Lotul naţional olimpic se va pregăti pentru JO de la Londra cu 4,5 mln. lei
adăugat 28 decembrie 2011, 19:04, la Sport • Articol publicat de Ana Cristiuc
Ministerul Tineretului şi Sportului şi Comitetul Naţional Olimpic au semnat contractul de finanţare pentru pregătirea şi participarea Lotului naţional olimpic al Republicii Moldova la ediţia a XXX-a a Jocurilor Olimpice de vară şi la ediţia a XIV-a a Jocurilor Paralimpice din anul 2012, de la Londra.
Potrivit MTS, valoarea contractului este de 4.526.750 lei.
”Finanţarea vine din fondul de rezervă al Guvernului pentru anul 2011, conform Hotărârii Executivului nr. 954 din 16 decembrie, curent. Vom aloca imediat mijloacele financiare Comitetului Naţional Olimpic, care este responsabil de participarea lotului naţional la Jocurile Olimpice”, a declarat ministrul Tineretului şi Sportului, Ion Cebanu.
Această finanţare nu include cantonamentele sportivilor şi participarea acestora la competiţiile internaţionale de calificare. ”Procedura de calificare va continua în prima jumătate a anului 2012, astfel încât cotele de participare urmează să fie anunţate oficial abia după 1 iunie 2012. Devizul de cheltuieli pentru participarea Lotului naţional olimpic din Republica Moldova la Jocurile Olimpice şi Paralimpice de la Londra include doarcantonamentul precompetiţional de acomodare, cheltuieli de transport, cazare şi alimentaţie, asistenţa medicală a candidaţilor olimpici, asigurarea cu echipament şi atribute de promovare a imaginii Republicii Moldova la Jocurile Olimpice”, a adăugat ministrul Tineretului şi Sportului.
‹ înapoi la Ultimele Ştiri |
sus ▲