În Republica Moldova a fost duminică al doilea tur al alegerilor locale. Confruntarea, altfel una de relevanță locală, s-a transformat imediat într-una geopolitică prin încărcătura simbolică a confruntării între Dorin Chirtoacă, reprezentantul Partidului Liberal, partid pro-românesc, unionist, euro-atlanticist, și Zinaida Greceanâi, fost premier comunist și prietena personală a lui Vladimir Putin, pro-rusă, din partea PSRM (alltfel pretins independentă), propovăduitor al Uniunii Euro-Asiatice.

Dealtfel și data desfășurării alegerilor a fost una simbolică, 28 iunie, la 75 de ani de la Raptul Basarabiei și Bucovinei de către Uniunea Sovietică, simbol valorificat deopotrivă de ambii competitori, fie ca moment în care Rusia sovietică a rupt teritoriile României, pe baza Pactului Ribentropp-Molotov, fie cotat ca “ziua eliberării de sub jugul româno-fascist”, cum clamează moldoveniștii, sau ca “abandonarea Basarabiei și Bucovinei de către România”, cum urlă propaganda rusă din toate instrumentele războiului informațional din stânga Prutului.

Nu-i vorba că nici măcar independentiștii/stataliștii comuniști moldoveniști ai lui Voronin nu-și mai aduc aminte că temeiul Declarației de Independență a Republicii Moldova față de Uniunea Sovietică a fost tocmai denunțarea Pactului Ribentropp Molotov, făcută la nivel național, printr-un mare simpozion validat de Marea Adunare Națională. Altfel de ce s-ar mai fi rupt RSSMoldovenească de URSS dacă nu exista acordul samavolnic ruso-german Hitler-Stalin care i-a schimbat evoluția pentru 50 de ani. Ar fi putut rămâne ca și periferie în noua formula de imperiu rus post-sovietic, așa cum doresc astăzi pro-rușii doamnei Greceanîi și ai socialistului Igor Dodon să o readucă, eventual târâind-o peste Ucraina în Siberia.

Pe aceste premize, a fost evident că bătălia pentru Chișinău a fost una geopolitică ascuțită, în care opțiunile intermediare nu au mai existat, ci voința populară s-a polarizat între România și Rusia. De aici și semnalele mai degrabă discrete de susținere din partea partidelor pro-europene, cu nuanțe în funcție de linia de argumentație potrivită și de apropierea de România sau de Rusia, de rivalitățile față de PL respectiv PSRM. Totul pregătindu-se pentru viitoarele negocieri pentru majoritatea care să asigure un guvern pentru Integrare Europeană, coerent și activ, care chiar să treacă la reforme.

Miza alegerilor a fost chiar mai mare. Și e de ajuns să ne uităm la rezultatele care arată relativul echilibru, dar și avantajele structurilor pro-guvernamentale care și-au adjudecat în mare victoriile într-o formulă împărțită în raioane și marile orașe. Totul cu excepția singularităților din primul tur de la Bălți și Orhei, acolo unde Renato Usatâi se înglodează în administrația locală, devenind fie un gospodar și politician de pluton, fie fiind răzbit de preocupările curente, iar Ilan Shor așteptându-și arestarea în scandalul Băncii de Economii a Moldovei.

Dacă mergem în spatele marșului triumfal și al mândriei că România a învins Rusia la Chișinău, avem cel puțin două concluzii importante: voturile sunt împărțite dar validează clar opțiunea pro-europeană, adunând aici opțiunile partdielor pro-europene din alianța minoritară cu cele ale partidelor pro-europene sau pro-românești de opoziție; apoi dificultatea cu care vor fi abordate negocierile unei Alianțe pentru Integrarea Europeană în care disputa PL-PSRM de la Chișinău nu mai permite comuniștilor naționaliști moldoveniști decât rolul de partid dintr-o coaliție mai largă de susținere a reformelor și a unor proiecte strategice pentru Republica Moldova, un fel de partid al interesului național care se pregătește să părăsească scena politică la viitoarele alegeri generale.

Mai trebuie să remarcăm în subsidiar bătălia structurilor pro-ruse și a partidelor cu finanțatori la Moscova aflate în rivalitate. Partidele pro-ruse clasice au dispărut(mai puțin votul pentru Ilan Shor care a îmbrăcat haina Ravnopravie în ultimul moment, evidând candidatura independentă) iar Partidul Nostru al lui Renato Usatâi a învins la nivel național, dar în special în Găgăuzia, PSRM al lui Igor Dodon, creându-i dificultăți majore acestuia față de proprii finanțatori. E un semnal de recalibrare și în ceea ce privește susținerile venite din Federația Rusă care trebuie să abandoneze caii morți pentru bidivii mai vioi și cu perspective.