Medvedev: Rezolvarea conflictului transnistrean depinde și de România
adăugat 19 octombrie 2010, 16:11, la Eveniment
Soluţionarea conflictului îngheţat din Transnistria depinde nu doar de poziţia Moscovei, ci şi de cea a părţilor implicate, Chişinăul şi Tiraspolul, precum şi de poziţia României şi a Uniunii Europene, a declarat astăzi preşedintele rus, Dmitri Medvedev, tramsite Agerpres.
Problema transnistreană a fost discutată de preşedinţii rus şi francez, Dmitri Medvedev şi Nicolas Sarkozy, şi de cancelarul german Angela Merkel, la reuniunea trilaterală care a avut loc luni şi marţi la Deauville, Franţa.
„Consider că avem potenţialul necesar pentru a rezolva cele mai diverse conflicte, inclusiv cele din categoria conflictelor îngheţate. Am discutat această temă /diferendul transnistrean -n.r./, după cum o discutăm, în mod tradiţional, în timpul întâlnirilor cu Angela Merkel. Consider că putem atinge rezultate bune, dar pentru aceasta trebuie ca toate părţile implicate în conflict să adopte o poziţie constructivă, iar acesta este deja treaba mediatorilor, a celor care sunt în măsură să influenţeze situaţia”, a spus Dmitri Medvedev.
Medvedev a reiterat că avut, la Moscova, întâlniri atât cu reprezentanţi ai conducerii de la Chişinău, cât şi cu cei de la Tiraspol şi a estimat că cele două părţi pot fi orientate spre 'o muncă constructivă'.
„Alta este problema că puterea de la Chişinău se află într-o stare de relativă nedeterminare. Îi aşteaptă alegerile şi, în mod firesc, aceste procese pot fi reluate când se vor contura părţile care poartă negocierile şi care au împuterniciri. Imediat ce vor avea loc, consider că avem şanse să reluăm procesul /de negociere/ şi să atingem rezultate. Rusia va contribui în acest sens”, a afirmat Dmitri Medvedev.
România s-a pronunţat pentru reglementarea conflictului transnistrean în cadrul formatului de negocieri 5+2 ' (OSCE, Republica Moldova, Transnistria, Ucraina, Rusia şi în calitate de observatori UE şi SUA). Experţii afirmă că, pentru soluţionarea conflictului îngheţat din Transnistria, Rusia trebuie să-şi retragă trupele de la Tiraspol, fapt asupra căruia insistă atât Chişinăul, cât şi comunitatea internaţională.
‹ înapoi la Ultimele Ştiri |
sus ▲