În editorialul de faţă nu voi fi nici echidistantă, nici imparţială, aşa precum recomandă Codul Deontologic al jurnalistului. Şi nu de atâta că am încetat să îmi respect profesia, ba din contra, jurnalistica e chiar sensul vieţii mele publice, dar am realizat şi realizez dintotdeauna, că înainte de a practica oricare profesie, există de-asupra la toate datoria de cetăţean şi aici, oricine şi oriunde ar vorbi, nu va putea să pună semnul egal între ele, mai cu seamă întrun stat precum este Republica Moldova. De ce? Şi voi încerca să formulez un răspuns care ar da greutate convingerii mele. În primul rând aşi zice că jurnalistul din Republica Moldova nu are dreptul să fie echidistant şi imparţial din cauză că o parte din clasa politică moldovenească activează împotriva interesului naţional şi nu ar fi nici un rezon s-o tratezi ca şi pe oameni de bună credinţă, dar nici să fii complice la fărădelegile lor. Or, cum ar fi să fii echidistant şi imparţial cu Voronin şi Partidul Comuniştilor, care ne-au întârziat cu bună ştiinţă pentru opt ani încheiaţi calea spre Europa, chiar dacă aproape 80 la sută din populaţia Republicii Moldova îşi dorea integrarea în Uniunea Europeană? Cum să fii echidistant şi imparţial, dacă a fabricat concepţii de politici naţionale, anihilând limba, istoria şi cultura din care ne tragem, îmbrăcându-ne cu sila o haină străină? Cum să fii echidistant şi imparţial, dacă fiind la putere a făcut politica altor state şi nicidecum politica statului pentru care a fost votat? Cum să fii echidistant şi imparţial, dacă ocupând funcţia cea mai înaltă în stat şi-a supus toate structurile din subordine şi sub paza lor a furat ce a gândit, sărăcind poporul pe care se angajase să-l fericească, el devenind boier, iar marea majoritatea a celorlalţi - şomeri? Cum să fii echidistant şi imparţial, dacă pe vremea preşedinţiei lui a pornit poporul în masă pe drumuri, nefericind atâtea şi atâtea familii despărţite de sărăcia impusă de politica pe care a făcut-o? Cum să fii echidistant şi imparţial cu un politician care a ridicat poalele în faţa fraţilor noştri de sânge, insultându-ne şi jignindu-ne impardonabil pe toţi laolaltă?  Asta e Voronin şi compania lui. Şi atunci, spuneţi-mi, ce facem cu echidiatnţa şi imparţialitatea jurnalistului, dar mai cu seamă a cetăţeanului în acest caz?

Sau ce facem în cazul Partidului Democrat care prin includerea lui Vladimir Plahotniuc pe poziţia a doua din listele lui, sfidează cu nonşalanţă bunul simţ al opiniei publice, corupând-o indirect  prin acceptarea directă a faptelor lui Plahotniuc?  Or, chiar să fie el nevinovat precum se erijează, fără a avea anularea oprobriului public de către o instanţă de judecată?  De unde să fie crezută o astfel de prestanţă, dacă s-a îmbogăţit pe vremea lui Voronin, asigurând după spusele presei şi bogăţia clanului Voronin? Câte cazuri au fost enumerate de jurnaliştii de investigaţie, care, neverosimil, nu au fost motive cel puţin pentru ancheta organelor competente? Astăzi, Vladimir Plahotniuc îşi flutură activităţile caritabile, care depăşesc cu mult veniturile din declaraţia de avere depusă al Comisia Electorală Centrală. De unde ia dar banii pentru ele? Ar fi la fel un alt motiv pentru investigaţii jurnalistice. Mai spune Plahotniuc după intrarea pe lista PD-ului, că, citez: îmi pasă de ce se petrece în ţară. Cunosc îndeaproape situaţia oamenilor şi problemele din guvernare. Având cunoştinţele şi experienţa necesară, cunosc soluţiile care ar rezolva majoritatea problemelor economice şi sociale existente ale ţării. Deci pot contribui la schimbările de care avem cu toţii nevoie" - citat încheiat. Vai, acum poate, dar pe vremea lui Voronin nu a putut, nu i-a păsat de ce se întâmplă în ţară? Nu a avut destule cunoştinţe şi experienţă pentru a rezolva problemele economice şi sociale ale ţării. Atunci nici vânt rece nu-l ajungea, atunci prietenia şi cârdăşia cu Voronin nu-i repugnau, ba din contra îl făceau un om de temut şi de poveşti de groază pentru speriat copiii înainte de somn. Acum, el încearcă sub umbrela PD să se dea drept om de bine, de prieten vechi cu Marian Lupu, cu colegi de facultate, fără să ţină cont de înţelepciunea populară: cei de-o teapă se adună sau după sac şi petică. Asta da, experienţă, asta da, cunoştinţe! La hoţie ar fi de adăugat, atâta timp cât o instanţă de judecată nu a spus contrariul privind investigaţiile jurnalistice. Iar Partidul Democrat, care pendulează între trecut şi prezent, sfidând la fel istoria şi limba poporului pe care vrea să-l conducă, aprobând cu bună ştiinţă reputaţia proastă a prietenului Plahotniuc, dar mai cu seamă compromiţând prin el valorile care asigură sănătatea morală a unei societăţi, însuşindu-şi de fapt imaginea, dar şi chintesenţa Partidului Comuniştilor, nu face nimic altceva decât să fie taxat de electorat întocmai precum merită sau, precum se mai spune, după faptă şi răsplată.

Ar mai fi de adăugat că este greu să manifeşti echidistanţă şi imparţialitate jurnalistică şi faţă de puzderia de partiduţe  mici, vii doar în campanii electorale, gen Patrioţii Moldovei, dar şi faţă de mulţimea de candidaţi independenţi, care se înghesuie să-şi facă treabă în viaţa politică, ghidaţi doar de interes personal, fiindcă interesul naţional este o noţiune străină pentru ei. De ce o fac, dacă se ştie că alegerile din 28 noiembrie sunt pe muchie de cuţit: ori, ori, altă cale nu există? Ori - în Uniunea Europeană, ori - la fel cum a fost sub Voronin, dacă nici măcar sărăcia unicală, caracteristică doar nouă în Europa, nu e o dovadă că în acest fel nu se mai poate, că pe drumul lui Voronin nu e de mers înainte, ci doar înapoi - la crimă şi minciună, la teroare şi totalitarism, la sărăcie şi umilinţă. La trădarea, precum ne-am convins de atâtea ori, a interesului naţional, care nu a preţuit pentru Voronin şi clanul lui nici cât o ceapă degerată.

Dar ca el nu vrem să fim. Interesul naţional pentru un popor care se respectă urcă de asupra ambiţiilor şi ambiguităţilor politice, el se ridică şi de-asupra unui cod profesional, cod ce te obligă să ai aceeaşi atitudine, să-i tratezi echidistant şi imparţial pe toţi - fie eroi, fie trădători ai interesului naţional. Aici, pe acest teren, tovărăşie nu se face cu nici unul dintre cei ce pun la îndoială acest interes. Acest lucru, aplicabil în ţările democratice europene, cu direcţii clare şi concrete de dezvoltare a naţiunilor lor, cu garanţii constituţionale privind obârşia, istoria, dar şi limbile lor, nu poate fi aplicat şi la noi, aici unde, firea noastră umană, năucită de totalitarismul bolşevic, care i-a amestecat toate valorile întro singură oală, nu se poate descurca, din păcate, în ce e rău şi ce e bine pentru supravieţuirea ei. De atâta îmi şi permit îndemnul: votează, lume, doar partidele care au cuvântul liberal în denumirile lor. Doar ele ar fi capabile, cu rezervele parvenite graţie comportamentului lor în diferite momente istorice, să ne ducă întrun viitor ce ne-ar împlini, dar care la sigur va aparţine şi copiilor copiilor noştri. Iar acest lucru déjà ne va pune pe făgaşul refacerii noastre din comunism, dar şi pe cel al prosperării europene. Iar din Europa, din norocul destinului nostru, facem parte şi noi. Atât doar că mai trebuie să ne asigurăm acest drept.  Nu tare departe. În câteva zile. La alegerile din 28 noiembrie, alegeri la care trebuie să ieşim cu toţii ca la joc, ca la hora din străbuni, ca la pojar la o adică, fiindcă în caz contrar  vor decide  alţii în locul nostru. Alţii, care ne vor schimba, precum s-au pornit -  şi limbă, şi alfabet, şi istorie, şi neam, şi tricolor. Ne vor schimba chiar şi pe noi în trista legendă a mancurtului, care din lipsă de discernământ e capabil să-şi omoare propria mamă şi propria fiinţă.