Fuziunea dintre Partidul Liberal şi Partidul Mişcarea Acţiunea Europeană este un mariaj politic potrivit. La o privire sumară, aproape perfect. Totuşi, ca să reziste la proba timpului, căsnicia lor trebuie să treacă de câteva primejdii care pândesc după colţ.

PL şi MAE au nu doar afinităţi doctrinare şi obiective politice similare, ci şi origini comune. Cele două partide s-au născut din aspiraţii democratice, româneşti şi, s-o spunem pe şleau, unioniste. Ambele s-au constituit în alternative oportunismului PPCD. Şi PL, şi MAE s-au afirmat pe valul nevoii stringente de schimbare pe segmentul de dreapta al eşichierului politic. Până la urmă, cel dintâi s-a pliat mai bine decât cel de-al doilea pe aşteptările electoratului. Amândouă însă s-au impus drept formaţiuni neîntinate şi nepoliticianiste.

Privite din acest unghi, fuziunea lor este la ora actuală pe cât de firească, pe atât de imperativă. Mai mult decât atât. Partidul Liberal, care va încorpora MAE prin absorbţie, din punctul nostru de vedere, ar urma să continue procesul de unificare a spectrului liberal. Când spun acest lucru, mă gândesc, mai întâi de toate, fireşte, la PNL.

Asta cu atât mai mult cu cât traversăm un moment propice pentru unificarea mişcării liberale. Conjunctura politică sileşte astăzi PL să se întărească pe cale mecanică, prin alierea cu alte partide înrudite. Acest fapt, cu voie sau fără voie, poate contribui enorm la dinamizarea şi ordonarea dreptei unioniste.

Pe de altă parte, PL are de înfruntat pe acest drum ghimpos şi ostenitor al unirii liberale mai multe capcane. Promiţător în faza iniţială, Partidul Mişcarea Acţiunea Europeană, prin coabitarea cu grupul Untilă de la AMN, şi-a scris, orice s-ar spune, o istorie controversată care acum, prin ricoşeu, va lovi formaţiunea lui Ghimpu-Chirtoacă. Asta însă nu trebuie să descurajeze, desigur, elanul fuziunilor. Dacă se opreşte de frică să-şi piardă virginitatea politică, aşa cum propun unii din partizanii săi, Partidul Liberal riscă să degenereze în comportamente sectare, ceea ce într-un viitor apropiat i-ar lua apele şi l-ar împinge la marginea scenei politice.

În această situaţie, PL nu prea are de ales. El urmează să fuzioneze, dar este dator concomitent să-şi ia măsuri de precauţie pentru a converti un mariaj ce se anunţă în linii mari convenabil în unul eminamente fericit.

În primul rând, liberalii uniţi, plini de speranţe şi vise pentru viitorul lor comun, nu trebuie să pornească pe drumul bătătorit al partidelor cu denumiri europene, dar cu cu un tip de organizare sovietică. PL+MAE ar urma să renunţe din capul locului la aşa-zisul "centralism democratic", repudiat în vorbe, dar practicat în fapte, într-o măsură mai mare sau mai mică, de toate formaţiunile politice de la noi. Acestea din urmă funcţionează, de fapt, pe principiul găştii leniniste, unde supunerea oarbă în faţa boss-ului nu se pune în discuţie. Atare construcţii închise sunt sortite într-un târziu să degradeze.

De aceea se impune o adaptare a partidelor noastre la standardele europene. De ce să nu fie PL prima formaţiune cu o structură efectiv democratică? Deschiderea, competiţia loială şi libertatea fracţiunilor va energiza şi va fluidiza viaţa de partid, conferindu-le liberalilor un plus de creativitate, coerenţă şi forţă politică.

În fine, dar nu şi în ultimul rând, trebuie scos în faţă Dorin Chirtoacă. Lăsând-ul pe plan secund, Mihai Ghimpu a pus la murat, de fapt, cariera politică a nepotului său, lipsindu-l de prospeţimea cuceritoare care îl propulsase în topul popularităţii acum 2-3 ani. Însă partidul unit va avea mare nevoie de primarul Chişinăului. Doar Chirtoacă, pe post de vioara întâi, poate relansa astăzi orchestra liberală.