Lupu a fost primit rece şi a stat 50 de minute în biroul lui Grîzlov
adăugat 09 februarie 2011, 14:44, la Eveniment • Articol publicat de Alexandru Rîșneac
„De această dată, întrevederea dintre Marian Lupu şi Boris Grîzlov nu a fost atât de productivă, iar liderul Partidului Democrat s-a aflat în biroul lui Grîzlov doar 50 de minute, după care a plecat singur”, scrie jurnalistul rus, Vladimir Soloviov, pentru „Kommersant”.
Potrivit sursei citate, Grîzlov nici nu l-a condus pe oaspetele său. „Întâlnirea rece pentru Marian Lupu nu a fost întâmplătoare. Acest lucru este direct legat de evenimentele din decembrie, din jurul formării coaliţiei de guvernământ din Moldova”, susţine jurnalistul rus.
Acesta subliniază că Moscova l-a susţinut pe Lupu în dorinţa de a deveni preşedintele statului şi a participat activ la negocierile de creare a majorităţii parlamentare, prin intermediul şefului administraţiei prezidenţiale, Serghei Narîşkin. „După alegerile din 28 noiembrie, Narîşkin a vizitat Chişinăul şi se părea că a rezolvat întrebarea privind alianţa de guvernare, în cadrul unei întrevederi cu liderul comunist, Vladimir Voronin, şi liderul PD, Marian Lupu”, se menţionează în material.
Despre acordul celor două părţi de a crea o alianţă de centru-stânga au informat şi surse din cadrul Ministerului de Externe rus, care se ocupă de direcţia relaţiilor cu R. Moldova.
Serviciul de presă al Dumei de Stat nu a anunţat despre vizita lui Lupu la Moscova, iar liderul PD a considerat că acest lucru s-a întâmplat pentru că era vorba despre o vizită de lucru şi nu una oficială. După vizita sa la Moscova, Lupu a declarat că nu a discutat subiectul alegerii preşedintelui, iar cel al preţului gazului a fost pus în discuţie tangenţial.
‹ înapoi la Ultimele Ştiri |
sus ▲