Marius Lazurca: AMANAREA implementarii pachetului energetic III, o intentie REALISTA
adăugat 03 octombrie 2012, 06:37, la Interviu / Reportaj • Articol publicat de Octavian Balan
Totusi, Lazurca precizeaza ca Republica Moldova trebuie sa isi diversifice sursele de aprovizionare cu energie, iar Romania este dispusa sa o sprijine in acest sens. Urmariti mai jos un interviu acordat de ambasadorul Romaniei pentru site-ul inprofunzime.md.
R: Ce parere aveti despre intentia guvernului Filat de a amana pana in 2020 implementarea Pachetului III energetic?
M.L: Cred ca este o decizie realista. Mi se pare in egala masura important de amintit faptul ca proiectul acestei decizii a fost discutat, in diverse formate, cu partenerii internationali ai Republicii Moldova, inclusiv cu Romania.
R: Anuntul de amanare a fost facut dupa vizita premierului Vlad Filat la Moscova, unde i s-a cerut Moldovei sa renunte la angajamentele europene in materie de energie, in schimbul micsorarii pretului la gaz...
M.L: Cred ca aveam de-a face cu o interpretare fortata, stimulata, e drept, de cronologia faptelor. Usoara precipitare a evenimentelor, dupa vizita in Federatia Rusa a premierului Filat, a putut crea impresia, eronata dupa mine, ca amanarea adoptarii Pachetului III ar fi consecinta directa a discutiilor de la Soci si Moscova.
In opinia mea, indiferent de continutul acestor discutii si de eventualele oferte care se vor fi facut, guvernul Filat ar fi constatat ca angajamentele luate prin aderarea la Comunitatea Energetica Europeana in 2010 au fost prea ambitioase si ca Republica Moldova are nevoie de un ragaz suplimentar pentru a le pune in practica.
R: In ce consta, de fapt, acest Pachet III Energie si ce-i ofera Republicii Moldova?
M.L: Foarte simplu spus, e vorba despre un pachet legislativ al UE, asumat si de Chisinau, ca membru al Comunitatii Energetice. Acest pachet creeaza conditiile unei piete a energiei deschise, libere, competitive. Obiectivul Pachetului III este de a oferi consumatorului de energie, casnic sau industrial, posibilitatea de a alege cea mai buna oferta de energie, la cel mai bun pret.
Imaginati-va, de exemplu, ca o anumita unitate industriala ar putea negocia direct cu un anumit producator de energie, nu neaparat din Republica Moldova, si ar obtine un contract sigur si la un pret optim. Asa cum un cumparator individual are posibilitatea de a opta intre, sa spunem, mai multe feluri de conserve de mazare, diferite ca provenienta, pret si calitate, asa si consumatorul de energie ar trebui sa aiba posibilitatea de a-si alege produsul care raspunde cel mai bine nevoilor sale.
R: Cum se poate obtine acest lucru?
M.L: Ajungem la prevederile specifice ale legislatiei europene cu privire la energie. E nevoie, in primul rand, de diversificarea surselor de aprovizionare cu energie. In momentul de fata, Republica Moldova se aprovizioneaza de la un numar foarte limitat de producatori, intre care cei mai importanti sunt Gazprom, pentru gaze, si Centrala de la Cuciurgan, din regiunea transnistreana, pentru curent electric.
Dar pentru ca Republica Moldova sa poata procura energie de la mai multe surse, e nevoie de diversificarea si multiplicarea rutelor de transport. De aici importanta proiectelor de interconectare energetica cu România, element care va asigura accesul consumatorilor din Republica Moldova la producatori din intreaga Uniune Europeana.
In al treilea rand, e necesara demonopolizarea, adica excluderea situatiei in care o companie controleaza atat productia, cat si transportul si distributia de energie. Din cele expuse de mai sus, se poate vedea ca atingerea obiectivului unei piete libere a energiei reclama investitii masive si timpi relativi lungi de implementare.
R: Credeti ca Republica Moldova va reusi?
M.L: Da, cred ca va reusi. Sunt incurajat de mai multi factori. In primul rand, ma sprijin pe decizia premierului Filat de a reinnoi angajamentul Chisinaului de adoptare a normelor europene in materie de energie.
In al doilea rand, ma bucura reactia de pana acum a partenerilor occidentali ai Republicii Moldova. In acest sens, România este la fel de decisa sa duca la bun sfarsit toate proiectele bilaterale de interconectare energetica, tocmai din dorinta de a oferi Chisinaului acces la piata europeana a energiei.
In al treilea rand, ma incurajeaza contextul general: intreaga Uniune Europeana lupta pentru conditii mai bune pentru consumatorii de energie. Republica Moldova nu e singura si nu va ramane singura.
‹ înapoi la Ultimele Ştiri |
sus ▲