Maracuţa: „Moldova se va uni cu România în următorii 10-15 ani”
adăugat 03 iunie 2010, 11:30, la Interviu / Reportaj
„Transnistria nu va intra niciodată în componenţa Republicii Moldova, dar nici în a Ucrainei sau Rusiei”. Declaraţia a fost făcută la Kiev de către Grigori Maracuţa, fostul spicher al organului legislativ de la Tiraspol.
Maracuţa spune, citat de mediile de informare transnistrene, că, după schimbarea puterii la Chişinău, relaţiile dintre Transnistria şi Moldova s-au înrăutăţit.
„Acestea nu au fost simple nici până atunci, dar dat fiind faptul că autorităţile moldovene se orientează la apropierea de România relaţiile se complică şi mai mult”, a spus Maracuţa, care consideră că este doar o iluzie încercările de integrare şi construire a unui stat comun.
Maracuţa a mai declarat că unirea dintre Moldova şi România este inevitabilă şi pentru realizarea acestui fapt ar fi necesari 10-15 ani şi a comparat unirea dintre cele două state cu reintegrarea celor două Germanii.
La Kiev, Gorgori Maracuţa a mai declarat că preşedinţia transnistreană ar trebui limitată până la două mandate, criticând faptul că Igor Smirnov se află în fotoliul de lider al regiunii deja pe durata a patru mandate.
‹ înapoi la Ultimele Ştiri |
sus ▲