontestabile în acest sens.

În ce priveşte şansele RM de a deveni stat democratic şi de a se integra în UE, aş spune mai întâi că aceasta este în afara obiectivului lucrării mele. Acestea fiind spuse, există numeroase similarităţi strategice cu dileme care îşi au originile în trecut, endemice pentru teritoriul şi populaţia acestei regiuni. Mai întâi, ca stat mic, politica RM trebuie să fie realizată într-un mod „semiclandestin”. Orice stat mic – dacă nu este încorporat într-un mediu securizat (de exemplu, în centrul UE sau înconjurat de munţi) – nu poate să-şi arate cărţile. Cauza este simplă. După cum se ştie, statele ostile direcţiei statelor mici vor căuta să submineze această direcţie. Şi chiar marile puteri, care caută acomodare cu statele ostile, tratează interesele statelor mici ca mijloc de a ajunge la compromis.

După mine, teza aceasta a fost ilustrată foarte bine în acordul Europei de a exclude România din negocierile dintre RM şi Transnistria – singurul stat cu care se învecinează Moldova şi de asemenea singurul stat care împarte etnicitatea marii majorităţi a populaţiei RM. Înainte de 2007, nu exista o justificare absolută pentru această excludere, în afară de interesul de a aduce statele la un compromis cu Federaţia Rusă. După 2007, UE a căutat destul de stângaci să justifice excluderea continuă a României, bazându-se pe faptul că aceasta este reprezentată la negocieri de UE. Hai să spunem lucrurilor pe nume. Relaţia UE cu Federaţia Rusă a avut o prioritate mai mare decât interesele românilor oriunde s-ar afla aceştia.

– Unii istorici din România au calificat executarea lui Ceauşescu drept o a doua crimă împotriva poporului român, după condamnarea lui Antonescu. Cum apreciaţi această calificare?

Eu las judecarea lui Ceauşescu pe seama românilor înşişi, doar ei au dreptul de a-l judeca pentru transgresiunile interne. Cu toate acestea, orice popor care permite altora – străinilor, în special – să-i definească eroii şi bandiţii săi – şi-a pierdut identitatea sa.

– Experienţa concilierii dintre Franţa şi Germania, precum şi dintre România şi Ungaria ar putea fi aplicată în cazul relaţiilor dintre România şi Rusia?

Dacă examinăm îndeaproape concilierea dintre Franţa şi Germania, veţi vedea că există şi aici elemente similare – cel mai la suprafaţă este un soi de ostilitate paternală care durează de câteva secole. Cu toate acestea, şi Franţa şi Germania erau competitori egali, având de-a lungul istoriei, mai mult sau mai puţin, o bază egală. Acestea pot în continuare să se apropie echitabil una de alta, chiar şi să se reconcilieze.

Rusia a pus în umbră masiv România şi a dezvoltat şovinismul necesar pentru a-şi justifica „dreptul” de a determina destinul românilor. Cel mai mare obstacol pentru reconcilierea româno-rusă este de a convinge Rusia să-şi reconsidere atitudinea sa manifestată de-a lungul secolelor – de a-şi reevalua strategia de încorporare care i-a adus câştiguri, în special, în ultimii 90 de ani – şi de a elabora o altă strategie, a cooperării şi sprijinului bilateral.

Românii au realizat mereu că trebuie să fie la fel de puternici ca şi vecinii lor, dar ei au insistat asupra anumitor principii care să ducă la egalitatea în relaţii, ceva ce regimurile succesive ale Moscovei nu au considerat drept legitim. Or, mentalităţile sunt lucruri care se schimbă foarte dificil.

Consultant al Corporaţiei RAND în timpul revoluţiei din România, Larry Watts a călătorit deseori în Europa de Est şi în URSS înainte de 1989. Ulterior, a asistat oficiali din România la înfiinţarea Colegiului Naţional de Apărare şi a colaborat cu mai mulţi miniştri români ai Apărării şi şefi de stat-major privind reforma în domeniul armatei, cooperarea cu Parteneriatul pentru Pace şi integrarea în NATO.

În anii 1990 şi 1991, a fost şeful Biroului IREX din Bucureşti, iar până în 1997 a fost senior consultant al Project on Ethnic Relation (PER) şi director al Biroului PER din România. Între 2001 şi 2004, a activat în calitate de consultant pentru reforma sectorului de securitate pe lângă consilierul prezidenţial pentru securitate naţională din România.