Nu cred că m-am hazardat când am afirmat înainte de anunţarea rezultatelor că Alianţa pentru Integrarea Europeană a învins. Nu mă bazam doar pe dorinţa mea subiectivă, nici pe sondaje sociologice, ci pe intuiţia biciuită de realităţi.

Alianţa a parcurs un an imposibil. Cei patru şefi de partide nu aveau exerciţiul puterii, iar criza a lovit năprasnic şi populaţia din R. Moldova, nu doar din România. Într-o asemenea perioadă, omul simplu, obişnuit să aibă grijă de el secretarul de partid comunist sau preşedintele de sindicat, este tentat să creadă că tot răul care i se întâmplă vine de la cel care conduce statul.

Iată de ce, pe ansamblu, rezultatul obţinut de Alianţă este bun, mai ales că mafia lui Voronin are puternice structuri în teritoriu şi a aruncat mulţi bani pentru acest scrutin. Din disperare. Cei trei să mulţumească alegătorilor lor consecvenţi, mai ales tinerilor şi s-o ia de la capăt. O nouă etapă s-a dus şi trebuie să ne bucurăm de lucrurile bune. Când bunicul se ducea să-şi cotească polobocul, nu se întrista pentru jumătatea pierdută în petrecerile cu prietenii şi cumetrii. Se bucura pentru jumătatea plină, care-i mai rămăsese.

Sigur că eu doream ca Mihai Ghimpu şi Vlad Filat să obţină majoritatea absolută, dar maturitatea în politică se dobândeşte prin ani lungi de muncă printre oameni, din poartă-n poartă. Sigur că îmi pare rău pentru Vitalia Pavlicenco, o femeie foarte curajoasă, care a abordat consecvent un tabu pentru propaganda roşie din Basarabia: unirea cu România. Nu a intrat în Parlament şi ar fi fost bine să fie şi o asemenea voce acolo.

Cei trei conducători ai Alianţei au început să discute din nou după ce au scăpat de iritare, ca de un vărsat de vânt. Asta au vrut majoritatea alegătorilor: să meargă tot pe mâna lor. Vlad Filat şi-a organizat mai bine structurile din teritoriu, a avut şi pârghiile administrative, iar rezultatele au fost pe măsură. Dacă va fi suficient de abil şi dacă nu va fi ros de virusul aroganţei celui mai puternic, el are şansa acum să coaguleze coaliţia. Mihai Ghimpu şi Dorin Chirtoacă trebuie să se aplece mai mult spre oamenii concreţi din teritoriu pentru a-şi creşte falangele.

În ce-l priveşte pe Marian Lupu, se vede treaba că are burduf de politician, nu stomac. Cel puţin, aşa rezultă din telegramele date în vileag de WikiLeaks. Avem giganţi pentru geopolitică şi în Republica Molotov!

Evident, nu ştim ce martori au fost de faţă la târguielile cu Voronin. Din textul telegramei rezultă că Lupu înghite şi regurgitează orice. Altfel, un om onest nu ar mai ridica privirea după spovedania de sub patrafirul ambasadorului american de la Chişinău.

Să rezişti tentaţiei de a sălta 10 milioane de dolari de la papaşa Voronin este o probă că te vinzi greu sau aşa trebuia să creadă yankeul. Lupu a preferat ipostaza lui Putin: să fie ales preşedinte şi apoi să decreteze imunitate veşnică pentru clanul lui Voronin. Dacă ar fi ştiut atunci, mai bine lua banii, dar ce garanţii avea că bătrânul miliţian se şi ţinea de cuvânt?

Situaţia în care se află acum Marian Lupu îl transformă într-un partener jenant oricum. Alături de Voronin, îl aşteaptă neantizarea politică. Dacă rămâne în Alianţă, mai are o minimă posibilitate să spele ruşinea. În nicio variantă, nu mai poate pretinde funcţia de preşedinte al republicii. Măcar de ochii lumii, va fi nevoit să accepte refacerea Alianţei, altfel nu va mai fi iertat.

Faptul că a venit Serioja Narîşkin, şeful administraţiei prezidenţiale de la Kremlin, ca să moşească o coaliţie roşie pentru Rusia, nu înseamnă nimic pentru ecuaţia politică reală de la Chişinău. Atestă cel mult cramponarea Moscovei de o zonă iremediabil pierdută pentru ea în timp.

Vom trăi şi vor vedea...